Înscrieri pentru secțiunea competitivă, UNDERCLOUD 2015
https://www.ziarulmetropolis.ro/inscrieri-pentru-sectiunea-competitiva-undercloud-2015/

Festivalul Independent de Teatru Undercloud  anunţă calendarul înscrierilor pentru spectacolele independente care doresc să participe la secţiunea competitivă a ediţiei 2015.

Un articol de Liliana Matei|25 iunie 2015

Festivalul Independent de Teatru Undercloud a devenit de anul trecut un festival internațional. În plus, selecționeri, producători sau chiar directori de teatre din străinătate sunt prezenți la fiecare ediție pentru antamarea unor viitoare proiecte de colaborare în spațiul european. Undercloud a primit pentru valorile pe care le cultivă eticheta de festival european – EFFE 2015-2016 – în cadrul programului pilot: Europe for Festivals. Festivals for Europe.

Iată calendarul înscrierilor:

17 – 30 IUNIE: ÎNSCRIEREA TRUPELOR
1 – 30 IULIE: PERIOADA DE SELECȚIE
31 IULIE: ANUNȚAREA SPECTACOLELOR SELECTATE

Începând de anul acesta, doar 10 spectacole vor fi selectate pentru a participa în secțiunea „Concurs“. ‪Sunt vizate spectacolele realizate de tineri, care conving prin calitate. Selecția nu mizează neapărat pe notorietatea distribuției, ci pe performanța ei.

Trupele sau spectacolele de teatru independent din București, care doresc să participe la Undercloud 2015, secțiunea „Concurs“, sunt invitate să se înscrie, pentru etapa de selecție, printr-un e-mail la: [email protected]

Mailul de înscriere trebuie să conțină: o prezentare completă a spectacolului, o prezentare a trupei, o înregistrare a spectacolului (se acceptă link către YouTube, Vimeo sau înregistrarea spectacolului pe DVD, depusă la sediul Undercloud din Intrarea Erou Ion Călin, nr. 4, sector 2, București, între orele 11:00 – 17:00).

Dacă spectacolul se joacă în București, în intervalul 25 iunie – 30 iulie, trupele sunt invitate să anunțe prin e-mail la [email protected], cu cel puțin 5 zile înainte, pentru ca selecționerii festivalului să poată fi prezenți.

În secțiunea „Concurs“ se pot înscrie spectacole care se joacă în București, începând cu anul 2013.

Informația este disponibilă și aici.

26
/10
/15

CRONICĂ DE FILM „The Assassin”, noul şi aşteptatul film al regizorului taiwanez Hou Hsiao-Hsien, este o capodoperă a contrapunctului, prin îmbinarea armonioasă a două extreme: contemplarea la care îndeamnă cadrele lungi şi viteza excepţională din scenele de luptă minuţios coregrafiate.

26
/10
/15

În seara asta, la Sibiu, debutează cea de a II-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică Clasică Clara Haskil. Ca urmare a colaborării strânse cu Fundația Clara Haskil din Elveția, cel care va deschide ediția din acest an a Festivalului de la Sibiu este muzicianul brazilian de origine română Cristian Budu, cel mai recent câștigător al prestigiosului Concurs Internațional Clara Haskil de le Vevey, Elveția.

26
/10
/15

A XIX-a ediție a Festivalului de Film Francez se desfășoară în perioada 26 octombrie - 8 noiembrie în opt orașe din țară, incluzând o săptămână inedită în colaborare cu publicația Cahiers du Cinema - celebră revistă de critică de film. Festivalul va fi deschis în București și Brașov pe 30 octombrie, în Timișoara, Iași și Cluj-Napoca — pe 29 octombrie, în Sibiu — pe 28 octombrie și în Constanța — pe 26 octombrie. În Buzău, Festivalul Filmului Francez se desfășoară pe 6 și 7 noiembrie.

26
/10
/15

Am să încerc să vă prezint una dintre aniversări care mi s-a părut cea mai originală, cea mai ieșită cu totul din comun. (...) Am stat pe plajă, în apă, toată ziua. Am vrut la un moment dat să beau o gură din sticla de șampanie, pe care o înghesuisem în nisip în apropierea apei și o băteau valurile ca să o mai răcească. Era atât de caldă și avea un gust atât de rău, încât am preferat să o torn pe mine și să-mi urez singură 'La mulți ani! - Corina Chiriac. Îndrăgita cântăreață şi actriţă împlineşte astăzi 66 de ani.

26
/10
/15

Într-o zi de 26 octombrie (1673) se năştea Dimitrie Cantemir, domnu al Moldovei în două rânduri și important cărturar al umanismul românesc. Printre ocupațiile sale diverse s-au numărat cele de enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog și compozitor. A fost membru al Academiei de Științe din Berlin.

26
/10
/15

Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj 2015 și-a desemnat sâmbătă seara câștigătorii în cadrul Galei de premiere, care a avut loc la cinematograful "Florin Piersic". Marele câștigător al celei de-a șaptea ediții Comedy Cluj este filmul Obywatel/Cetățeanul, al regizorului polonez Jerzy Stuhr, care a câștigat trofeele "Cel mai bun film" și "Cel mai bun scenariu".

26
/10
/15

Lansarea oficială a celei de-a 25-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru (FNT) a avut loc, vineri seară, la Teatrul Naţional din Bucureşti (TNB), evenimentul fiind marcat prin prezenţa unor personalităţi din domeniul cultural, care au vorbit despre festival şi spectacolul de deschidere, "Mein Kampf".

24
/10
/15

Cel mai proaspăt şi dinamic festival de jazz are loc în Sibiu, între 13 și 15 noiembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Si anul acesta au fost invitați artişti cu abordări muzicale spectaculoase, cu povești şi perspective inedite.

24
/10
/15

Doctorandă în anul I la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti sub îndrumarea prof. univ. dr. Șerban-Dimitrie Soreanu, pianista Mădălina Claudia Dănilă este pentru a doua oară oaspete al Stagiunii de marţi seara, de la Ateneu, pe 27 octombrie.

23
/10
/15

Joi, 29 octombrie, ora 19.30, Jazz:ish te va introduce într-o atmosferă electrică alături de Nils Petter Molvær, unul dintre pionierii “future jazz-ului”, un subgen format prin fuziunea muzicii electronice cu jazz-ul.

23
/10
/15

„Dacă mă vei lua de bărbat, îţi promit că o să te duc la Bucureşti pe calea ferată" îi promitea Principele Carol Principesei Elisabeta, în 1869. Despre traseul primului tren care a circulat pe teritoriul Principatelor Unite aflăm sâmbătă, 24 octombrie, de la Cătălin Ştefănescu în seria Gări de poveste. Ora 17.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+

23
/10
/15

„Lor, țiganilor, să le mulțumim că ne-au păstrat muzica, această comoară ce abia acum o prețuim; numai dânșii (!) ne-au desgropat-o, au trecut-o și dat-o în păstrare din tată în fiu, cu acea grijă sfântă ce o au pentru ce le e mai scump pe lume: muzica.” - George Enescu, în urmă cu mai bine de un secol. Lucrări pe care odinioară le interpretau celebri lăutari şi care au reprezentat o puternică sursă de inspiraţie pentru Enescu în creaţiile proprii se vor auzi la Sala Radio miercuri, 28 octombrie, de la 19.00, într-un concert inedit care aduce pentru prima oră, în aceeaşi seară, pe aceeaşi scenă, ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO şi ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO.