Însemnările unei regine
https://www.ziarulmetropolis.ro/insemnarile-unei-regine/

Cum era Ateneul în perioada interbelică, ce se juca la Teatrul Naţional din Bucureşti şi cum îşi petrecea dimineţile familia regală – aflăm din jurnalul pe care îl ţinea zilnic Regina Maria a României.

Un articol de Corina Vladov|2 august 2013

Regina Maria a României (1875-1938), nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii, a fost soţia Regelui Ferdinand şi mama Regelui Carol al II-lea. A început să-şi scrie jurnalul în decembrie 1918 şi de atunci şi-a aşternut aproape zilnic pe hârtie memoriile, până în 1938, cu puţin timp înaintea morţii.

În anul 1925, Carol a renunţat la „toate drepturile de moştenitor al tronului”. Începea astfel ceea ce în istorie s‑a numit „criza dinastică”; ulterior, adversarii familei regale au declanşat o campanie de denigrări la adresa reginei şi a prim-ministrului Brătianu.

Mai jos sunt câteva fragmente din jurnalul reginei (al VIII-lea volum al „Însemnărilor zilnice’’, apărut la Editura Polirom), de la începutul anului 1926:

Miercuri, 6 ianuarie 1926, Cotroceni

„Durere, durere totul este durere. Zilele noastre trec într-un fel de ceață. Este o prăpastie între viața veche și cea nouă. Nici Maiestatea Sa, nici eu n-am găsit încă o punte peste această prăpastie. Ne simțim incapabili să facem față acum vieții celei noi. […]

După prânz, am călărit, pe o vreme urâtă, pe un teren pe care nu m-aș fi gândit să galopez. Mi-a făcut însă bine să fiu în bătaia vântului, să simt pe față înțepăturile fulgilor de nea înghețați. Kiralif a fost agitat, nervos, greu de călărit. A fost o ușurare să mă lupt cu calul și cu natura, pentru că, din păcate, de data aceasta nu mă pot lupta cu evenimentele.”

Joi, 7 ianuarie 1926, Cotroceni

„Multe povești oribile circulă în jurul suferinței noastre. Continuă, se amplifică, devin fantastice. Nu există nimic care să nu fie născocit într-un fel sau altul. Groaznic!

Maiestatea Sa și cu mine l-am văzut pe Mugur (*ofițer, apropiat al principelui Carol, n.tr.). El a petrecut la Milano șapte zile îngrozitoare, bătând la ușa lui Carol, scriindu-i de cel puțin două ori pe zi, fără să reușească să-l vadă. Carol stătea cu iubita lui, ca un animal în bârlogul său. Nu a vrut să iasă. Timp de trei zile, n-au dat voie nici măcar să li se facă curățenie în cameră.

În cele din urmă, Mugur i-a scris o scrisoare foarte serioasă. Scrisoarea lui, la fel ca aceea pe care i-am trimis-o eu, în final l-a mișcat. A răspuns la ea, dar a declarat din nou că nu din cauza femeii a lăsat totul, ci pentru un motiv pe care-l ține ascuns în sufletul său și pe care nimeni nu-l va ști vreodată. Totul e zadarnic, nu se poate face nimic. «Mă veți aduce acasă doar în sicriu», a spus – sau, mai degrabă, a scris – el.”

Vineri, 8 ianuarie 1926, Cotroceni

„Aceeași viață tristă pentru noi, în timp ce afară toate pasiunile politice se dezlănțuie în jurul sărmanului nostru băiat. Ura pe care toate partidele o nutresc față de Brătianu a ajuns atât de mare, încât ele susțin chiar că Maiestatea Sa și cu mine am fost obligați să-l înlăturăm pe fiul nostru pentru că i se opunea. Ce mizerie adăugată suferinței, dar cred că așa trebuia să fie, pentru că un eveniment atât de îngrozitor nu putea decât să împrăștie cu noroi peste tot. […]

Am ieșit să călăresc, ca să-mi destind nervii. Asta mă ajută cel mai mult acum, așa cum m-a ajutat și acum treizeci și doi de ani, când am venit ca tânără mireasă și eram aproape moartă de dorul de casă… Să ies pe un cal bun, singură, fără conveniențe, cu pământul bun sub mine, cu cerul vast deasupra – și să galopez cât de mult și de tare poarte rezista calul meu. Acum, la 50 de ani, pot galopa la fel de tare, dacă nu chiar mai tare decât la 17 ani.”

Duminică, 17 ianuarie 1926, Scroviște

„Incredibilă ninsoare în timpul nopții. N-am văzut niciodată asemenea zăpadă. Este moale și cam apoasă, dar într-o cantitate imensă. Am cerut să fie scos Glandevon și am călărit pe o întindere albă inimaginabilă, o lume total diferită, departe de zgomot, tăcută, imensă, misterioasă, o pădure de basm adormită sub o mantie imaculată.

Singură cu cei doi câini ai mei, mi-am croit cale prin ea, și încă mai ningea, ningea mult, ca într-un vis silențios.”

Luni, 25 ianuarie 1926, Cotroceni

„După cină, concertul Weingartner. […] Nicky și Ileana urmau să meargă amândoi cu mine, dar Nicky a avut o migrenă cumplită, așa că l-am scuzat și m-am dus numai eu cu Ileana. A fost prima mea ieșire oficială după toată povestea asta și a însemnat un efort pentru mine. Ateneul era arhiplin, concertul frumos, dar eu am fost necăjită la sfârșit pentru că, în loc ca Weingartner să fie ovaționat așa după cum merita, toți s-au întors spre mine să mă vadă aplaudând. Am reprezentat, în acel moment, un interes mai mare pentru public.”

Vineri, 12 februarie 1926, Cotroceni

„Seara am văzut Secretul la Teatrul Național, cu Ventura. O excelentă reprezentație. În pauză, Maiestatea Sa, Sophie, Nicky și cu mine ne-am dus să cinăm.

Teatrul Național a făcut, în general, un mare progres. Detaliile se văd. Lumina este bună, actorii au evoluat mult. Mai trebuie, desigur, puțin rafinament când se interpretează oameni din societatea aristocratică, adică atunci când este nevoie de distincție, pentru piesele plasate dans le grande monde. Toate celelalte tipuri de piese sunt însă cu adevărat bune.

Moldoveanu este acum directorul teatrului și are o viziune realistă a lucrurilor. Acum poți realmente să petreci o seară agreabilă la teatru, care este întotdeauna plin.”

Marți, 6 aprilie, 1926, Scroviște

„Ce încântare să mă trezesc în draga mea căsuță! Încă este cam frig, dar cât de mult iubesc locul! M-am trezit în tihnă, făcându-mi timp să scriu, să citesc și să meditez. Micul dejun în pat și apoi am călărit singură pe Happy Taste, care este cel mai amuzant cal de călărie, nu chiar nărăvaș, foarte sigur, foarte îndrăzneț și cu o ușoară încăpățânare neașteptată, dar atât de iubitor și cu atât de multă personalitate. […]

Micky (n.red. – viitorul Rege Mihai) a apărut la dejun. Este prea dolofan ca să fie drăguț acum, dar arată bine și este solid. Firește că-i plac bărcile și apa.”

Foto credit: Polirom, Wikipedia

11
/06
/21

Triumf Amiria și Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) îi invită pe traducătorii profesioniști și amatori la un atelier de traducere queer cu profesoara universitară Ruxandra Vișan și traducătoarea Laura Sandu în cadrul secțiunii de literatură a proiectului.

08
/06
/21

„Unică în acest roman este vocea naratorului său, un amestec de Holden Caulfield și Karl Ove, maghiar și român, idealist și cinic, hibrid în multe sensuri, încercând să găsească claritatea, fără să știe de ce, dintr-un pur instinct moral și estetic, și fără să știe cum. Dacă acceptăm pactul autobiografic al cărții, atunci înțelegem lumea din care a ieșit unul dintre poeții cu adevărat originali ai noii generații. Mărcile lui lirice apar surprinzător și discret, ca mici puncte incandescente, și în proza fluidă și simplă prin care e spusă povestea anilor de rătăcire ai lui Dósa, probabil cel mai important scriitor maghiar de limbă română de azi.” (Adrian Lăcătuș).

01
/06
/21

Noul episod dedicat istoriei documentarului românesc de Cineclubul One World Romania aduce prim-plan trei personalități literare - Nina Cassian, Radu Cosașu și Geo Bogza. Până la 25 iunie pot fi văzute online, gratuit, cinci documentare de scurtmetraj din anii `60 la care şi-au adus contribuţia cei trei cunoscuţi scriitori.

31
/05
/21

O nouă carte care a ținut prima pagină a publicațiilor din întreaga lume în ultimii ani a apărut zilele acestea în traducere în colecția ANANSI World Fiction. Este vorba despre ”Niciun prieten, doar munții”, volum de memorii al cunoscutului refugiat iranian de etnie kurdă Behrouz Boochani, o istorie tăioasă ce descrie poveștile adevărate ale refugiaților de pe Insula Manus, din Papua Noua Guinee, unde autorul a fost închis în 2013, după ce a fost prins încercând să intre cu barca în apele teritoriale ale statului australian.

30
/05
/21

„Mi se pare că mai degrabă aș putea fi învinuit de lăcomie, de beție, de superficialitate, de indiferență, de orice doriți”, îi scrie Cehov lui A.N. Pleșcev, prietenul lui, la 1888, „însă nu de dorința de a părea ori de a nu părea ceva. Nu m-am ascuns niciodată! Dacă dumneavoastră îmi sunteți drag, sau Suvorin, sau Mihailovski, n-o ascund nicăieri”.

28
/05
/21

Cum a arătat copilăria pentru trei dintre cei mai cunoscuți artiști rock din toate timpurile – Bruce Springsteen, Freddie Mercury și Keith Richards?

20
/05
/21

Luni, 24 mai, începînd cu ora 19.00, pe paginile Facebook Polirom și Librăria Humanitas de la Cișmigiu (facebook.com/polirom.editura•facebook.com/LibrariaHumanitasDeLaCismigiu), Andreea Răsuceanu va intra în dialog cu redactorii Alecart, pornind de la romanul „Vîntul, duhul, suflarea”, recent publicat la Editura Polirom, în colecția „Fiction Ltd”.

17
/05
/21

Noi, copiii din Bahnhof Zoo de Christiane F este una dintre acele cărți care nu te lăsa indiferent. Adicția în rândul adolescenților este văzută din interiorul unei povești de viață reale. Cum te afunzi într-o experiență traumatizantă, consumul de heroină, din dorința de a aparține, de a simți că ești important pentru cei din jur și că ceea ce trăiești are o intensitate ieșită din comun? Și ce șanse ai cu adevărat să o poți depăși?