VIDEO Însemnările unui spectacol nebun
https://www.ziarulmetropolis.ro/insemnarile-unui-spectacol-nebun/

CRONICĂ DE TEATRU Ce înseamnă să fii nebun? Sunt nebuni aceia care nu se pot adapta societăţii, sau cei pentru care normalitatea este un apanaj al banalităţii şi în consecinţă ajunge să fie abandonată?

Un articol de Teodora Gheorghe|10 aprilie 2013

CRONICĂ DE TEATRU Ce înseamnă să fii nebun? Sunt nebuni aceia care nu se pot adapta societăţii, sau cei pentru care normalitatea este un apanaj al banalităţii şi în consecinţă ajunge să fie abandonată?

Nikolai Gogol spunea: „Cu cât adevărurile sunt mai înalte, cu atât trebuie să fim mai atenţi cu ele… Altfel, se vor transforma în lucruri comune iar lucrurile comune nu mai sunt crezute!“.

„Însemnările unui nebun“, în regia lui Felix Alexa, îşi propune o incursiune ameţitoare în lumile interioare ale funcţionarului Poprişcin, trăit (şi nu jucat) magistral de Marius Manole, într-un monolog de o oră şi patruzeci de minute. Inspirat din nuvela marelui scriitor rus, spectacolul reuneşte cuvântul şi muzica, două ramificaţii preţioase ale unui „two-men show“ de proporţii.

Note suave şi disperare existenţială

Compozitorul şi violonistul Alexander Bălănescu interpretează cu virtuozitate degradarea treptată a spiritului, oscilând între candoare şi brutalitate. Iubirea platonică pentru fata directorului şi trupul femeii adorate sunt sugerate prin note suave, uşor nervoase. Însă când umilul funcţionar ajunge în pragul nebuniei, arcuşul pare că sfâşie vioara. Propişcin dansează haotic pe muzica disperării existenţiale.

Jurnalul lui Propişcin este scris în convulsii, de o mână care se agaţă cu unghiile de ultimele fărâme de luciditate. Conturul logicii devine însă fluid şi se revarsă dincolo de umanitate. Creta zgârie tabla, scaunele, podeaua şi, în cele din urmă, încreţiturile sufletului. Pe măsură ce protagonistul înaintează în nebunie, timpul este mototolit şi aruncat la coş.

Datele sunt consemnate aberant: „Anul 2000, aprilie 43“, „86 martombrie, între zi şi noapte“, culminând cu apocalipticul: „Nu-mi amintesc data. Nu era nici lună. Dracu ştie ce era.“

De-a lungul tragediei, creioanele sunt ascuţite obsesiv – o armă îndreptată împotriva birocraţiei sufocante. Funcţionarul trăieşte drama omului neîmplinit, mai degrabă o fantomă pe coridoarele instituţiei unde lucrează. Totuşi, nu-şi pierde minţile pentru că slujba sau femeia ideală îi sunt inaccesibile, ci pentru că nu mai înţelege rostul unui mecanism învechit.

Propişcin mimează viaţa din gesturi şi strigăte, ca un dirijor în faţa unei săli goale. Zâmbetul frânt se sparge în grimase de silă şi neputinţă. Podeaua se umple de cioburi de viaţă. În fiecare din ele sclipeşte dorinţa de a fi întreg. Din păcate, personajul gogolian pendulează între schelete care nu vor deveni niciodată oameni. Către final, cuvintele, ca şi creioanele, se tocesc. Rămase văduve, îşi înmormântează sensurile în icnete surde.

Moartea normalităţii

Pe tabla de şah a destinului, nu este nebunul, ci calul ce galopează frenetic, răsturnând totul în cale. Spre finalul jocului este regele (Spaniei) care îşi dă singur şah-mat. Moartea normalităţii devine în cele din urmă o excrescenţă a singurătăţii pe care doar unii au tăria să o transforme în artă.

„Eu nu joc un nebun. Joc un om cu nişte gânduri, cu nişte probleme, cu o lume a lui. La urma urmei sunt foarte mulţi oameni în lumea noastră, care îşi construiesc o realitate paralelă, ca să poată să supravieţuiască realităţii ăsteia, pentru că altfel s-ar sinucide“, spunea Marius Manole.

Decorul suprarealist realizat de Diana Ruxandra Ion claustrează personajul prin sugestii de uşi şi ferestre închise. Aflat la apogeul nebuniei, Poprişcin ne priveşte printre „gratiile“ unui scaun cu ochi pierduţi. Într-o altă secvenţă, el se refugiază în spatele unui panou transparent prin care îi desluşim doar silueta – umbra omului care a fost.

Şocant şi strident pentru unii, terifiant de emoţionant pentru alţii, monologul lui Marius Manole nu te lasă indiferent. Actorul se împrumută pe sine personajului, făcând dragoste cu nebunia. La sfârşitul piesei, spectatorii cântăresc mai mult decât atunci când au intrat în sală. Încărcătura psihologică atârnă greu şi generează impresii colosale.

INFO

Spectacolul se joacă pe 8, 9 şi 10 mai, la Sala ArCub.

Biletele pot fi achiziţionate de la Casa de Bilete ArCuB (Str. Batiştei nr. 14) şi online pe bilete.arcub.ro.
Preţ: 35,00 lei (Categoria I) şi de 26,50 lei (Categoria II). Elevii şi studenţii care se prezintă la Casa de bilete ArCuB cu legitimaţiile pot achiziţiona bilete la preţul de 15,90 lei.

Credit foto: ArCub

19
/12
/23

Pe 19 și 20 decembrie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, susține spectacolul extraordinar „Pe drumul Crăciunului”, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

19
/12
/23

Crăciunul într-un sat ucrainean este decorul în care se petrece o poveste de dragoste presărată cu elemente fantastice: fierarul satului, Vakula, este nefericit în dragostea ce i-o poartă Oksanei, fiica unui moșier, care îi promite că se va căsători cu el doar dacă îi aduce pantofii auriți ai țarinei. Disperat, fierarul face un pact cu diavolul pentru a îndeplini dorința iubitei.

18
/12
/23

După debutul de succes cu expoziția personală „LIGHT. An airy view point of density” de la București, urmată de o nouă expoziție la New York, în toamna acestui an, Diana Nicolaie, designer și artist vizual, expune acum la Art Safari, cel mai important eveniment dedicat artei din România.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.