Întâlnire cu istoria la Festivalul de la Timișoara
https://www.ziarulmetropolis.ro/intalnire-cu-istoria-la-festivalul-de-la-timisoara/

Ultimele trei zile ale FEST-FDR aduc în sălile Teatrului Naţional din Timişoara o serie de spectacole de neratat, evenimente efervescente care preiau tema centrală a acestei ediţii a FEST-FDR şi o redau din cele mai interesante perspective.

Un articol de Liliana Matei|9 noiembrie 2019

Sâmbătă, 9 noiembrie, de la ora 11.00, în foaierul Sălii 2, FEST-FDR debutează cu o dezbatere pe o temă care – prin perspectiva evoluției teatrului – desenează traseul unei societăți aflate într-un moment de bilanț: România 30: comunismul între istorie și fobie, într-o întâlnire moderată de Mihai Brezeanu.

Tot sâmbătă, de la ora 18, în Sala Mare, publicul are ocazia să intre în contact cu spectacolul „Feminin” de Elise Wilk, regia Eugen Jebeleanu, o producție a Teatrului Tineretului din Piatra Neamț. Așa cum nota regizorul spectacolului, Eugen Jebeleanu, „…textul lui Elise Wilk se focusează pe cazul unei fete care este subiectul bullyingului în școală (…). Spectacolul se dezvoltă ca o anchetă sensibilă asupra cazului, văzut din perspective diferite și ridică întrebări despre mediul educațional și familial. Care sunt raporturile de forţe dintre oameni? Cât din intimitatea noastră ne (mai) aparține și o putem proteja și cât de stăpâni suntem pe identitatea noastră virtuală?”.

De la ora 20, la Sala 2, în cadrul FEST-FDR 2019,  Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe prezintă un spectacol de o intensitate specială: „Despre oameni și cartofi”, pe un text de Radu Afrim. Un demers documentar căruia i se suprapune cel artistic, sublimându-l, spectacolul „Despre oameni și cartofi” urmărește și recreează  poveștile de viață ale unor familii lovite de aceeași tragedie cu șase ani în urmă: un accident  de muncă în care nouă oameni, zileri romi, și-au pierdut viața, eveniment care, atunci, a trecut aproape neobservat de mass-media și de opinia publică.

Penultima zi de festival, duminică, 10 noiembrie, este, în sine, o întâlnire cu istoria: cu cea „mare”, brutală, invazivă, și cu cea „mică”, personală, modelată de trecut și modelatoare a viitorului. Astfel, de la ora 18, la Sala Mare este programat spectacolul Experimentul P., pe  un text de Radu Dragomirescu, o producție a Teatrului „Al. Davila” din Pitești. Spectacolul, care poartă amprenta regizorului Alexander Hausvater, parcurge drumul de la idealul utopic al atingerii armoniei universale indiferent de metode până în mijlocul terifiantului exercițiu de supunere și de remodelare a omului la nivelele primare ale conștiinței pe care literatura concentraționară a numit-o „Experimentul Pitești”, într-un preaplin de sens și de imaginație.

De la ora 20,30, în Sala Teatrului German de Stat, publicul are ocazia reîntâlnirii cu un spectacol construit din fragmente autobiografice, din întâlniri ale protagonistelor cu locurile din Timișoara care le-au marcat și pe care, la rândul lor, prin arta lor, le marchează. Este vorba despre spectacolul „Jurnal de România. Timșoara”, în regia lui Carmen Lidia Vidu, un spectacol al Teatrului German de Stat Timișoara.

 

Prima zi a unei noi săptămâni, ultima zi de festival. Luni, 11 noiembrie, cu începere de la ora 18, în Sala 2,  FEST-FDR2019 deschide ultima zi a festivalului cu un spectacol – eveniment: „Pescărușul” de A. P. Cehov, regia Andrei Șerban, o producție a companiei unteatru. Spectacolul a devenit un reper pentru teatrul românesc al sezonului 2018 -2019 având cele mai multe nominalizări la premiile UNITER 2019 (5 nominalizări), cu mențiunea că nominalizarea pentru cea mai bună actriță în rol principal a revenit actriței Naționalului timișorean, Claudia Ieremia, interpreta celebrului rol Arkadina în acest spectacol.

În sfârșit, ultimul spectacol al FEST-FDR 2019 se adresează, încă o dată, libertății spirituale, curajului  de a cerceta și inovației. Astfel, de la ora 21, la Studio „Uțu Strugari”, Asociația Reactor din Cluj prezintă spectacolul. În umbra marelui plan, un spectacol de Catinca Drăgănescu. În umbra marelui plan este o ȋncercare subiectivă de a reconstitui istoria unui experiment social de proporţii – crearea omului nou, urmărind o istorie de familie care se ȋntinde pe trei generaţii, urmărind ȋn paralel mutaţiile sociale, politice şi morale din societate şi efectele acestora asupra individului şi vieţii sale intime, ȋntr-un spectacol dulce-amărui cu iz de basm.

08
/02
/24

Seria SWORDS - Spoken Word Sessions continuă cu un nou episod ce îi are ca invitați pe Cosmina Moroșan & Anticorp Solar, Cristina Bordeanu, Cătălina Matei și Lucian Brad, într-un eveniment moderat de Cosmin Perța – duminică, 11 februarie, de la ora 19:30, la Control Club. Performance-urile vor fi completate de un set audio-vizual de Iulian Morar.  

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

07
/02
/24

Editura Humanitas vă invită marți, 13 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu istoricul Marc David Baer, profesor la London School of Economics and Political Science, istoricul Marian Coman și scriitoarea Sabina Fati despre volumul Otomanii: Hani, cezari și califi, o fascinantă nouă abordare a istoriei Imperiului Otoman.