În clarobscur şi acorduri de muzică clasică, în decorul format din nişte scaune, o măsuţă, un pian şi un sfeşnic cu o lumânare, şi-a început Ion Caramitru conferinţa „Fals proiect de doctorat”, în Sala Media a Teatrului Naţional din Bucureşti – un fel de atelier de rostire a poeziei. A fost prima conferinţă din cadrul Festivalului Naţional de Teatru – ediţia a 25-a.
Un articol de Monica Andrei|27 octombrie 2015
Ironicul titlu al conferinței s-a născut în urma aprobării doctoratelor de două feluri, științific și cel profesional. Ion Caramitru a povestit, că, pe când era ministrul culturii, îi explica colegului său din Guvern, ministrului învățământului de atunci că trecerea la învățământului universitar după normele de la Bologna (3 ani licență, 2 ani master, 3 ani doctorat) nu-și are sensul în artă, pentru că opera artistului e propriul lui doctorat.
Un alt motiv ce l-a determinat să-și numească conferința astfel vine din dragostea pentru poezie și din preocuparea veche de a aduna cărți de poezie ale autorilor necunoscuți, de a învăța pe de rost câteva și de a le recita în diverse ocazii.
„Cândva, am predat la Facultatea de Teatru un curs despre poezie, prozodie și tehnica subtextului, și tot atunci ținem niște ateliere de poezie la Ipotești, și mi s-a propus, să fac din ideea de bază a cursului o teză de doctorat. Am refuzat, pentru că, în artă, doctoratul este absurd”.
Ion Caramitru este un mare recitator de poezie. De la debutul său pe scenă până în prezent, a avut numeroase spectacole de poezie având în repertoriu poezii de scrise de Mihai Eminescu. “Falsul tratat de rostire a poeziei” se naște și din alungarea tonului amabil al sfintei banalităţi, în ceea ce privește rostirea, precum și din concluziile virile acumulate după ce a participat la numeroase seri de poezie unde a observat cum poeții care și-au scris poeziile și le recitau strigat, fără accent logic. „Înghețarea poeziei în pagină îl îndepărtează pe creator de rostirea operei lui. Poetul nu-și poate exprima apoi incantația gândului expus în versuri”.
Starea de grație a cuvântului
După definițiile expuse din DEX despre ce înseamnă poezia, prozodia și subtexul, Ion Caramitru a continuat cu expunerea “stării de grație a cuvântului prin explicarea treptelor în a învăța rostirea poezie”.
Amintește că, între cele două războaie mondiale, se studia în facultatea de teatru despre rostirea poeziei. Erau profesori care jucau și pe scenă, mari maeștri ai genului care țineau cursul și realizau adevărate spectacole de poezie. Astăzi nu mai există asemenea cursuri în programa facultăților de teatru, secția actorie, și nici profesori care să predea despre cum se rostește o poezie.
Prima treaptă în rostirea poeziei înseamnă lectura intimă în singurătate. Actorul îl invită pe Lari Georgescu în scenă, îi propune să ia una dintre cărțile de pe pian și să-și aleagă o poezie, după ce citește câteva. Acesta alege poezia “Mânia lui Dumnezeu” de Emil Brumaru.
“Rostirea seminificației poeziei înseamnă a spune ceea ce nu e scris, ceea ce nu trebuie rostit. E adâncimea pe care trebuie să o taci. Poetul își citește prost propria poezie pentru că preia textul și își descarcă emoția. În rostire, poezia poate deveni spectacol al cunoașterii de sine” spune directorul Teatrului Național.
Următoarea treaptă în rostirea poeziei: După ce Lari Georgescu citește poezia cu glas tare, îl pune să o explice. Cu ochii închiși și cu glasul gândului, derulează filmul poeziei descoperind împreună subtextul ei. La ultima treaptă Lari Georgescu spune poezia pe dinafară, fără să vadă textul.
“Poezia nu poate exista fără muzică. Tăcerea poeziei e muzică,” continuă Ion Caramitru. Îl invită lângă dânsul pe Aurelian Octav Popa, adăugând că ceea ce cântă muzicianul “e sonorul a ceea ce a scris poetul”.
„Niciodată nu m-ai învățat să vorbesc,” îi reproșează Aurelian Octav Popa actorului, în timp ce se așază la pian și derulează primele acorduri din Bach, apoi din Debussy.
Conferința s-a terminat cu întâmplări vesele povestite din viața de actor recitator, precum și cu recitarea unor frumoase poezii.
Între rostire și răstire
Conferința a fost ca o mană cerească pentru cei care doreau să învețe ceva din tainele meseriei de la un cunoscător. Mi-ar fi plăcut să văd sala plină de studenți de la facultatea de teatru. În sală erau prea puțini tineri, niște actori din Teatrul Național și multe persoane în etate din lumea culturală.
Limba are funcţia de a comunica. Modul de a se exprima al cuiva reprezintă un mod de gândire. Totul ține de modul cum se rostește mesajul. Astăzi criza limbajului arată o lume aflată în descompunere. Interjecţia ţine loc de emoţie, insulta suplineşte argumentul, epitetele dau iluzia unei trăiri intense.
Stereotipia din gradele de comparație ale adjectivului exagerat se transformă în pleonasme rostite obsesiv de toată lumea dezvăluind automatismul conştiinţei fiecăruia și golul interior. Între rostire și răstire este diferența de o vocală, iar fiecare cuvânt în parte are alt sens și altă semnificație. Rostirea trădează modul de a gândi și de a fi al omului, iar răstirea e forma de exprimare a celor needucați și nevrozați.
Suntem în țara lui Caragiale și prea puțini citesc poezii. E prea mult să le ceri cum să le rostească.
FOTO: Lucian Muntean
