Ion Parhon: Despre bucurie
https://www.ziarulmetropolis.ro/ion-parhon-despre-bucurie/

Astăzi, privind în urmă, înțeleg și faptul că poate nu aș fi reușit să împlinesc în bună parte năzuințele cu care am pornit la drum, dacă nu aș fi ajuns în timp să mă îndrăgostesc efectiv de acest oraș minunat, de noblețea lăuntrică, necăutată a trăitorilor lui și de sensibilitatea uneori chiar incendiară a publicului grăbit să-și manifeste prețuirea nu numai când intră în contact cu valorile consacrate ale artei spectacolului. În fine, pentru că fiecare festival nu se poate încheia fără mulțumirile adresate forurilor locale sau centrale, ordonatorilor de credit și sponsorilor, aș începe și aș încheia cu gândul că evenimentul arădean dedicat teatrului clasic n-ar fi existat, dacă nu ar fi fost… inventat și sprijinit în mod exemplar de către domnul Ovidiu Cornea, om de teatru și prieten de o aleasă alcătuire, de dincoace și de dincolo de cuvinte, iar eforturile organizatorilor nu ar fi fost și ele mereu și mereu răsplătite prin respectul și gratitudinea unor eminenți reprezentanți ai vieții spirituale arădene, în frunte cu dna prof. univ. dr. Lizica Mihuț, rector al Universității „Aurel Vlaicu”.

Printre momentele de vârf ale selecției, de certă performanță, de vădită satisfacție oferită spectatorilor în cele aproape zece ediții de festival, s-au numărat creațiile unor importanți regizori ca Yuri Kordonski, cu Unchiul Vanea de la Teatrul „Bulandra”, ivit la început de mileniu și de implicare a mea în maratonul arădean al „teatrului clasic”, Silviu Purcărete, cu spectacolele Cum doriți sau Noaptea de la spartul târgului, de la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, și Pilafuri și parfum de măgar, de la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu, Mihai Măniuțiu, cu Exact în același timp de Gellu Naum, de la Naționalul clujean, cu Iubirea Fedrei de Sarah Kane, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad, și cu Bacantele după Euripide, la Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște, Alexandru Dabija, cu Cinci piese scurte de Eugène Ionesco, sau cu Pyrasmus & Thisbe 4 you, la Teatrul „Odeon”, Victor Ioan Frunză, cu Deșteptarea primăverii de Franck Wedekind, și Visul unei nopți de vară de Shakespeare, la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, sau cu Istoria comică a doctorului Faust, realizată prin compararea unor texte de Goethe, Variot, Marlowe, Paul Valéry, A. Jarry, veritabilă premieră artistică și culturală în spațiul nostru teatral, înfăptuită la Teatrul de Stat din Baia Mare, Bocsardi Laszlo, cu Romeo și Julieta și Omul cel bun din Seciuan, de la Teatrul „Tamasi Aron” din Sfântu Gheorghe, Dragoș Galgoțiu cu Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde, oferit de Teatrul „Odeon”, Vlad Massaci, cu Avarul îndrăgostit după Molière, pe scenariul lui Cristi Juncu, la Teatrul de Comedie, și cu Platonov de Cehov, la Teatrul „Nottara”, Lucian Giurchescu cu Galy Gay de B.  Brecht, realizat la Teatrul de Comedie, Felix Alexa cu Visul unei nopți de vară, montat la Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București, Horațiu Mălăele, cu Măscăriciul, în calitate de regizor și actor, după Cehov, pe scenariul lui N.Urs, spectacol realizat la Teatrul „Bulandra” și precedat de un strălucit succes în turneul internațional cu Catedra europeană de teatru la New Delhi, Singapore, Sidney, Seul, Shanghai și Beijing, Radu Afrim cu o foarte modernă lectură scenică a piesei Jocul de-a vacanța, de M.Sebastian, întrupată la Teatrul de Stat din Baia Mare, Petru Vutcărău, cu Salonul nr.6 de Cehov, pus în scenă la Teatrul „Regina Maria” din Oradea, Dan Puric și trupa Passepartout, cu Don Quijote, preluat de Naționalul bucureștean și aplaudat frenetic în turneul întreprins la Berlin, Londra, Paris, Madrid, Alcala de Henares și Viena. Un loc distinct și distins l-a ocupat pe scena acestui festival întâlnirea cu maestrul Victor Rebengiuc, în Legenda Marelui Inchizitor, după Dostoievski, în regia regretatului Radu Penciulescu, spectacol onorant și onorat de gazde prin acordarea distincției Bene Merenti acestui reputat actor, adevărată legendă vie a teatrului nostru.

Dincolo de titluri, de imaginea sălilor pline și de aplauze, se află aprecierile elogioase ale unor personalități de frunte ale scenei culese după spectacole. Dorina Lazăr: „Am venit la Arad cu o mare, cu o foarte mare bucurie, căci este singurul loc unde valorile certe ale teatrului clasic se pot întâlni într-un context performant și sărbătoresc, în fața unui public admirabil. Există aici un respect, o eleganță, un spirit de colegialitate și reverență față de teatru pe care nu le-am mai întâlnit în multe locuri”. Victor Ioan Frunză: „Am participat în trei rânduri în festivalul arădean, mai întâi cu Călătorii cu dricul de Raymond Husse, apoi cu Visul unei nopți de vară de Shakespeare, iar în acest an, cu versiunea inspirată de Faust. Mă impresionează puternic și mă bucură faptul că spectacolele pe care le-am adus sau pe care le-am văzut aici nu sunt deloc clasice în sensul cumințeniei și al ilustrării comode a textului. Dimpotrivă ! În  mod paradoxal, ele sunt mult mai moderne și mai provocatoare decât multe dintre spectacolele pe texte contemporane găzduite de scene cu mari pretenții”. Dan Puric, actor și regizor: „Ca și la spectacolele Toujours l’ amour și Visul, am întâlnit aici excelente condiții de joc, spectatori entuziaști – nu conservatori, ci de o binevenită mobilitate intelectuală, și o atmosferă sărbătorească, vie, dinamică, așa cum merită teatrul clasic, în general, teatrul de foarte bună calitate”. Achille Roseletti, regizor italian, prieten constant al festivalului arădean, din păcate, plecat dintre noi : „Sunt invidios pe Arad, pentru acest festival. El oferă o extraordinară șansă de a vedea texte celebre în interpretări noi, provocatoare, antrenante, așa cum mi s-a părut și spectacolul electrizant al lui Dan Puric, și reprezentația seducătoare cu texte mai puțin cunoscute ale lui Eugène Ionesco. Vin de mai mulți ani la acest festival și cred că el slujește foarte bine și dramaturgia de pe afiș, dar și valorile artei spectacolului”. 

Dincolo de toate acestea, există câte o istorioară nu mai puțin semnificativă legată aproape fiecare de un succes demn de a fi păstrat în memorie. Astfel, spectacolul cu Unchiul Vanea pur și simplu „căzuse de pe afiș”, când bunii mei prieteni Ducu Darie și Irina Petrescu m-au înștiințat că, la data respectivă, această capodoperă scenică va fi prezentă în Mexic ! În cinci zile de chin, cinci nopți de coșmar și zeci și zeci de telefoane, plus riscul de a-l îmbolnăvi de supărare pe domnul Cornea, am reușit amândoi să amânăm tot festivalul cu o săptămână, spre a culege în schimb o seară antologică de bucurie cosmică pentru toți cei aflați în sală și pe scenă, la spectacolul trupei admirabile de la „Bulandra”. Spectacolul de la „Odeon” cu Portretul lui Dorian Gray era și el aproape  de a ieși din calcul, căci actorul Dimeny Aron, de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, se afla aproape de o premieră la sediu, iar directorul și regizorul Tompa Gabor abia în ultima clipă s-a decis să-i permită plecarea la Arad pentru 24 de ore! Asta în vreme ce valorosul interpret stătea ca pe ghimpi, spunându-ne că ar veni „cu mașina lui noaptea, chiar și pe jos, căci sora și rudele din Arad abia așteaptă să-l vadă într-un spectacol-eveniment”. O surpriză minunată s-a petrecut cu spectacolul lui Silviu Purcărete cu piesa Cum doriți sau Noaptea de la spartul târgului. Inițial, craiovenii au spus că nu  pot juca în spațiul oferit de scena arădeană. Nu și-au imaginat că îi va aștepta o sală ”impozantă” din zona industrială, cu scenă și gradene învăluite de un alb strălucitor și îmbietor, care l-a făcut pe Valer Dellakeza să spună : „Nici în străinătate nu am avut parte de așa ceva…” 

În loc de  vreo încheiere la aceste gânduri, rog și mă rog ca edițiile viitoare ale Festivalului de la Arad să se înnobileze mereu prin adevărul potrivit căruia, înainte de orice, teatrul înseamnă Bucurie.

Ion Parhon,

director artistic şi selecţioner al FITCA în perioada 2002-2010

cu ocazia a 25 de ani de FITCA