Ionel Perlea. Un dirijor de faimă internațională
https://www.ziarulmetropolis.ro/ionel-perlea-un-dirijor-de-faima-internationala/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE A fost o vreme când mulţime de români plini de har se şcoleau în străinătate şi foarte curând ajungeau, prin natura profesiei, să devină adevăraţi „cetăţeni ai lumii”. Doar că multora schimbările politice de după cel de-Al Doilea Război Mondial le-au frânt ori le-au modificat din temelii destinul. Unii au depăşit momentul desţărării şi au rămas în elita culturală internaţională.

Un articol de Georgeta Filitti|17 mai 2017

E şi cazul lui Ionel Perlea (1900-1970), cel născut într-un sat ialomiţean şi ajuns unul din marii dirijori ai secolului XX. A făcut studii muzicale la München şi a debutat ca dirijor la Opera din Leipzig, în stagiunea 1922-1923, cu opera Hänsel şi Graetel de Humperdinck. Avea doar 19 ani când a compus, la Bucureşti, Două schiţe simfonice. Şi-a împărţit timpul, într-un ritm alert, între orchestre din Germania (Rostock, de pildă, unde a fost dirijor secund) şi România (Cluj, apoi Bucureşti, la Opera Română – unde va rămâne neîntrerupt până în 1944 -, la Radio, profesor la Academia de Muzică).

În 1944 încearcă să iasă din ţară, cu destinaţia Paris; e prins şi internat într-un lagăr din Austria (Krümhubel). Peste un an este eliberat de englezi şi reuşeşte să ajungă în Italia. Este primit cu braţele deschise şi dirijează la Roma, Veneţia, Trieste, Napoli, Torino, Genova. Are un angajament permanent vreme de trei ani, la Scala din Milano, unde dirijează operele Samson şi Dalila, Răpirea din serai (cu Maria Callas), Cosi fan tutte, Fidelio, Boris Godunov, Turandot. E prezent şi la festivalul de muzică sacră de la Perugia. Faima sa este statornicită şi Toscanini îl recomandă la Metropolitan House Opera din New York. A debutat acolo dirijând Tristan şi Isolda. Compozitorii săi favoriţi, în primul an pe pământ american, au fost Wagner, Verdi, Puccini şi Bizet. Înregistrează mai multe opere în acelaşi oraş şi peste doar un an este director al Marelui festival de operă din San Antonio (Texas), unde a dirijat Aida şi Madame Butterfly. E invitat în acelaşi timp să dirijeze orchestele din Baltimore, Detroit şi Cleveland şi face turnee memorabile în Europa (la Atena, Florenţa, Milano, Viena, Bamberg). Sub bagheta lui au cântat Monique de la Brucholerie, G. Cassado, El. Schwarzkopf, D. Fischer Diskau. Timp de 15 ani, între 1955 şi 1970, a condus orchestra din Connecticut şi a ţinut cursuri de dirijat la Mannhatten School of Music din New York. Aici a prezentat, în premieră, Omagiu lui Enescu de Th. Grigoriu.

Ionel Perlea rămâne în memoria noastră în primul rând ca un înzestrat dirijor. A fost deopotrivă un compozitor inspirat, preţuit de George Enescu. În 1970, un cronicar releva „vivacitatea coloristică încântătoare” a lucrărilor sale.

Repertoriul său dirijoral, de excepţională varietate, a cuprins cca 1500 de lucrări de Wagner, Mahler, Mozart („marea lui slăbiciune”, după propria mărturisire), Ceaikovski, Smetana, Dvorak, Musorgski, Rahmaninov, Glinka.

Prezenţa, vreme de 25 de ani, pe scena internaţională, după Al Doilea Război Mondial, alături de Sergiu Celibidache şi Constantin Silvestri, a avut o conotaţie aparte: melomanii din lumea întreagă au avut dovada prezenţei românilor în elita mondială a muzicienilor, în ciuda faptului că în patrie numele lor rămâneau prohibite.

Cenzura instaurată în România, odată cu introducerea regimului comunist, a fost extrem de dură. Pe de o parte, românii nu s-au mai putut exprima liber, ci doar după şabloane puţin credibile; pe de altă parte,  accesul la producţia literar artistică a lumii a fost drastic interzis. În cazul muzicii, opreliştile n-au putut funcţiona după dorinţa politrucilor, încât concertele lui Ionel Perlea au fost destul de des urmărite de români.



20
/07
/16

Principesa Margareta, Florin Piersic, Oana Pellea, Maia Morgenstern, Dorel Vişan, George Ivaşcu, Alexandru Arşinel, Ion Besoiu, Mihai Măniuțiu, Corina Șuteu şi numeroase alte personalităţi culturale deplâng dispariţia inegalabilului actor Radu Beligan, decedat astăzi, la Spitalul Elias, la vârsta de 97 de ani.

20
/07
/16

"Aproape fiecare fată se îndrăgosteşte de bărbatul nepotrivit; presupun că face parte din maturizare." - Natalie Wood,- Într-o zi de 20 iulie (1938) se năştea una din frumuseţile clasice ale Hollywood-ului.

16
/07
/16

Călătorii străini care, încă din sec. XVI, lasă mărturii despre Bucureşti, sunt impresionaţi de bisericile sale. Construite de domnitori, de boieri, negustori sau oameni de rând acestea au împodobit oraşul fără să reziste prea mult în timp. Solul nisipos, pânza freatică aproape de suprafaţă, desele cutremure le-au şubrezit şi ruinat. De fiecare dată însă bucureştenii le-au refăcut, mărturisind o stăruinţă ce face parte din dinamica vieţii urbane.

15
/07
/16

Fiecare timp istoric îşi are instituţiile sale. În România regală au funcţionat Jockey Club, Country Club, Rotary Club, Lion's – societăţi de anvergură internaţională care racordau firesc, statornic, ţara noastră la sistemul de valori proprii Europei.

29
/06
/16

Bucureştiul adevărat este oraşul poveştilor petrecute pe străzile lui. Fiecare plăcuţă de la capătul străzii înmagazinează memorie urbană. Pornind de la numele ei, descoperim întâmplări petrecute ordinioară, indicii despre vechii locuitori, meserii dispărute, amintiri despre clădiri care nu mai există.

27
/06
/16

În urmă cu un secol, în noaptea de 27 spre 28 iunie (1916), în camera-atelier de la parterul casei sale de pe actuala stradă Mendeleev, se stingea din viaţă pictorul Ştefan Luchian. Era casa pe care reuşise să o cumpere din banii câştigaţi de pe urma profesiei sale de „proletar al penelului” sau de „zugrav” după cum singur se definea.

26
/06
/16

Bucureştiul, oraş de câmpie, dezvoltat haotic, fără socoteală, arareori şi-a marcat pentru veşnicie cimitirele. Morţii au fost îngropaţi în jurul bisericilor ori pe la margine, în mahalale; mulţi din ei au fost uitaţi şi meniţi să urmeze vorba biblică: „din pământ te-ai întrupat, în pământ ai să te întorci”.

26
/06
/16

A fost idolul unei țări întregi. Adolescentele de la pension dormeau cu poza lui sub pernă, visând să devină artiste. „Prințul operetei românești” are astăzi bust în parcul Kisellef. O stradă din Bucureşti se numește „Nae Leonard” și un teatru din Galaţi îi poartă numele: Teatrul Muzical „Nae Leonard”.

22
/06
/16

Vlad Mugur a fost regizorul care l-a impus pe George Constantin în faţa comisiei de admitere de la Facultatea de Teatru, intuind talentul său uriaş. A fost profesorul “generaţiei de aur”, care a absolvit la începutul anilor '50. A condus teatrul din Cluj şi Teatrul Odeon din Bucureşti.

21
/06
/16

BUCUREȘTIUL DE TOTDEAUNA Cu mai bine de 200 de ani în urmă, Dâmboviţa era o apă capricioasă, năvalnică şi care, la vreme de ploaie repede inunda cele 17 hectare ocupate acum de parcul Cişmigiu.

08
/06
/16

Între 1893 şi 1902, Caragiale a deschis mai multe berării în Bucureşti, Paşcani, Iaşi și Buzău, „din nevoia de a studia mai bine tipuri de oameni”, după cum povestea Vlahuţă în amintirile sale. Afacerile au falimentat, dar au rămas poveștile… Caragiale a murit pe 9 iunie 1912, la Berlin.

06
/06
/16

Veniţi din Balcani, negustori prin vocaţie, umblând în mai toată Europa Centrală cu rosturi bine statornicite în marile târguri, cum a fost cel de la Lipsca, aromânii şi-au găsit foarte adesea temei în ţările române. La Bucureşti, una din familiile cele mai cunoscute a fost lui Dimitrie Capşa.

24
/05
/16

Dintre alogenii cu care românii convieţuiesc de sute de ani, ţiganii ocupă un loc aparte. Condiţia lor socială, de severă dependenţă, nu i-a împiedicat pe unii din ei să devină răsfăţaţii societăţii. E vorba de lăutari. La toate petrecerile, de la cele domneşti la cele din duminicile pline de animaţie în cârciuma de mahala, lăutarul,  neştiutor al „boabelor” (citeşte: notelor), i-a cucerit pe români.

17
/05
/16

În 1951, Constantin Brâncuşi a făcut statului român oferta de a-i lăsa moştenire 200 de lucrări şi atelierul său din Paris. Membrii Academiei Române au refuzat-o. Sculptorul a murit în 1957, la Paris, cu inima tristă pentru că nu s-a mai putut întoarce în ţara sa.

13
/05
/16

Pe locul de azi al teatrului ODEON, exista, la începutul secolului al 19-lea, un palat locuit de domnul ţării ; de fapt era o îngrămădire de clădiri, cu stiluri amestecate şi fel de fel de podoabe interioare.