Irina Margareta Nistor – în comisia de selecţie a concursului de proiecte CNC
https://www.ziarulmetropolis.ro/irina-margareta-nistor-in-comisia-de-selectie-a-concursului-de-proiecte-cnc/

Irina Margareta Nistor, Andrei Ujică şi Florin Şerban se numără printre membrii comisiilor de selecţie ale concursului de proiecte organizat de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) în 2013.

Un articol de Andrada Văsii|12 decembrie 2013

Irina Margareta Nistor, Andrei Ujică şi Florin Şerban se numără printre membrii comisiilor de selecţie ale concursului de proiecte organizat de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) în 2013.

Comisia de selecţie a proiectelor cinematografice pentru secţiunea filme de ficţiune (lungmetraj şi scurtmetraj), producţie şi dezvoltare de proiecte este formată din Irina Margareta Nistor – critic de film, Irina Chiriţă – producător, Doina Ruşti – scriitor, Andrei Ujică – regizor, Florin Şerban – regizor.

Comisia de selecţie a proiectelor cinematografice pentru secţiunea filme documentare este formată din Lucian Pricop – producător, Ionela Bănărescu – producător şi Iulian Comănescu – analist media, producător.

Comisia de selecţie a proiectelor cinematografice pentru secţiunea de filme de animaţie, producţie şi dezvoltare de proiecte îi are în componenţă pe Radu Igazsag – regizor filme de animaţie, Ruxandra Grecu – jurnalist, Florin Barbu – critic de film.

Citiţi şi: Corespondenţă de la Berlin „Luminiţa de la capătul tunelului“

La mijlocul lunii noiembrie, Centrul Naţional al Cinematografiei a anunţat organizarea concursului de selecţie a proiectelor cinematografice în vederea acordării de credite financiare directe pentru producţia filmelor şi dezvoltarea proiectelor cinematografice, notează Mediafax.

Perioada de depunere a dosarelor de concurs – la secretariatul CNC – se va încheia pe 13 decembrie 2013, ora 15.00.

Irina Margareta Nistor

Irina Margareta Nistor, la festivalul de Psihanaliză şi Film

Potrivit site-ului CNC, totalul fondului alocat pentru sesiunea I de concurs şi selecţie de proiecte cinematografice pe 2013 este în sumă de 30.000.000 de lei, conform prevederilor Hotărârii Consiliului de administraţie al CNC nr.195/11.11.2013.

Astfel, 15% (4.500.000 de lei) va fi alocat pentru lungmetraje de ficţiune debut, 5% (1.500.000 de lei) pentru scurtmetraje de ficţiune, 10% (3.000.000 de lei) pentru documentare, 10% (3.000.000 de lei) pentru filmele de animaţie, 59% (17.700.000 de lei) pentru lungmetraje de ficţiune, 1% (300.000 de lei) pentru dezvoltarea proiectelor de filme, lungmetraj de ficţiune, documentare şi de animaţie.

Valoarea maximă a creditului direct pe care îl poate obţine un producător pentru proiectele declarate câştigătoare la concursul de selecţie sesiunea I 2013 este de 15% (4.455.000 de lei) din creditul direct alocat pentru producţie.

Regulamentul de concurs, precum şi orice alte informaţii se pot obţine de la adresa de internet www.cnc.gov.ro şi de la secretariatul tehnic al concursului.

La concursul organizat anul trecut de CNC, regizorii Nae Caranfil şi Nicolae Mărgineanu au obţinut cea mai mare finanţare, câte 990.000 de lei, pentru titlurile „6,9 pe scara Richter”, respectiv „Poarta Albă”.

Foto credit: MotionARThoughts, Adi Marineci, foto cu Irina Margareta Nistor

20
/12
/22

Echipa care a creat „România Sălbatică”, cel mai mare proiect de film documentar dedicat naturii din țara noastră, face un cadou tuturor iubitorilor de natură înainte de sărbătorile de iarnă: acces gratuit la povestea din spatele realizării documentarului laureat anul acesta cu 3 premii Gopo (Cel mai bun documentar, Cea mai bună muzică originală, Cel mai bun sunet).

19
/12
/22

Colinde, documentare şi concerte extraordinare, transmisiuni în direct de la Vatican și Catedrala Sfântul Iosif, filme și ediții speciale ale emisiunilor consacrate se regăsesc în grila de Crăciun a TVR2 pentru întreaga familie.

19
/12
/22

Filmul de acțiune „Vulturul de Fier II/ Iron Eagle II”, regizat de Sidney J. Furie, va fi difuzat de Warner TV în prima lună a anului viitor. Lungmetrajul va putea fi urmărit la Warner TV pe 27 ianuarie, de la ora 21:00.

19
/12
/22

Bucurie, linişte în suflet, pace, colinde, daruri şi oameni dragi. Mai presus de toate, oameni dragi. Astfel ne dorim cu toţii să întâmpinăm Naşterea Domnului. Cel mai frumos Crăciun e întotdeauna petrecut împreună, în atmosfera caldă de acasă. De acest Crăciun, TVR 1 ne arată că şi cei mai Izolaţi în România au Oameni alături în zi de sărbătoare; că putem fi „diferiţi şi totuşi asumaţi întru Hristos" – ortodocşi şi catolici, în Bucuria credinţei; că generaţii diferite de artişti trăiesc, O dată-n viaţă, emoţia unor întâlniri inedite.

14
/12
/22

O carte fundamentală de teorie a filmului, "Ce este cinematograful?", de André Bazin, a apărut în sfârşit integral în limba română, într-un parteneriat între editurile Polirom şi UNATC Press şi sub coordonarea criticului şi profesorului Andrei Gorzo. O lectură obligatorie.

29
/11
/22

Cinematografia română se pregăteşte să celebreze în 2023 o sută de ani de la naşterea lui Ion Popescu Gopo, printr-o serie de retrospective cu filmele celebrului cineast, prin expoziţii cu desenele şi afişele operelor sale şi prin lansări de carte.

28
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Sunt mari cineaşti la ale căror filme te uiţi pentru a vedea cu ce vin nou şi cum se reinventează (sau dacă reuşesc asta). Şi sunt mari cineaşti care nu mai au nimic de demonstrat şi pe ale căror noi filme le cauţi pentru a regăsi un stil şi un univers artistic care îţi sunt familiare şi în care ştii că te vei simţi confortabil.

15
/11
/22

Ambasada Republicii Cuba în România și Institutul Cervantes din București organizează „Zilele culturii cubaneze la București”, în perioada 21-25 noiembrie.