„Istoria iubirii“ de Nicole Krauss, devenită film de succes, în regia lui Radu Mihăileanu
https://www.ziarulmetropolis.ro/istoria-iubirii-de-nicole-krauss-devenita-film-de-succes-in-regia-lui-radu-mihaileanu/

„Istoria iubirii“ de Nicole Krauss – o mare poveste de dragoste care traversează spaţiul şi timpul, din Polonia anilor ’40 până în New York-ul zilelor noastre – a fost ecranizată cu titlul „Povestea iubirii” de regizorul român Radu Mihăileanu.

Un articol de Liliana Matei|17 iunie 2017

O nouă ediţie a romanului, având afişul filmului pe copertă, apărută simultan cu premiera filmului din cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) 2017, este disponibilă în librăriile din toată ţara.

Publicat în Statele Unite în 2005, romanul Istoria iubirii i-a adus lui Nicole Krauss consacrarea internaţională, scriitori importanți precum laureatul Premiului Nobel pentru Literatură, J.M. Coetzee sau Susan Sontag remarcând naşterea unei voci de anvergură a literaturii contemporane sub condeiul tinerei scriitoare americane. Romanul Istoria iubirii a fost desemnat Cartea anului de Amazon.com şi s-a numărat printre cărţile finaliste la Orange Prize, Prix Femina Étranger şi Prix Médicis Étranger, fiind recompensată cu William Saroyan Prize for International Literature şi Prix du Meilleur Livre Étranger. Romanul a fost tradus în peste 30 de ţări, printre primele ediţii străine numărându-se şi cea în limba română, publicată în colecţia Raftul Denisei la Editura Humanitas Fiction, în versiunea regretatei Antoaneta Ralian.

„Prin Istoria iubirii, Nicole Krauss a intrat cu drepturi depline în lumea literelor americane.“ Susan Sontag

„Un roman minunat, plin de tandreţe şi originalitate.“ J.M. Coetzee

Alma Singer are 14 ani, trăieşte în New York şi încearcă să găsească răspunsuri la o mie de întrebări despre lume şi viaţă. Crezând că le va afla într-un roman misterios pe care mama ei îl traduce cu frenezie, adolescenta porneşte în căutarea eroinei cărţii de al cărei destin se simte inexplicabil legată.„Când m-am născut, mama mi-a dat numele după o fată dintr-o carte pe care i-o dăruise tatăl meu, o carte care se chema Istoria iubirii.“  În acelaşi New York îşi duce zilele Leo Gursky, un bătrân singur şi atât de invizibil în anonimatul său, încât începe să se îndoiască de propria-i existenţă. Bărbatul trăieşte chinuit de amintirea iubirii pierdute care, cu 60 de ani în urmă, în Polonia, i-a inspirat cartea vieţii lui, Istoria iubirii. Şi, deşi Leo nu ştie încă, romanul pe care-l credea distrus a supravieţuit miraculos, şi-a dobândit notorietatea sub numele altuia, a traversat oceanul, a străbătut timpul şi a ajuns în cele din urmă în mâinile Almei, fata numită astfel după eroina din carte.

„O carte tristă şi frumoasă, în care destinele omeneşti se întrepătrund labirintic, iar poveştile intră una într-alta asemenea păpuşilor ruseşti.“ The Times

La 10 ani de la apariţia romanului Istoria iubirii a fost adaptat pentru marile ecrane cu titlul Povestea iubirii în regia lui Radu Mihăileanu, cu Sir Derek Jacobi, Gemma Arterton şi Sophie Nelisse în rolurile principale.

Din 9 iunie 2017, Povestea iubirii este distribuit în România de Transilvania Film în peste 50 de cinematografe din 25 de orașe din țară. Programul în cinema poate fi accesat aici: http://bit.ly/Program_Cinema_Povestea_Iubirii

Povestea iubirii este primul lungmetraj în limba engleză şi cel de-al nouălea film al regizorului şi scenaristului Radu Mihăileanu, născut în 1958 la Bucureşti şi stabilit în Franţa.

Nicole Krauss s-a născut în Brooklyn, în 1974. În 1992 este primită la Stanford University, unde obţine o diplomă de excelenţă în literatura engleză şi scrie poezie sub îndrumarea poetului Iosif Brodski. În 1993 debutează ca poetă, iar în 2002 se numără printre finaliştii la Yale Younger Poet’s Prize; tot atunci poemele ei ajung în paginile publicaţiilor The Paris Review, Ploughshares şi Doubletake. În 1996 urmează un masterat în istoria artei la Oxford University, desăvârşindu-şi studiile la Courtauld Institute din Londra. Primul său roman, Un bărbat intră în cameră (Man Walks into a Room; Humanitas Fiction, 2011), apare în 2002 şi este finalist la Los Angeles Times Book of the Year. În 2005 publică bestsellerul internaţional Istoria iubirii (The History of Love; Humanitas Fiction 2007, 2012, 2017). În 2007 prestigioasa revistă Granta o include pe Nicole Krauss printre cei mai buni tineri romancieri americani, iar în 2010 The New Yorker o alege pe lista celor mai buni 20 de scriitori sub 40 de ani. Cel de-al treilea roman al lui Nicole Krauss, Marea casă (Great House, 2010; Humanitas Fiction, 2012), se bucură de un enorm succes de critică şi de public, fiind finalist la National Book Award şi Orange Prize. Proza ei a apărut în The New Yorker, Harper’s, Esquire, Best American Short Stories, iar cărţile ei sunt traduse în peste 35 de limbi. Noul ei roman, Forest Dark, apare în septembrie 2017, drepturile pentru traducerea noului roman fiind cumpărate de Editura Humanitas Fiction.

23
/10
/15

Săptămâna viitoare, în capitală debutează o nouă ediţie a celui mai important târg de carte cu discount din România: KILIPIRIM. Evenimentul va avea loc din nou la Unirea Shopping Center, etajul 2, Aripa Călăraşi, în perioada 28 octombrie – 1 noiembrie, zilnic între 10.00 şi 21.30, intrarea fiind liberă.

22
/10
/15

Şi în această a 25-a ediţie FNT, un accent deosebit va fi îndreptat spre cartea tipărită, cartea – văzută ca valoare, fie că e vorba de literatură sau carte de teatru ori studiu ştiinţific. Astfel, Festivalul Naţional de Teatru continuă, pe parcursul celor zece zile de desfăşurare, să transforme semnalul editorial în eveniment public, propunând un număr de 16 lansări de carte.

20
/10
/15

Săptămâna acesta debutează cea de a IV-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM), un proiect internațional dedicat literaturii, cu focus pe zona Europei Centrale și de Sud-Est. Sub sloganul „La Vest de Est / La Est de Vest”, peste 20 de evenimente vor avea loc în orașul de pe Bega în perioada 21-23 octombrie: lecturi publice, dezbateri, întâlniri ale scriitorilor invitați cu elevii de la cele mai importante licee din Timișoara, conferințe la Universitatea de Vest.

18
/10
/15

Luni, 19 octombrie, de la ora 18.00, la Cinema Studio (Bd. Magheru 29) din Bucureşti, în cadrul celei de-a X-a ediţii a Zilelor Filmului German, va avea loc premiera filmului documentar Le beau danger, regizat de René Frölke, şi dedicat prozatorului şi eseistului român Norman Manea cu ocazia împlinirii vîrstei de 75 de ani.

14
/10
/15

„4 A.M. Cantosuri domestice” este o plachetă de versuri de Radu Vancu. 4 A.M. este cea mai grea oră dintr-o noapte. Puțini reușesc să o depășească. Încă și mai puțini dintre supraviețuitori sunt poeți.

14
/10
/15

Lucian Dan Teodorovici a obţinut Premiul special al cititorilor „Natalia Gorbaniewska”, în cadrul prestigiosului Premiul Literar al Europei Centrale ANGELUS, Polonia, ediţia 2015, pentru romanul Matei Brunul (Polirom, 2011, 2014, disponibil şi în ediţie digitală).

13
/10
/15

În luna noiembrie a acestui an, la București va avea loc o manifestare de amploare, respectiv ”Zilele Culturii Ruse”, aflată deja la a V-a ediție. Sub moto-ul ”Haideți să (re)descoperim Rusia împreună”, Centrul Rus, care, totodată, îşi serbează 90 de ani de existenţă, îi invită pe bucureşteni la o călătorie-circuit prin cultura Rusiei.

09
/10
/15

Volumul "Timp second hand. Sfârşitul omului roşu", scris de Svetlana Aleksievici, laureată a premiului Nobel pentru literatură pe 2015, este în curs de publicare la editura Humanitas, în traducerea din limba rusă a Luanei Schidu.

08
/10
/15

Scriitoarea şi jurnalista belarusă Svetlana Alexievich a primit premiul Nobel pentru literatură pe 2015, "pentru scrierile sale polifonice, un monument dedicat suferinţei şi curajului în zilele noastre", potrivit motivaţiei Comitetului Nobel.

04
/10
/15

Vă era dor de glumele lui Jerry Seinfeld? Acum le puteți găsi și în varianta scrisă, în volumul „Seinfeld. Pe limba mea”, apărut la Editura Allfa.

02
/10
/15

Marți, 6 octombrie, de la 19:00, Revista de Povestiri organizează la Cărturești Verona a patra întâlnire a clubului de lectură Pop-up Stories, care are în centru romanul „Deadline”, de Adina Rosetti. Invitații care vor discuta despre experiențele lor legate de temele cărții sunt Cristina Ion și Bülent Duagi.