Istoria modernă a României: expoziţie la Muzeul Naţional de Artă
https://www.ziarulmetropolis.ro/istoria-moderna-a-romaniei-expozitie-la-muzeul-national-de-arta/

Aproximativ 250 de lucrări de pictură, grafică, sculptură şi artă decorativă vor fi prezentate la Muzeul Naţional de Artă al României începând de joi, când va avea loc vernisajul expoziţiei „Mitul naţional. Contribuţia artelor la definirea identităţii româneşti (1830-1930)”   Expoziţia include lucrări impresionante realizate de cei mai importanţi artişti români moderni, precum Barbu Iscovescu, […]

Un articol de |13 septembrie 2012

Aproximativ 250 de lucrări de pictură, grafică, sculptură şi artă decorativă vor fi prezentate la Muzeul Naţional de Artă al României începând de joi, când va avea loc vernisajul expoziţiei „Mitul naţional. Contribuţia artelor la definirea identităţii româneşti (1830-1930)”

 

Expoziţia include lucrări impresionante realizate de cei mai importanţi artişti români moderni, precum Barbu Iscovescu, Constantin Daniel Rosenthal, Carol Popp de Szathmári, Gheorghe Tattarescu, Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ioan Andreescu, Ştefan Luchian, Nicolae Tonitza, Oscar Han, Camil Ressu, Dimitrie Paciurea.

Expoziţia îşi propune explorarea modalităţilor prin care aceşti artişti au reuşit să contribuie la definirea identităţii naţionale, într-o perioadă profund marcată de numeroase evenimente istorice hotărâtoare pentru formarea statului român.

Pornind de la perspectiva propusă de istoricul Lucian Boia în lucrările sale „Istorie şi mit în conştiinţa naţională” şi „Pentru o istorie a imaginarului”, demersul expoziţional se îndreaptă către identificarea în operele artiştilor a câtorva dintre temele dominante din cadrul mitologiei istoriei româneşti: latinitatea, unitatea teritorială, lupta pentru independenţă.

Expoziţia evocă, prin opere celebre, principalele etape ale creării statului naţional român printre care Revoluţia de la 1848, Unirea Principatelor din 1859, instaurarea lui Carol I ca domnitor al României în 1866, Războiul de Independenţă 1877-1878, proclamarea regatului României în 1881, Marea Unire din 1918.

Alături de glorificarea istoriei naţionale din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi până în primele decenii ale secolului al XX-lea, artiştii manifestă o înclinaţie spre subiectele din universul rural, spre tradiţia populară. Specificul naţional se identifică cu lumea satului şi cu imaginea edificatoare şi profund idealizată a ţăranului român, lucru ce a contribuit imensa popularitate de care au avut parte operele lui Nicolae Grigorescu, opere de altfel marcante pentru evoluţia ulteriară a plasticii româneşti.

Lucrările participante la expoziţie provin din patrimoniul MNAR dar şi din alte muzee din Bucureşti şi din ţară: Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul „Gheorghe Tattarescu”, Muzeul de Artă Braşov, Complexul Naţional Muzeal „Moldova” Iaşi – Muzeul de artă şi Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău – Muzeul de artă.

Curatorii expoziţiei sunt Monica Enache şi Valentina Iancu, în colaborare cu istoricul Lucian Boia.

Expoziţia va fi deschisă până pe 13 februarie 2013 şi va putea fi vizitată gratuit în prima miercuri din fiecare lună.

Sursa: Agerpres

12
/11
/23

Un spectacol care ar trebui prezentat în fața cât mai multor tineri și care vorbește despre probleme extrem de actuale, prezente într-o formă sau alta cam în toate școlile din România în acest moment...

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie 2023, la ora 19:00, la Teatrul Excelsior va avea loc premiera spectacolului „(R)Evoluție. Ghid de supraviețuire în secolul XXI” de Yael Ronen și Dimitrij Schaad, în regia lui Radu Nica, nume de referință ale scenei românești, multiplu nominalizat la Premiile UNITER și câștigător în 2005 al Premiului de debut pentru spectacolul „Nora“, realizat la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu.

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie, de la ora 20:00, Reactor invită publicul la ultima sa producție, „Rața!”, pe un text scris vara aceasta în cadrul rezidenței de scriere pentru autori dramatici, Drama 5.