John Malkovich vine in Romania in 2013
https://www.ziarulmetropolis.ro/john-malkovich-vine-in-romania-in-2013/

 Actorul John Malkovich va fi prezent la Festivalul Enescu, cu proiectul „The Infernal Comedy. Confessions of a Serial Killer”, pe care îl va prezenta la Bucureşti.   Spectacolul va fi prezentat pe 9 septembrie, de la ora 17.00, la Ateneul Român din Bucureşti.  Atunci când un ucigaş în serie se întoarce pe scenă pentru a-şi prezenta autobiografia […]

Un articol de Andrada Văsii|28 noiembrie 2012

 Actorul John Malkovich va fi prezent la Festivalul Enescu, cu proiectul „The Infernal Comedy. Confessions of a Serial Killer”, pe care îl va prezenta la Bucureşti.

 

Spectacolul va fi prezentat pe 9 septembrie, de la ora 17.00, la Ateneul Român din Bucureşti.

 Atunci când un ucigaş în serie se întoarce pe scenă pentru a-şi prezenta autobiografia la o lectură publică, nu poate fi vorba neapărat de o comedie. Dar, când toată povestea este acompaniată de instrumente baroce, din distribuţie fac parte două soprane şi un actor, iar actorul este John Malkovich, tot proiectul poate fi văzut şi într-o notă comică.

Malkovich, care asigură lectura, joacă rolul lui Jack cel întors din morţi, gata să îşi povestească viaţa. Spectacolul este scris şi regizat de Michael Sturminger, iar muzica variază de la Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven, Christoph Willibald la Carl Maria Von Weber.

John Malkovich, născut în 1953, este actor, producător şi regizor, a apărut în ultimii 25 de ani pe afişele a peste 70 de lungmetraje şi a fost de două ori nominalizat la premiul Oscar, pentru rolurile din „Locuri în inimă/ Places in the Heart” (1984) şi „În bătaia puştii/ In the Line of Fire” (1993).

Cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului „George Enescu” – a X-a după Revoluţia din 1989 – va găzdui peste 150 deevenimente, dintre care şase concerte de muzică românească, 14 recitaluri şi concerte camerale, 14 mari orchestre cu 28 de concerte, 21 de ansambluri orchestrale şi camerale, opt concerte „Enescu şi contemporanii săi”, patru spectacole de operă, două spectacole de balet, 48 de concerte în cadrul concursului internaţional şi manifestări în Piaţa Festivalului. Nu vor lipsi din evenimentul de anul viitor nici expoziţiile de artă plastică „E-Bienale”, aflate la cea de-a doua ediţie, şi nici simpozionul de muzicologie, organizat de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România.

Având în vedere succesul ultimei ediţii, va fi continuată şi în 2013 seria dedicată muzicii contemporane, „Muzica secolului XXI”, ce va reuni lucrările unor compozitori contemporani români şi străini. Lucrările vor fi prezentate de formaţii şi solişti din România şi din străinătate.

Ca şi la ediţia din 2011, în cadrul festivalului va fi organizat un workshop al tinerilor compozitori, masteranzi şi doctoranzi ai universităţilor de profil din ţară.

Totodată, printre formaţiile şi artiştii care au confirmat participarea la cea de-a XXI-ediţie a festivalului „George Enescu” se numără Royal Concertgebouw Amsterdam, Maris Jansons, Staatskapelle Berlin, Daniel Barenboim, Orchestra dell’Accademia Santa Cecilia di Roma, Antonio Pappano, Orchestre de Paris, Name Jarvi – London Philharmonic Orchestra, Vladimir Jurowski – Pittsburgh Symphony Orchestra, Radio Berlin, Marek Janowski (cu prezentarea tetralogiei wagneriene), Royal Stockholm Philharmonic Orchestra, Sakari Oramo – Münchner Philharmoniker, Semyon Bychkov – Saint martin in the Fields, Sir Neville Marriner, Evgeny Kissin, Murray Perahia, Pinchas Zukerman – Orchestra Naţională Rusă, Mikhail Pletnev, Fazil Say, Truls Mørk.

Alături de aceştia, pe scena Festivalului „Enescu” vor mai susţine concerte Horia Andreescu, Cristian Mandeal, Filarmonica „George Enescu”, Filarmonicile din Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara, Opera Naţională Bucureşti şi Orchestra Naţională de Tineret.

La Bucureşti, spectacolele se vor desfăşura la Sala Mare a Palatului – a cărei acustică mult controversată ar putea fi îmbunătăţită -, Ateneul Român, Opera Naţională din Bucureşti, Aula Muzeului Naţional de Artă, Sala „Mihail Jora” a Societăţii Române de Radiodifuziune şi în Piaţa Festivalului.

De asemenea, concerte vor fi organizate, tot în cadrul Festivalului „George Enescu”, la Arad, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Craiova, Dorohoi, Iaşi, Oradea, Sibiu şi Timişoara.

Ediţia de anul viitor a Concursului Internaţional „George Enescu” a fost extinsă cu o nouă secţiune în urma discuţiilor avute cu specialişti şi cu participanţi la ediţii anterioare. De asemenea, cele cinci secţiuni ale competiţiei – canto (Voci Wagneriene), pian, vioară, violoncel şi compoziţie – se vor desfăşura între 1 şi 27 septembrie.

Pe de altă parte, abonamentele pentru cele 28 de zile ale Festivalului Enescu vor fi puse în vânzare pe 15 ianuarie, iar biletele – pe 15 aprilie.

Festivalul „George Enescu” este organizat de Artexim, o instituţie aflată în subordinea Ministerului Culturii, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti, prin ArCuB, în colaborare cu Fundaţia Art Production.

 

 

Sursa: Mediafax

26
/10
/15

Lansarea oficială a celei de-a 25-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru (FNT) a avut loc, vineri seară, la Teatrul Naţional din Bucureşti (TNB), evenimentul fiind marcat prin prezenţa unor personalităţi din domeniul cultural, care au vorbit despre festival şi spectacolul de deschidere, "Mein Kampf".

24
/10
/15

Cel mai proaspăt şi dinamic festival de jazz are loc în Sibiu, între 13 și 15 noiembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Si anul acesta au fost invitați artişti cu abordări muzicale spectaculoase, cu povești şi perspective inedite.

24
/10
/15

Doctorandă în anul I la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti sub îndrumarea prof. univ. dr. Șerban-Dimitrie Soreanu, pianista Mădălina Claudia Dănilă este pentru a doua oară oaspete al Stagiunii de marţi seara, de la Ateneu, pe 27 octombrie.

23
/10
/15

Joi, 29 octombrie, ora 19.30, Jazz:ish te va introduce într-o atmosferă electrică alături de Nils Petter Molvær, unul dintre pionierii “future jazz-ului”, un subgen format prin fuziunea muzicii electronice cu jazz-ul.

23
/10
/15

„Dacă mă vei lua de bărbat, îţi promit că o să te duc la Bucureşti pe calea ferată" îi promitea Principele Carol Principesei Elisabeta, în 1869. Despre traseul primului tren care a circulat pe teritoriul Principatelor Unite aflăm sâmbătă, 24 octombrie, de la Cătălin Ştefănescu în seria Gări de poveste. Ora 17.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+

23
/10
/15

„Lor, țiganilor, să le mulțumim că ne-au păstrat muzica, această comoară ce abia acum o prețuim; numai dânșii (!) ne-au desgropat-o, au trecut-o și dat-o în păstrare din tată în fiu, cu acea grijă sfântă ce o au pentru ce le e mai scump pe lume: muzica.” - George Enescu, în urmă cu mai bine de un secol. Lucrări pe care odinioară le interpretau celebri lăutari şi care au reprezentat o puternică sursă de inspiraţie pentru Enescu în creaţiile proprii se vor auzi la Sala Radio miercuri, 28 octombrie, de la 19.00, într-un concert inedit care aduce pentru prima oră, în aceeaşi seară, pe aceeaşi scenă, ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO şi ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO.

23
/10
/15

Săptămâna viitoare, în capitală debutează o nouă ediţie a celui mai important târg de carte cu discount din România: KILIPIRIM. Evenimentul va avea loc din nou la Unirea Shopping Center, etajul 2, Aripa Călăraşi, în perioada 28 octombrie – 1 noiembrie, zilnic între 10.00 şi 21.30, intrarea fiind liberă.

23
/10
/15

Thierry Frémaux, Delegatul General al Festivalului de la Cannes, unul dintre cei mai influenți oameni din industria filmului, revine la Les Films de Cannes a Bucarest (23 – 29 octombrie) pentru un spectacol unic: Lumière!. Cele câteva zeci de filme restaurate ale fraților Auguste și Louis Lumière, doi dintre inventatorii cinematografiei, vor fi proiectate în versiune restaurată, însoțite de comentariile live ale lui Thierry Frémaux, pe 29 octombrie, de la 20.45, la CinemaPRO.

22
/10
/15

Dacă atingi punctul sensibil al poveștii potrivite la momentul potrivit, ea face înconjurului lumii cu forța unui tsunami, iar vestea succesului se răspândește ca un virus și rezistă în timp, ba chiar recidivează, pentru că numai poveştile vrăjesc sufletele şi cuceresc minţile oamenilor pentru totdeauna. Tot aşa şi cu inspirata alegere a regizoarei Alice Barb de a monta la Teatrul “Toma Caragiu” din Ploieşti spectacolul „My Fair Lady”.

22
/10
/15

Şi în această a 25-a ediţie FNT, un accent deosebit va fi îndreptat spre cartea tipărită, cartea – văzută ca valoare, fie că e vorba de literatură sau carte de teatru ori studiu ştiinţific. Astfel, Festivalul Naţional de Teatru continuă, pe parcursul celor zece zile de desfăşurare, să transforme semnalul editorial în eveniment public, propunând un număr de 16 lansări de carte.