Juliette Binoche: Am admirat-o pe Nadia Comăneci. FNT 2017
https://www.ziarulmetropolis.ro/juliette-binoche-am-admirat-o-pe-nadia-comaneci-fnt-2017/

Actriţa franceză Juliette Binoche a mărturisit, duminică seară, că, atunci când era copil, a admirat-o foarte mult pe Nadia Comăneci şi că a sunat inclusiv la ambasada României pentru a afla adresa sportivei, iar după ce i s-a spus că aceasta locuieşte „în Carpaţi”, artista a dorit mereu să ajungă în locul respectiv.

Un articol de Petre Ivan|30 octombrie 2017

„Așa că, iată-mă!” a spus, cu umor, Binoche, la finalul conferinței de presă pe care a susținut-o la București, după proiecția filmului „Polina”, de Valérie Müller și Angelin Preljocaj, din distribuția căruia face parte și care a fost proiectat în cadrul Festivalului Național de Teatru (FNT).

Binoche este prezentă în România și pentru spectacolul „Să trăiești orice ar fi (Barbara)”, ce va fi prezentat luni, în ultima zi a FNT.

Actrița franceză a vorbit despre ce o motivează ca artistă, cum a reușit să interpreteze o coregrafă, în „Polina”, și despre cum a „tras cu urechea” la discuțiile între regizorii filmului.

Pentru ea, filmul „Polina”, ce are ca personaj central o balerină care încearcă să își clădească o carieră, este o poveste despre căutare. „Când eram tânără mă simțeam așa. Eram pierdută, nu știam încotro mă îndrept. Este experiența oricărui om, dar este o experiență care este simțită mai acut de către artiști”, a spus ea.

Pentru a stăpâni limbajul coregrafilor, ea a fost ajutată, în anumite momente, de o cască, în care i se șopteau indicații. Dar, la un moment dat, a povestit ea, casca a rămas deschisă în timp ce regizorii Valérie Müller și Angelin Preljocaj discutau detalii despre film. „Am simțit complicitatea lor, felul serios în care se raportau la ideea de a face cinema. La un moment dat, Angelin și-a dar seama că aud și a închis microfonul”, a povestit Binoche.

Când eram mică, am admirat-o foarte mult pe Nadia Comăneci, m-a inspirat. Eram fanul a două persoane: un actor de care eram îndrăgostită și Nadia Comăneci. O imitam deseori când eram la piscină. – Juliette Binoche

Pasiunea sa pentru sportiva română a determinat-o pe celebra actriță să facă adevărate investigații, mărturisind că în copilărie avea camera „tapetată” cu postere cu Nadia.

Chiar am sunat la ambasada României în Franța. Mama m-a încurajat să sun. Voiam să îi aflu adresa. Mi s-a spus că locuiește în Carpați. Mereu am vrut să merg în Carpați. Iată-mă! –  Juliette Binoche

Selecționerul FNT, Marina Constantinescu, a spus că Nadia Comăneci o admiră, de asemenea, pe Binoche și că au existat eforturi de a aduce sportiva română la spectacolul actriței, de luni.

Foto: Juliette Binoche, Nadia Comaneci

14
/06
/23

The Institute și Cartierul Creativ, alături de Banca Transilvania, în parteneriat cu Primăria Sectorului 1, Primăria Municipiului București, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, dezvoltă începând cu luna iunie un program de expoziții, workshopuri și târguri ca parte dintr-un demers de revitalizare a zonei Amzei prin intermediul economiei creative locale.

14
/06
/23

Festivalul Internațional de orgă Cantus Ecclesiae, ajuns la cea de-a treia sa ediție, se va desfășura în perioada 3-25 iunie 2023 la cele mai importante orgi din București: Catedrala Romano-Catolică Sfântul Iosif, Ateneul Român, Sala Radio, Universitatea Națională de Muzică București, Biserica Evanghelică C.A. București, Biserica Italiană, Biserica Franceză și Biserica Anglicană.

14
/06
/23

A doua ediție a Analogue Festival, cel mai mare eveniment de acest fel din regiunea de sud-centru a României, va avea loc în perioada 25-27 august pe platoul Făget de la Mioveni, aducând pe scenă artiști consacrați din țară și din străinătate - 30 de ore de muzică live - pentru un weekend de evadare, cu muzică și cultură, în mijlocul naturii.

14
/06
/23

Muzeul Naţional al Literaturii Române va organiza în 16 iunie 2023, cu prilejul Bloomsday, spectacolul de teatru „Molly Bloom”, de la ora 15.00, iar de la ora 18.00, dezbaterea dedicată noii traduceri a romanului Ulise de James Joyce, realizată de Rareș Moldovan și apărută la Editura Polirom, în colecția „Biblioteca Polirom” (coordonator Dan Croitoru).