„Junii Sibiului” vor deschide Targul de Turism de la Viena, al treilea ca importanta din Europa
https://www.ziarulmetropolis.ro/junii-sibiului-vor-deschide-targul-de-turism-de-la-viena-al-treilea-ca-importanta-din-europa/

Cel mai vechi şi cel mai valoros ansamblu profesionist de folclor din România, „Junii Sibiului” , va deschide joi, 10 ianuarie, cu un joc popular din inima ţării, de pe Valea Hârtibaciului (judeţul Sibiu), cea de a 38-a ediţie a Târgului de Turism de la Viena, împreună cu primarul Capitalei Austriei, a declarat coregrafa Silvia […]

Un articol de Andrada Văsii|8 ianuarie 2013

Cel mai vechi şi cel mai valoros ansamblu profesionist de folclor din România, „Junii Sibiului” , va deschide joi, 10 ianuarie, cu un joc popular din inima ţării, de pe Valea Hârtibaciului (judeţul Sibiu), cea de a 38-a ediţie a Târgului de Turism de la Viena, împreună cu primarul Capitalei Austriei, a declarat coregrafa Silvia Macrea, managerul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul – Junii” Sibiu.

 

În acest an, vedeta standului României este Sibiul, singurul oraş cu trei stele Michelin din România şi primul care a fost Capitală Culturală a Europei, în 2007.

„Este o onoare pentru noi faptul că vom reprezenta nu doar Sibiul, ci România, la Târgul de Turism de la Viena, unde, practic, noi vom deschide cu un spectacol, joi, de la ora 10,00, acest târg, după discursul pe care îl va avea primarul Capitalei Austriei. ‘Junii Sibiului’ vor susţine mai multe spectacole în fiecare zi pe durata Târgului de Turism de la Viena, atât pe scena mare, cât şi la standul României, ceea ce, din experienţa şi altor ani, va reprezenta sigur un punct de atracţie pentru vizitatori. De fiecare dată, când am fost la un târg de turism, am strâns în jurul nostru cei mai mulţi turişti, încântaţi de folclorul nostru, de costume şi de instrumentele unice din România, cum sunt naiul sau ţambalul”, a explicat coregrafa Silvia Macrea.

Dansatorii de la Sibiu, în costume tradiţionale din toate zonele folclorice reprezentative ale ţării noastre, vor purta turiştii într-o călătorie muzicală prin tot folclorul românesc.

Chiar în a doua zi a Târgului de Turism de la Viena, vineri seară, vienezii şi operatorii de turism din zecile de ţări participante, sunt invitaţi la o seară tradiţională românească, la standul ţării noastre, când nu doar folclorul, dar şi bucătăria noastră tradiţională va fi prezentată.

Cotat ca al treilea târg internaţional de turism din Europa, după cel de la Berlin (Germania) şi Londra (Marea Britanie), Târgul de Turism de la Viena (Austria) a atras anul trecut 800 de operatori de turism din 70 de ţări, care au înregistrat 150.000 de vizitatori.

Anul trecut, Sibiul a fost prezent la târgurile de turism din Austria, Germania şi Marea Britanie. Primăria consideră că numărul turiştilor este în creştere la Sibiu, dovadă că încasările din taxa hotelieră au crescut anul trecut. Vârful sezonului turistic la Sibiu este în lunile de vară, din iunie până în august inclusiv. Cele două centre de informare turistică din municipiul Sibiu au fost vizitate de 26.000 de turişti, din 73 de ţări, cei mai mulţi fiind turiştii germani, peste 8.000, urmaţi de aproape tot atâţia români.

Din 2012, Sibiul este un oraş turistic distins cu trei stele Michelin, fiind singurul oraş din România cu această cotaţie.

Sibiul are o capacitate de cazare de 4.000 de locuri, în 135 de hoteluri, moteluri şi pensiuni, la care se adaugă 430 de restaurante, baruri, pub-uri, crame, unde se poate mânca.

 

 

Sursa: Agerpres

28
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 28 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Numărul 2 de David Foenkinos – recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Iulianei Glăvan – ce aduce în prim-plan povestea unui destin atipic, a celui care a pierdut rolul lui Harry Potter în una dintre cele mai celebre ecranizări din toate timpurile. Este posibil ca un eșec să devină o sursă de putere? Romanul scriitorului francez oferă în locul unui răspuns o minunată parabolă despre virtuțile reconstruirii sinelui.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

27
/02
/24

Scriitorul francez Édouard Louis, autor al cărții „Cine l-a ucis pe tata?”, a fost spectator al producției cu același nume, pusă în scenă de Andrei Măjeri la Teatrul Metropolis, în seara de vineri, 23 februarie 2024. În urma vizionării, publicul și oamenii de teatru prezenți în sală s-au bucurat de o conferință cu acesta, moderată de Mihaela Michailov, autoarea dramatizării.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

Luna martie vine mereu cu provocarea de a găsi mărțișorul perfect și cadoul ideal pentru femeile din viața noastră. Pe lângă flori și darurile – simbol, Vanner Collective propune și cadoul – experiență, cu un program de cinci mărțișoare teatrale cu cinci perspective feminine, care vor putea fi văzute între 3 și 17 martie, în diferite spații din București: „Cassandra”, „Tot ce e minunat în lume”, „Komorebi. Lumina care se filtrează printre copaci”, „Lemons. Lemons. Lemons. Lemons. Lemons.” și „Lungs”.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

27
/02
/24

Între 6 și 7 aprilie va avea loc Digital Nomad Summit, conferința dedicată celor care vor să lucreze și să trăiască oriunde în lume. Timp de două zile, 12 speakeri locali și internaționali vor oferi inspirație, povești și instrumente valabile pentru cei care vor să-și schimbe locuința și să lucreze din Asia sau Europa.