Jurnal de Europa. Jurnal de România
https://www.ziarulmetropolis.ro/jurnal-de-europa-jurnal-de-romania/

Regizoarea Carmen Lidia Vidu rememorează în exclusivitate pentru Ziarul Metropolis experienţa participării sale, cu spectacolul „Jurnal de România. Timişoara”, parte a proiectului de teatru documentar „Jurnal de România”, la Festivalul Voice of Europe, de la Jena, Germania, desfăşurat între 20 şi 26 mai 2019. Vă invităm să descoperiţi o poveste de succes din teatrul autohton de azi!

Un articol de Alina Vîlcan|27 mai 2019

Ne întoarcem în 2018. Undeva la începutul lui octombrie.

Suntem la Teatrul German de Stat din Timișoara.

În două-trei zile urmează să avem premiera spectacolului „Jurnal de România. Timișoara”.

Este o cercetare teatral-documentară, o radiografie a orașului și a actorilor care trăiesc în Timișoara.

Permit unor prieteni, cronicari și unui grup de nemți să asiste la ultimele repetiții generale.

Nu știu cine sunt nemții, par tineri. Probabil studenți la antropologie în Germania.

Repetiții la „Jurnal de România. Timișoara”, la Teatrul German de Stat din Timișoara

La începutul lui 2019 aflu că nemții au contactat teatrul din Timișoara și că vor să aducă spectacolul în Germania.

Spun cuvinte mari, fac declarații superbe. Unii au considerat acest spectacol un punct zero în viața lor.

Mi se spune că o parte din nemți decide să facă documentare datorită acestui spectacol.

Mă bucur. Situația Teatrului German e delicată. Nu cred că mergem în nicio Germania.

Afișul spectacolului, realizat de Teatrul din Jena. „Furchtlos” înseamnă „fără frică”.

În martie se confirmă: plecăm în Germania cu spectacolul.

Din păcate nu sunt bani să merg și eu.

E OK, merge Oana Vidoni (asistenta de regie). Am mare încredere în ea.

Dacă aș avea de ales între mine și ea, aș alege-o pe ea.

Oana e ordonată, disciplinată, e rațională, e actriță. Înțelege echipa, nevoile ei, respectă actorii, tehnicienii. Oana e cool.

Mă bucur că mi-a fost asistentă (prima din viața mea), regret că nu am luat-o ca actriță în spectacol. 

Am colaborat cu ea la „Putere. Povești Personale”” (altă poveste, nu dezvolt aici).

Oana Vidoni, în timpul repetițiilor la „Jurnal de România. Timișoara”

În aprilie plec pentru o lună în Franța. Încerc să văd dacă pot lucra acolo.

Primesc un e-mail de la Universitatea din Jena care îmi solicită venirea în Germania cu echipa din Timișoara.

Mă bucur și confirm venirea.

Împreună cu  Valeska Bopp-Filimonov, profesor doctor la Friedrich-Schiller-Universität Jena. Valeska este cea care m-a contactat în scris.

Pe 20 Mai plec din București către Frankfurt, apoi iau trenul spre Erfurt. Acolo cobor și iau legătura către Jena.

Orașul e mic, cochet, curat, multă verdeață. Toată lumea e pe biciclete. Oana mă ajută să ajung la hotel.

Echipa mă așteaptă pe o terasă în centru. Pe drum mă prinde ploaia. Ajungem ude leoarcă la ei. 

Mâncam porții mare de mâncare. Suntem toți cu stare excelentă.

Le revăd pe surorile Torok (sunt uber-cool, love them beaucoup), pe Ioana Iacob (distinsă gen Juliette Binoche), Radu și Bogdan (video și sunet).

Ida e în camera de hotel (probabil se uită la nemți la TV), Dani și Tatiana sunt deja la culcare. 

În cafeneaua Teatrului din Jena

Pe 21 Mai cunosc orașul, îl văd de sus din turn, apoi mă plimb cu Oana și cu Ioana Iacob prin parcuri, catedrale. Auzim muzică la orgă.

Am mâncat cea mai mică supă din viața mea. Vizitez Universitatea din Jena cu Ioana. De la ea aflu de Goethe, Schiller, Karl Marx, Schopenhauer ca foști profesori, doctoranzi, studenți ai Universității din Jena.

Deja devin curioasă: oare ce public vom avea? Cine cumpără bilete să vadă un spectacol despre România?

Încep să cunosc festivalul la care participăm. Se numește Voice of Europe și e dedicat înțelegerii votului pentru europarlamentare. Cine ne reprezintă? Ce alegem?

Seara avem spectacol.

Teatrul e superb, dar chiar superb. 

Pentru prima dată nu am emoții. Am încredere în echipă. Publicul e din mediul academic. Știu ce-l interesează.

Se aplaudă mult. Nemții nu se ridică în picioare, ei bat cu picioarele în podea. Senzația e foarte puternică.

Ies la scenă să fac o poză cu echipa și cu publicul.

Mă bucur să văd că sala e arhiplină, că se stă pe trepte și pe jos.

Urmează Q&A-ul.

Cei din public îmi pun o întrebare la care nu vreau să răspund. Încerc să trec la următoarea, dar se insistă. Dau un răspuns lung, dar știu că nu sunt sinceră. 

E cald, nu vreau să mint. Fetele răspund în limba germană. Nu înțeleg ce spun, dar publicul râde, totul pare OK.

După întrebări rămânem pe o terasă. Nu stăm mult. Un grup măricel din cei din public ne însoțește. Întrebările continuă.

Oamenii ăștia chiar sunt interesați să știe, să înțeleagă, să cunoască în intimitate tot ce se întâmplă la nivel de masă umană. 

Adorm fericită. 

23 Mai 2019

Îi scriu mamei că a fost bine și că revin în România.

Iau trenul până la Erfurt, apoi până la Frankfurt. De acolo iau avionul până la București.

Mănânc tot timpul cartofi, pâine, patiserie, mâncare asiatică. Mănânc tot ce văd nou.

În București mă cântăresc: iar am pus 2 kg. 

Supă pho bo (supă vietnameză)

Foto sus: Echipa „Jurnalului” pe scena în aer liber a Teatrului din Jena. Fotografii din arhiva personală a regizoarei Carmen Lidia Vidu.

27
/03
/20

Radu Jude a creat filmul “Tipografic Majuscul”, care, până să fie carantină, putea fi văzut în cinematografe. Totodată, aceeași poveste poate fi văzută și la teatru, la Odeonul bucureștean. “Tipografic Majuscul”, spectacol de Gianina Cărbunariu, a avut premiera în urmă cu șapte ani și nu și-a pierdut importanța.

11
/02
/20

Pentru că în acest an se împlinesc 85 de ani de când nu mai trăiește Panait Istrati, vă propunem să ni-l amintim pe acest mare scriitor român de limbă franceză, astăzi mai degrabă uitat, un vagabond de geniu și neobosit căutător al dreptății pe pământ (despre care avea să afle, spre finalul vieții, că e totuși incompatibilă cu natura umană).

15
/01
/20

La 170 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, vă invităm să-l redescoperim prin intermediul fragmentelor de amintiri lăsate de 7 dintre aceia care l-au cunoscut îndeaproape, precum Ioan Slavici sau I. L. Caragiale.

22
/12
/19

Dragostea este în fel și chip. Sentimentul suprem, care se colorează în infinite nuanțe, care înflăcărează imaginația creatorilor dintotdeauna, a dat naștere unora dintre cele mai reușite romane, care își păstrează peste ani puterea de seducție asupra cititorilor.

17
/12
/19

Se joacă la Teatrul Luni de la Green Hours spectacolul Libretto Solitudine, realizat de trupa Jamais Vu, coordonată de regizorul Matei Lucaci-Grunberg. Autorul textului: colectiv. Distribuția: Réka Szász, Ana Șușca, Mădălina Craiu, Andrei Cătălin, Ştefan Huluba, Kostas Mincu, Sever Andrei. Scenografia: Alexandra Putineanu. Coregrafia: Cristina Danu. Regia: bineînțeles, Matei Lucaci-Grunberg.

Pagina 3 din 1512345...10...Ultima »