Începe stagiunea la Teatrul Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-stagiunea-la-teatrul-metropolis/

Luna septembrie aduce cu ea redeschiderea stagiunii la Teatrul Metropolis, unul dintre teatrele cele mai îndrăgite de publicul bucureştean.

Un articol de Liliana Matei|11 septembrie 2021

Programul lunii septembrie este disponibil acum pe site-ul Teatrului Metropolis și aduce cu el noutăți și spectacole iubite de public pe care acum le puteți (re)vedea pe scenele din teatrul de pe strada Mihai Eminescu.

Duminică, 12 septembrie, începând cu ora 19.00, la Sala „Olga Tudorache” se va juca spectacolul „Bad Jews” de Jashua Harmon, susținut de absolvenții UNATC. Teatrul Metropolis rămâne în continuare o platformă de lansare pentru tinerii artiști pe care i-a susținut întotdeauna.

Povestea este una incitantă. În noaptea de după înmormântarea bunicului, trei veri intră într-un conflict verbal (și, uneori, chiar fizic). Într-un colț se află Daphna, o „evreică adevărată”, dar cam schimbătoare, sigură pe sine și de neclintit. În celălalt colț se află vărul ei, Liam, un tânăr la fel de încăpățânat, dar lipsit de convingeri religioase, împreună cu iubita lui, o shiksa, Melody. La mijloc rămâne fratele lui Liam, Jonah, care încearcă să rămână în afara conflictului. Când Liam se autoproclamă moștenitorul medalionului chai al bunicului lor, se dă startul unei încăierări pline de orgoliu și situații comice, totul în numele familiei, credinței și moștenirii.

Din distribuție fac parte nume de care cu siguranță vom auzi de-acum înainte: Adrian Ionescu, Cristina Simion, Răzvan Mîndruță, Diana Mănăilă.

Programul lunii septembrie continuă pe data de 22, când, la ora 20.00 se va juca spectacolul de succes „Domnul Ibrahim și florile din Coran” de Eric-Emmanuel Schmitt, un spectacol de Chris Simion-Mercurian, din a cărui distribuție fac parte Marian Râlea, Vlad Logigan, Claudiu Bleonţ, Lia Bugnar, Magda Catone, Amelia Ursu. Parisul anilor ’60. Cartierul evreiesc. Moise, un puşti singuratic, părăsit de mamă, locuieşte cu un tată neurastenic şi observă lumea cea mare şi ciudată de la înălţimea celor unsprezece ani ai săi. Domnul Ibrahim, băcanul musulman care pare să cunoască secretul fericirii, şade de dimineaţa până seara pe taburetul din prăvălie şi contemplă aceeaşi lume cu detaşarea senectuţii. Dar într-o bună zi privirile celor doi se întâlnesc şi, din vorbă în vorbă, din poveste în poveste, Moise ajunge învăţăcelul băcanului arab care-i desluşeşte tainele iubirii de oameni. După ce tatăl băiatului dispare…

Pe data de 25 septembrie, de la ora 19.30, se va juca celebrul spectacol „Mă tot duc”, adaptare după William Shakespeare, Marc Dore etc., cu Oana Pellea și Mihai Gruia Sandu. Doi clovni, o poveste tulburătoare despre iubire și de renunţare… Un cuplu încearcă să-şi rezolve neînţelegerile, abordând masca unor clovni ce sunt într-un amuzant, dar şi emoţionant conflict.

„Peretele” (foto), un spectacol de Lia Bgnar, se va juca pe 26 și 27 septembrie, de la ora 19.00. „Nu­mi place deloc să dezvălui întâmplările din piesele mele, evit cu încăpățânare s-o fac, deci nici de data asta nu am să povestesc subiectul, <bancul> cum s-ar spune. Am să citez pe una din actriţele din spectacol care mi­a spus într-o zi, după repetiţie, că Peretele cuprinde <toată lumea>. Cuprinde iubire, cuprinde trădare, tristeţe de la lacrimă în colţul ochiului până la hohotul dezlănţuit de plâns, bucurie de la zâmbet timid, până la fericirea rotundă ca o lună plină, cuprinde viaţă şi moarte. Asta se simte de partea noastră a scenei şi, dacă măcar un pic din toate astea va ajunge şi la spectator, banii daţi pe bilet vor fi „amortizaţi” până la ultima monedă. Se cânta în spectacolul nostru, destul de mult, pentru că viaţa te pune uneori în asemenea situaţii încât vorbitul nu te mai poate ajuta să te faci înţeles, e nevoie de note muzicale.

Pe data de 29 septembrie de la ora 20.00, se va juca spectacolul „Două liniuțe”, de Lia Bugnar, cu Medeea Marinescu, Marius Manole, Cătălin Babliuc, Ilinca Manolache, Istvan Teglas, Anghel Damian și Irina Antonie. Spectacolul are un substrat educațional adresat tinerilor, și mai cu seamă tinerelor, care trebuie să fie corect informate cu privire la corpul lor, în special din anii fragezi și deloc foarte conștienți ai perioadei adolescentine. „Două liniuţe“ este o comedie dulce-amară despre a fi sau a nu fi responsabil, a fi sau a nu fi îndrăgostit, despre bănci, gânduri stinghere și alte lucruri neașteptate care au multe de povestit.

Biletele la toate spectacolele Teatrului Metropolis se vor putea achiziționa doar online. Pentru a selecta locurile dorite la reprezentațiile din această lună,  puteți accesa următorul link 👉 https://bit.ly/3yaAcpe

05
/02
/24

„Din autobiografie îmi extrag eu forța, prin autobiografie simt că pot să-i fac pe oameni să se confrunte cu acele lucruri pe care nu vor să le vadă. Când vine vorba de scrierea autobiografică, oamenii nu mai pot spune: E doar un personaj, asta nu poate fi adevărat”.

19
/01
/24

Acum un an, George Banu mai avea de trăit doar două zile. A murit pe 21 ianuarie 2023, la Paris, iar dispariția lui a însemnat sfârșitul unei lumi. O lume nu așa „perfectă” cum se dorește cea pe care o trăim, dar o lume frumoasă, în care se respira la alte înălțimi.

11
/10
/23

„Eu cred încă în catharsis”, a spus Thomas Ostermeier în cadrul unei întâlniri care a avut loc la București, cu prilejul prezentării spectacolului „O istorie a violenței”, în cadrul X-FEST, organizat de Teatrul Excelsior.

08
/10
/23

„Atunci când scriu, am acest sentiment foarte puternic și foarte clar, că ceea ce scriu este scris deja. Că există undeva acolo... Și că eu trebuie doar să-l pun pe hârtie, înainte să dispară”.

14
/09
/23

Centrul Ceh București își reia activitatea toamna aceasta și dă startul unui nou sezon de evenimente pe 20 septembrie, când va avea loc, de la ora 19:00, discuția „My Body is Mine”, ce pune în dezbatere subiectul body shaming-ului, analizat de invitații Ridina Ahmedová, Andrada Cilibiu, Patrick Brăila și moderatoarea Alice-Monica Marinescu.

02
/07
/23

Cea de-a 30-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu se va încheia în această seară, cu un spectacol de lumini și drone. Desfășurată sub semnul Miracolului, ediția din acest an înseamnă, în esență, confirmarea că miracolele pot fi uneori provocate și construite pas cu pas.