-->

Jurnal de Europa. Jurnal de România
https://www.ziarulmetropolis.ro/jurnal-de-europa-jurnal-de-romania/

Regizoarea Carmen Lidia Vidu rememorează în exclusivitate pentru Ziarul Metropolis experienţa participării sale, cu spectacolul „Jurnal de România. Timişoara”, parte a proiectului de teatru documentar „Jurnal de România”, la Festivalul Voice of Europe, de la Jena, Germania, desfăşurat între 20 şi 26 mai 2019. Vă invităm să descoperiţi o poveste de succes din teatrul autohton de azi!

Un articol de Alina Vîlcan|27 mai 2019

Ne întoarcem în 2018. Undeva la începutul lui octombrie.

Suntem la Teatrul German de Stat din Timișoara.

În două-trei zile urmează să avem premiera spectacolului „Jurnal de România. Timișoara”.

Este o cercetare teatral-documentară, o radiografie a orașului și a actorilor care trăiesc în Timișoara.

Permit unor prieteni, cronicari și unui grup de nemți să asiste la ultimele repetiții generale.

Nu știu cine sunt nemții, par tineri. Probabil studenți la antropologie în Germania.

Repetiții la „Jurnal de România. Timișoara”, la Teatrul German de Stat din Timișoara

La începutul lui 2019 aflu că nemții au contactat teatrul din Timișoara și că vor să aducă spectacolul în Germania.

Spun cuvinte mari, fac declarații superbe. Unii au considerat acest spectacol un punct zero în viața lor.

Mi se spune că o parte din nemți decide să facă documentare datorită acestui spectacol.

Mă bucur. Situația Teatrului German e delicată. Nu cred că mergem în nicio Germania.

Afișul spectacolului, realizat de Teatrul din Jena. „Furchtlos” înseamnă „fără frică”.

În martie se confirmă: plecăm în Germania cu spectacolul.

Din păcate nu sunt bani să merg și eu.

E OK, merge Oana Vidoni (asistenta de regie). Am mare încredere în ea.

Dacă aș avea de ales între mine și ea, aș alege-o pe ea.

Oana e ordonată, disciplinată, e rațională, e actriță. Înțelege echipa, nevoile ei, respectă actorii, tehnicienii. Oana e cool.

Mă bucur că mi-a fost asistentă (prima din viața mea), regret că nu am luat-o ca actriță în spectacol. 

Am colaborat cu ea la „Putere. Povești Personale”” (altă poveste, nu dezvolt aici).

Oana Vidoni, în timpul repetițiilor la „Jurnal de România. Timișoara”

În aprilie plec pentru o lună în Franța. Încerc să văd dacă pot lucra acolo.

Primesc un e-mail de la Universitatea din Jena care îmi solicită venirea în Germania cu echipa din Timișoara.

Mă bucur și confirm venirea.

Împreună cu  Valeska Bopp-Filimonov, profesor doctor la Friedrich-Schiller-Universität Jena. Valeska este cea care m-a contactat în scris.

Pe 20 Mai plec din București către Frankfurt, apoi iau trenul spre Erfurt. Acolo cobor și iau legătura către Jena.

Orașul e mic, cochet, curat, multă verdeață. Toată lumea e pe biciclete. Oana mă ajută să ajung la hotel.

Echipa mă așteaptă pe o terasă în centru. Pe drum mă prinde ploaia. Ajungem ude leoarcă la ei. 

Mâncam porții mare de mâncare. Suntem toți cu stare excelentă.

Le revăd pe surorile Torok (sunt uber-cool, love them beaucoup), pe Ioana Iacob (distinsă gen Juliette Binoche), Radu și Bogdan (video și sunet).

Ida e în camera de hotel (probabil se uită la nemți la TV), Dani și Tatiana sunt deja la culcare. 

În cafeneaua Teatrului din Jena

Pe 21 Mai cunosc orașul, îl văd de sus din turn, apoi mă plimb cu Oana și cu Ioana Iacob prin parcuri, catedrale. Auzim muzică la orgă.

Am mâncat cea mai mică supă din viața mea. Vizitez Universitatea din Jena cu Ioana. De la ea aflu de Goethe, Schiller, Karl Marx, Schopenhauer ca foști profesori, doctoranzi, studenți ai Universității din Jena.

Deja devin curioasă: oare ce public vom avea? Cine cumpără bilete să vadă un spectacol despre România?

Încep să cunosc festivalul la care participăm. Se numește Voice of Europe și e dedicat înțelegerii votului pentru europarlamentare. Cine ne reprezintă? Ce alegem?

Seara avem spectacol.

Teatrul e superb, dar chiar superb. 

Pentru prima dată nu am emoții. Am încredere în echipă. Publicul e din mediul academic. Știu ce-l interesează.

Se aplaudă mult. Nemții nu se ridică în picioare, ei bat cu picioarele în podea. Senzația e foarte puternică.

Ies la scenă să fac o poză cu echipa și cu publicul.

Mă bucur să văd că sala e arhiplină, că se stă pe trepte și pe jos.

Urmează Q&A-ul.

Cei din public îmi pun o întrebare la care nu vreau să răspund. Încerc să trec la următoarea, dar se insistă. Dau un răspuns lung, dar știu că nu sunt sinceră. 

E cald, nu vreau să mint. Fetele răspund în limba germană. Nu înțeleg ce spun, dar publicul râde, totul pare OK.

După întrebări rămânem pe o terasă. Nu stăm mult. Un grup măricel din cei din public ne însoțește. Întrebările continuă.

Oamenii ăștia chiar sunt interesați să știe, să înțeleagă, să cunoască în intimitate tot ce se întâmplă la nivel de masă umană. 

Adorm fericită. 

23 Mai 2019

Îi scriu mamei că a fost bine și că revin în România.

Iau trenul până la Erfurt, apoi până la Frankfurt. De acolo iau avionul până la București.

Mănânc tot timpul cartofi, pâine, patiserie, mâncare asiatică. Mănânc tot ce văd nou.

În București mă cântăresc: iar am pus 2 kg. 

Supă pho bo (supă vietnameză)

Foto sus: Echipa „Jurnalului” pe scena în aer liber a Teatrului din Jena. Fotografii din arhiva personală a regizoarei Carmen Lidia Vidu.

15
/07
/26

Deși vulcanică, are calmul câștigătorului; deși volubilă, are tăcerea înțeleptului; deși impulsivă, mizează pe stăpânirea de sine și se impune printr-un echilibru care a contribuit decisiv la consolidarea unei cariere de invidiat, care a convertit minusurile în plusuri. Sophia Loren are 91 de ani și rămâne cea mai iubită actriță italiancă din toate timpurile, diva care a fermecat generații întregi de creatori și de iubitori de artă, cucerind ecranul încă de la primele încercări adolescentine...

24
/04
/26

Pe 23 aprilie, ziua lui Shakespeare și Ziua Internațională a Cărții se lega de fiecare dată de prezența lui George Banu, una dintre marile personalități care au marcat destinul teatrului în ultima parte a secolului 20 și începutul secolului 21.

03
/02
/26

Undeva, într-o fundătură din Bucureşti, din cartierul Rahova-Ferentari, „acolo unde întorceau tramvaiele 7 și 15, a treia stație de la Sebastian” se năștea acum 80 de ani, Ștefan Iordache. Era ziua de 3 februarie. „Ai mei erau din Calafat, unde amândoi locuiau pe aceeaşi stradă. S-au căsătorit şi, tineri şi fericiţi, au pornit-o în lumea largă”. Era anul 1941.

22
/12
/25

Era cea mai lungă noapte a anului 1956, 21 spre 22 decembrie. Într-o cameră a Spitalului „Central” din Bucureşti, după zece zile de speranţe şi disperări, Nicolae Labiş înţelegea că va muri, că drumul înapoi spre viaţă îi fusese iremediabil închis atunci când destinul sau o mână „prietenoasă” îl împinsese spre linia tramvaiului de la Colţea.

30
/07
/24

Povestea vieţii lui Tony Kushner, ea însăşi un spectacol tulbure, a dat naştere multor scandaluri, iar opiniile politice ale scriitorului, la fel ca orientările sale sexuale au făcut să curgă multă cerneală, fiind exclus din anumite cercuri şi marginalizat.

25
/07
/24

Accesul la ce era dincolo de masca timidă, uneori chiar veselă, purtată de fata blondă numită Sarah Kane, care credea în alt fel de teatru, este imposibil. Dar cuvintele care o definesc cel mai bine rămân acestea: „să faci din disperare ceva frumos”.

17
/07
/24

Două spectacole ale Teatrului Metropolis sunt prezente în cea de 34-a ediție a FNT, care se va desfășura la București, între 18 și 27 octombrie, „Părinți”, regia Cristian Ban, în selecția oficială, și „Cine l-a ucis pe tata?”, regia Andrei Măjeri, invitat ca spectacol care a obținut premiul pentru Cea mai bună regie în cadrul Galei UNITER.

05
/07
/24

„Perfecțiunea nu poate fi atinsă. E ca un joc de golf. Dar atât timp cât fereastra ta e luminată, poți doar să visezi la următorul pas, sau să faci ziua de astăzi mai bună, sau să faci ziua de astăzi să fie mai interesantă decât cea de ieri.”

05
/02
/24

„Din autobiografie îmi extrag eu forța, prin autobiografie simt că pot să-i fac pe oameni să se confrunte cu acele lucruri pe care nu vor să le vadă. Când vine vorba de scrierea autobiografică, oamenii nu mai pot spune: E doar un personaj, asta nu poate fi adevărat”.