„Juste la fin du monde”. Rateu elegant, cu stil
https://www.ziarulmetropolis.ro/juste-la-fin-du-monde-rateu-elegant-cu-stil/

CRONICĂ DE FILM Adevărul e că numai un regizor excesiv ca Xavier Dolan, puştiul minune şi răsfăţat al cinematografiei mondiale, putea oferi un rateu aşa frumos ca „Juste la fin du monde”, câştigător al Grand Prix la Cannes în 2016.

Un articol de Ionuţ Mareş|7 ianuarie 2017

Un rateu cu stil, cu panaș, cu superstaruri franțuzești – Gaspard Ulliel, Nathalie Baye, Léa Seydoux, Vincent Cassel, Marion Cotillard  –  filmate insistent în prim-planuri, într-un montaj alert plan-contraplan, probabil pentru a contrabalansa faptul că sursa de inspirație este o piesă de teatru (de Jean-Luc Lagarce) și a sugera sufocarea existențială a personajelor (un dramaturg vine să își revadă după 12 ani familia – mama, sora, fratele și cumnata – pentru a le spune că nu mai are mult de trăit).

„Juste la fin du monde” este cel mai puțin liber sau, de fapt, cel mai închistat film al explozivului canadian. Un eșec elegant, spectaculos, cum numai unui teribilist ca Xavier Dolan i se poate permite și trece cu vederea.

Dacă până acum personajele tânărului regizor erau mereu imprevizilbile și surprinzătoare, de această dată par rigide, fără relief, fără nuanțe, deși nu lipsite de un oarecare farmec – simțul spectacularului și al comicului nu s-a pierdut. Ciocnirile sau apropierile între membrii acestei familii exuberante aduc a pedalare în gol. Sau poate că așa arată sfârșitul lumii – momentul când oamenii devin încapabili să își exprime emoțiile sincere, să se înțeleagă, să se regăsească.

Dar, atunci, de ce atâta zbatere, încheiată apoteotic cu o secvență din final pretins tensionată, în care se țipă și se varsă lacrimi, dar care își ratează ținta?

Surprinzător, prim-planul, această minunată unealtă cinematografică, revelatoare a celor mai profunde trăiri, nu reușește aici să treacă de suprafața sentimentelor, de bogatul joc facial al unor actori indiscutabil mari și, pe deasupra, fermecători.

Iar dacă în filmele precedente muzica dădea măreție, ca o tușă finală, și inducea emoție în fiecare secvență unde irumpea, de această dată devine, de cel mai multe ori, apăsătoare, prețioasă, redundantă. Una din frumoasele excepții – mișcările tandemului mamă-fiică (Nathalie Baye-Lea Seydoux) pe refrenul melodiei „Dragostea din tei”, care acaparează un scurt moment coloana sonoră.

Poate că explicația e că Dolan a ieșit din Canada, din acea limbă bizară, dar al naibii de frumoasă, din acel univers extrem de personal. Însă cine îl poate blama cu adevărat?

Poate că ușoara manierizare (o manierizare glamour) este urmarea unei autosuficiențe – de altfel, Dolan nu a ezitat să se dueleze, în timpul Cannes-ului și după, cu criticii care s-au arătat nemulțumiți de film.

„Juste la fin du monde” este un film ratat pe care îl vezi cu plăcere. Și s-ar putea să îți dorești să mai intri o dată.

„Juste la fin du monde”, tradus „Doar sfârșitul lumii”, a intrat la 6 ianuarie în cinematografe, fiind distribuit de Independența Film.

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

09
/10
/23

Les Films de Cannes à Bucarest (20 - 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.