„La Bohème” de Giacomo Puccini, în februarie pe scena Operei Naționale București
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-boheme-de-giacomo-puccini-in-februarie-pe-scena-operei-nationale-bucuresti/

Opera Naţională Bucureşti prezintă duminică, 10 februarie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul „La Bohème” de Giacomo Puccini, în regia lui Ionel Pantea. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

Un articol de Petre Ivan|7 februarie 2019

Spectacolul de pe scena Operei Naționale București este construit ca o frescă de epocă, dar fără a respecta perioada în care au plasat acțiunea libretiștii, adică prima jumătate a secolului XIX- lea.

Convins de faptul că, pentru această operă, Puccini s-a inspirat din propriile experiențe ale anilor săi de studenție, regizorul Ionel Pantea și echipa sa de creație au mutat acțiunea peste câteva decenii, către finalul secolului, în Parisul anilor 1880-1890.

Astfel, scenografii Ștefan Caragiu și Liliana Cenean au recreat cu fidelitate atmosfera Cartierului Latin din această perioadă, cu celebra cafeanea „Momus” și vânzătorii ambulanți de pe străzile orașului, imaginea unei mansarde întunecate, adăpost pentru artiștii vremii, zorii unei zile aproape de bariera Parisului etc. Practic, spectacolul este o producție tradițională de operă, cu accent pe adevărul istoric și pe interpretarea personajelor, așa cum le-au dorit autorii. Personajele din „La Bohème” retrăiesc astfel pe scena Operei Naționale București realitatea crudă dată de statutul tinerilor artiști în epoca lui Puccini, dar din care ei reușesc să evadeze uneori prin creație, iubire și vis.

Regizorul Ionel Pantea despre producția „La Bohème” de pe scena Operei Naționale București: „Cred că este opera cea mai iubită și mai des reprezentată din creația pucciniană. Am dorit o operă pe bune, convingătoare și vie, făcută cu noimă și armonie, cultivând spontaneitatea, naturalul ca valoarea, care să pună în fapt visele echipei. Doresc acestui spectacol să-i bucure pe bucureșteni și nu numai, astfel încât să savureze timp îndelungat această producție.”

Biletele se găsesc aici și la casa de bilete a Operei Naționale București (program luni – duminică între orele 10:00 – 13:00 și 14:00 – 19:00).

Foto: La Bohème – operanb.ro

 

 

21
/07
/22

Cea de-a IV-a ediție a Festivalului SoNoRo Musikland va avea loc în perioada 22-31 iulie 2022 și continuă să aducă în atenția publicului, ca destinații culturale, orașele Brașov și Sighișoara, dar și câteva sate pitorești din Transilvania, unele dintre ele aparținând patrimoniului universal celebrat la nivel internațional: Prejmer, Hălchiu, Criț, Meșendorf, Viscri și Prod.

20
/07
/22

În perioada 20-22 iulie, se va desfășura pe coasta dalmată un festival original organizat și girat artistic de celebrul tenor, dirijor și compozitor de origine argentiniană José Cura, cu aportul a numeroși muzicieni români, mai precis Orchestra Metropolitană București și Corul artiștilor Operei Naționale București.

18
/07
/22

Peste 272.000 de participanți au celebrat muzica pe domeniul Castelului Banffy, la cea mai mare ediție din istoria festivalului

07
/07
/22

Miercuri, 7 iulie, în Sala Mare a Ateneului s-a încheiat prima ediție a Athenaeum Summer Festival – un concept inovator și modern ce a avut ca scop atragerea unei noi categorii de public dar și fidelizarea celui deja existent printr-o serie de evenimente speciale care s-au bucurat un public numeros. Ultima seara de festival a adus în atenția spectatorilor un eveniment special – concertul Athenaeum Wind Orchestra, dirijată de Adrian Petrescu, alături de solistul Daniel Crespo – trompetă.