„La drum cu tata”. Fără personalitate
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-drum-cu-tata-fara-personalitate/

CRONICĂ DE FILM. E dificil de scris despre un debut care se anunţa promiţător, dar care se dovedeşte dezamăgitor, aşa cum este „La drum cu tata”, de Anca Miruna Lăzărescu, o regizoare româncă stabilită în Germania, unde a absolvit Universitatea de Televiziune şi Film din München.

Un articol de Ionuţ Mareş|2 februarie 2017

E cu atât mai greu, cu cât lungmetrajul este o complexă coproducţie europeană (Germania-România-Ungaria-Suedia). Iar trama este plasată în august 1968, când, pe fundalul invaziei conduse de sovietici în Cehoslovacia şi a celebrului discurs al lui Nicolae Ceauşescu de condamnare a intervenţiei (redat printr-o înregistrare de arhivă), doi fraţi româno-germani (jucaţi de Alex Mărgineanu şi Răzvan Enciu) îşi duc tatăl bolnav (Ovidiu Schumacher) de la Arad spre Germania de Est pentru o operaţie. Călătoria nu se desfăşoară aşa cum era prevăzut, astfel că familia ajunge inclusiv în Germania de Vest, prilej dramaturgic pentru a pune în oglindă imaginile a două lumi diferite.

Însă eforturile de producţie şi ambiţia de a reconstitui cât mai fidel o epocă, pornind, aşa cum mărturişte regizoarea, de la întâmplări reale prin care a trecut tatăl său, nu pot fi invocate ca alibiuri pentru lipsa de personalitate şi de îndrăzneală a acestui film cuminte. Debutul este, de foarte multe ori, cartea de vizită a unui regizor, cea care îl impune. De aceea, mulţi autori de cinema îşi asumă, conştient sau instinctiv, cele mai mari riscuri la început de drum. Nu este cazul aici.

Desprinsă de orice influenţă majoră a Noului Cinema Românesc, fapt care putea fi un avantaj, prin potenţialul de a aduce un suflu nou, al unui alt stil, al unei alte şcoli şi al altor experienţe, Anca Miruna Lăzărescu alege, în schimb, calea uşoară. Opţiunea unui film „internaţional”, fără mari ambiţii, cu excepţia unei griji apăsate pentru imagine (Christian Stangassinger), atinsă uşor de calofilie, şi a unor costume şi decoruri într-o cromatică pronunţată.

Cauza principală a lipsei de forţă din „La drum la tata” vine din scenariu, al cărui academism iese la suprafaţă cu fiecare personaj, mereu încadrabil câte unui tipar, şi cu fiecare conflict – schematic şi previLa drum cu tata zibil.

Fiul cel mare, medic, este colaborator al Securităţii, în timp ce fiul cel mic, student, compune şi cântă melodii subversive şi
scrie pe ziduri numele lui Alexander Dubček, liderul reformator de scurtă durată al Cehoslovaciei. Însă rolurile se vor schimba odată cu sosirea în Germania de Vest, dar transformările prin care se presupune că trec cei doi tineri sunt firav dramatizate. Ele sunt rezultatul mai degrabă al unei scriituri multe prea vizibile, al artificiilor unui scenariu de manual clasic, fără strălucire şi fără respiraţie, care cere ca personajele să sufere schimbări uşor perceptibile, iar fiecare secvenţă să aibă un minim conflict.

În aceeaşi notă simplistă este redat şi contrastul din Occident, reprezentat de libertatea pe care tinerii din Germania de Vest o au de a manifesta în favoarea Uniunii Sovietice, şi statele comuniste, în special România, unde ar domni frica şi delaţiunea.

Anca Miruna Lăzărescu nu îşi propune să chestioneze în vreun fel perioada pe care o reconstituie. Sau măcar să caute zonele de mister, subînţelesurile, cărările mai puţin bătătorite, gravitatea momentului. Dimpotrivă, „La drum cu tata” nu face decât să amestece un fir narativ cât de poate de uzat cu reprezentări clişeistice, de carte de istorie scrisă pentru străini, ale trecutului – de la discursul lui Ceauşescu şi turnătorie, la obsesia plecatului în străinătate, tancurile sovietice intrând în Cehoslovacia sau importanţa postului Radio Europa Liberă. Este ca o vizită ghidată, fără multă imaginaţie, printr-un muzeu virtual al comunismului.

Iar mizanscena şi decupajul deloc ofertante, simple instrumente de transmitere a unor informaţii menite a împinge naraţiunea înainte, fără capacitatea de a surprinde sau de a crea o altă atmosferă decât cea de carte poştală, nu fac decât să întărească sentimentul de déjà-vu. „La drum cu tata” lasă impresia unui film pe care l-ai mai văzut de prea multe ori înainte, când de fapt ţi-ai fi dorit ceva proaspăt.

„La drum cu tata” este distribuit de Strada Film International şi va intra în cinematografe la 3 februarie.

Foto: La drum cu tatade Strada Film International

05
/02
/23

Cele trei cărţi de cronici de film publicate de Romulus Rusan în anii `70-`80 au fost reeditate recent, într-un singur volum şi într-o ediţie de lux, în seria de autor pe care i-o dedică Editura Spandugino. O apariţie demnă de a fi salutată şi un bun pretext de recitire.

02
/02
/23

CRONICĂ DE FILM Probabil că e şi simbolic, însă cu siguranţă e ceva comic în constatarea că cel mai prolific regizor de filme comerciale din cinematografia română post-2000 e un spaniol. În timp ce noi eram ocupaţi cu filmele de festival, Jesús del Cerro îşi urma neabătut şi vesel propriul drum, aproape singur pe culoar.

30
/01
/23

În perioada 20 – 28 ianuarie a avut loc în Franța cea de-a 5-a ediție a Festivalului de film documentar (FIPADOC) de la Biarritz, primul eveniment major al anului din circuitul celor dedicate acestui gen, care reunește anual 50 de țări participante și peste 30.000 de spectatori. Cu această ocazie, „Pâinea noastră cea de toate zilele”, cel mai nou documentar regizat de Șerban Georgescu („Varză, cartofi și alți demoni”; „Jurnalul familiei -escu”) a avut premiera internațională, fiind nominalizat în cadrul secțiunii IMPACT, dedicată producțiilor cu teme sociale, de mediu sau justiție.

26
/01
/23

Pe 27 ianuarie, unul dintre cei mai importanți actori din România împlinește 87 de ani. Pe Florin Piersic îl puteți vedea pe 30 ianuarie în spectacolul „Străini în noapte” de Eric Assous, regizat de regretatul Radu Beligan și găzduit de Naționalul bucureștean.

26
/01
/23

Festivalul Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie 2023, Cluj Napoca) anunță Focus Nordic, un program complex, cel mai mare de acest fel din istoria TIFF, dedicat unei cinematografii europene bogate, diverse și inovatoare, cea din țările nordice: Suedia, Danemarca, Finlanda, Norvegia și Islanda.

25
/01
/23

CRONICĂ DE FILM Reacţiile la “Close” (2022) par să se fi împărţit în două: “heartbreaking” (cu versiunea românească “vai, cât am plâns”) şi, mult mai rar, “tearjerker”. O zic din capul locului: sunt din a doua categorie. Deşi am plecat setat să mă las emoţionat (nu am nici cea mai mică problemă să dau garda jos în sala de cinema), am ieşit iritat.

22
/01
/23

Apariţia în română, pe final de 2022, la Editura Tracus Arte, a două cărţi de Pier Paolo Pasolini - una de poezii şi alta cu texte despre literatură şi artă - a tulburat puţin apatia cu care a fost marcat la noi centenarul acestui mare cineast şi scriitor.

18
/01
/23

Din 20 ianuarie spectatorii din București, Bacău, Bistrița, Botoșani, Buzău, Cluj, Oradea, Pitești, Satu Mare, Sibiu, Sinaia și Târgu Mureș vor putea vedea pe marile ecrane controversata poveste a trupei Phoenix, spusă chiar de membrii ei în documentarul „Phoenix. Har/Jar”.