La Fontaine, Anjelica Huston & Şerban Foarţă
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-fontaine-anjelica-huston-si-kevin-bacon-8-iulie/

Într-o zi de 8 iulie se năşteau poetul, dramaturgul şi prozatorul francez Jean de La Fontaine, cunoscut în istoria literaturii îndeosebi pentru fabulele sale, actriţa americană Anjelica Huston şi scriitorul român Şerban Foarţă.

Un articol de Petre Ivan|8 iulie 2016

Jean de La Fontaine s-a impus în literatura universală prin fabulele sale, publicate în 12 cărți, în perioada 1668-1694. Fiind inspirat de anticii Esop și Fedru, precum și de tradițiile populare, și înzestrat cu un talent deosebit, el a depășit caracterul unilateral didactic al vechilor fabule, transformându-le în adevărate opere de artă.

Prin intermediul fabulelor, La Fontaine a criticat moravurile sociale din Franța în timpul absolutismului și a demascat cu mult umor și vervă viciile claselor dominante necruțându-l nici pe rege și nici pe curtenii săi, ca în „Greierele și furnica”, „Corbul și vulpea”, „Lupul și mielul” etc.

Fabulele lui La Fontaine au fost traduse în foarte multe limbi. Acest fapt a influențat dezvoltarea ulterioară a acestei specii literare, inclusiv a fabulei românești prin Ion Heliade-Rădulescu, Alexandru Donici, dar mai ales prin Grigore Alexandrescu.

Tot într-o zi de 8 iulie:

158: Data ultimei mențiuni epigrafice a Daciei Superior.

1497: Vasco da Gama începe prima călătorie pe mare din Europa spre India, înconjurând Africa; se deschide astfel linia de navigație din Europa spre Asia.

1868: A apărut, la Iași, manualul lui Ion Creangă: „Metodă nouă de scriere și citire pentru anul clasei I-a primare”.

1873: Poetul francez Paul Verlaine, încercând să-l ucidă pe amantul său, Arthur Rimbaud – un alt poet francez -, îi produce o rană gravă.

1889: A fost publicată prima ediție a cotidianului american economic și financiar „Wall Street Journal”.

1901: În Franța, viteza automobilelor este limitată la 10 km/h.

1982: Tentativa de asasinat împotriva președintelui irakian Saddam Hussein în Dujail.

1994: Kim Jong-il începe să-și asume conducerea supremă a Coreei de Nord, la moartea tatălui său, Kim Il-sung.

S-au născut:

1621: Jean de La Fontaine, autor francez de fabule (d. 1695)

1831: John Styth Pemberton, farmacist englez care a inventat băutura Coca-Cola (d. 1888)

1838: Ferdinand von Zeppelin, inventator german (d. 1917)

1839: John D. Rockefeller, om de afaceri, filantrop american (d. 1937)

1892: Richard Aldington, scriitor englez (d. 1962)

Kevin Bacon

1933: Brândușa Zaița Silvestru, actriță româncă

1942: Șerban Foarță, poet și eseist român

1951: Anjelica Huston, actriță americană

1955: Mihaela Mitrache, actriță româncă de teatru și film (d. 2008)

1958: Kevin Bacon, regizor, actor și producător american

1961: Andrew Fletcher, muzician englez (Depeche Mode)

1962: Joan Osborne, cântăreață și compozitoare americană

1967: Hanno Hoffer, muzician de jazz

S-au stins din viaţă:

1956: Giovanni Papini, scriitor italian (n. 1881)

1962: Georges Bataille, scriitor francez (n. 1897)

1967: Vivien Leigh, actriță britanică (n. 1913)

1984: Brassaï, pictor francez (n. 1899)

 

Foto cu La Fontaine, Anjelica Huston şi Kevin Bacon

22
/09
/20

Editura Arthur face primul pas în asumarea unei noi identități vizuale care debutează cu anunțarea noului logo și, plecând de la acesta, va continua cu transformarea tuturor colecțiilor și proiectelor Arthur.

06
/09
/20

Pe rafturile lor găsim mai mereu câte o tentație. Fizice sau online, librăriile ne tentează cu ceva tot timpul. Deși 2020 nu este un an ca oricare altul, criza sanitară provocând schimbări în viața noastră cotidiană, editurile din România tot au reușit să le ofere cititorilor cărți care merită toată atenția.

04
/09
/20

„Bărbatul cu haină roșie” de Julian Barnes, „Vânătăi ascunse: Ce nu știi despre violența domestică te poate ucide” de Rachel Louise Snyder și „Biblioteca de la miezul nopții” de Matt Haig, propuse de Editura Nemira, se numără printre cele mai așteptate apariții literare în această toamnă.

01
/09
/20

Pe lista de lecturi a lunii septembrie, am inclus „O librărie în Berlin” de Françoise Frenkel, „Îți voi da toate acestea” de Dolores Redondo, „Către frumusețe” de David Foenkinos, „Arsă cu acid” de Naziran și Célia Mercier și „Atlasul fericirii” de Helen Russell. Iată de ce!

12
/08
/20

15 fragmente din remarcabila biografie a filosofului german, semnată de scriitoarea anglo-norvegiană Sue Prideaux și apărută recent și în limba română, la Editura Polirom, în colecția Plural M: „SUNT DINAMITĂ! Viața lui Nietzsche” (traducere de Bogdan-Alexandru Stănescu).

07
/08
/20

În dimineața zilei de 2 martie 1998, Natascha Kampusch, o fetiță de zece ani, este urcată cu forța într-o furgonetă albă. Câteva ore mai târziu, zace înfășurată într-o pătură pe podeaua rece a unei pivnițe. În jur e beznă, iar aerul are un iz stătut. Povestea ei este disponibilă acum și în limba română, la Editura Humanitas, în traducerea Cristinei Cioabă.