„La Gomera” de Corneliu Porumboiu, de vineri în cinematografe
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-gomera-de-corneliu-porumboiu-de-vineri-in-cinematografe/

Filmul „La Gomera”, al cincilea lungmetraj al regizorului Corneliu Porumboiu, propunerea României pentru o nominalizare la Oscar 2020, va rula de vineri, 13 septembrie, în 45 de oraşe din ţară, cu proiecţii speciale la Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi şi Constanţa.

Un articol de Liliana Matei|12 septembrie 2019

În București, lungmetrajul va rula la Cinema City AFI Cotroceni, Cinema City Park Lake, Cinema City Sun Plaza, Cinema City Mega Mall, Grand Entertainment Băneasa, Hollywood Multiplex, Movieplex, Cineplexx Titan, Happy Cinema, Cinema Muzeul Țăranului, Cinema „Elvire Popesco” și Cinema Europa.

Vineri, 13 septembrie, „La Gomera” va deschide prima ediție a evenimentului Serile Filmului Românesc de la Timișoara. Proiecția va avea loc la Iulius Gardens, de la ora 21:00, în prezența regizorului Corneliu Porumboiu și a actorilor Vlad Ivanov, Rodica Lazăr și Julieta Szönyi.

„La Gomera” va reveni la Cluj-Napoca, după ce a fost prezentat aici în avanpremieră, la TIFF. Proiecția specială este programată să aibă loc la Cinema „Florin Piersic”, sâmbătă, 14 septembrie, de la ora 19:00, în prezența lui Corneliu Porumboiu și a lui Catrinel Marlon (Menghia).

Publicul ieșean îi va putea întâlni pe cei doi, duminică, 15 septembrie, la proiecțiile de la Cinema Ateneu (de la orele 19:00 și 21:30).

Sâmbătă, 21 septembrie, de la 17:00, echipa „La Gomera” va fi prezentă la proiecția de la Cinema „Jean Constantin” din Constanța.

„La Gomera”, care se numără între lungmetrajele eligibile pentru nominalizare la premiile Academiei Europene de Film, a avut premiera mondială la Festivalul de la Cannes de anul acesta și premiera nord-americană în secțiunea „Masters” a Toronto International Film Festival 2019.

Filmul îi are în distribuție pe Vlad Ivanov, Catrinel Marlon (Menghia), Rodica Lazăr, Sabin Tambrea, Julieta Szönyi, George Piştereanu, István Teglas, Agustí Villaronga, Cristóbal Pinto şi Antonio Buíl.

Vlad Ivanov este Cristi, un poliţist român corupt implicat într-o afacere de 30 de milioane de euro cu mafia. El ajunge în insula La Gomera (Spania) pentru a învăţa „El Silbo”, un limbaj fluierat folosit de localnici. Limbajul codat îl va ajuta să-l elibereze pe Zsolt (Tambrea), un traficant aflat în arest la Bucureşti şi singurul din bandă care ştie unde sunt ascunşi banii.

Filmul este scris şi regizat de Corneliu Porumboiu, iar imaginea este semnată de Tudor Mircea. Scenografia a fost realizată de Simona Pădureţu, designer de costume a fost Dana Păpăruz, iar Arantxa Etcheverria Porumboiu a fost responsabilă cu direcţia artistică.

„La Gomera” este o producţie 42 KM FILM în coproducţie cu Les Films du Worso (Franţa) şi Komplizen Film (Germania). Lungmetrajul a fost realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi Eurimages, Arte France Cinéma, Film i Väst, Filmgate Films (Suedia) şi Studioul de Creaţie Cinematografică al Ministerului Culturii, în asociere cu MK2 Films, Arte France şi WDR. Producători sunt Marcela Mîndru (Ursu) şi Patricia Poienaru. Coproducători sunt Sylvie Pialat, Benoît Quainon, Janine Jackowski, Jonas Dornbach şi Maren Ade, alături de Sean Wheelan, Anthony Muir şi Peter Possne.

Foto: Vlad Cioplea

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

15
/12
/23

OPINIE Ne-am obişnuit să ne plângem. Lumea nu prea mai merge la cinema, şi cu atât mai puţin la filmele de artă. Nu mai avem săli pentru cinematografia non-mainstream. Presa generalistă a renunţat la jurnalismul de cinema. 

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.