La limita de jos a cerului. Exerciţiu de echilibristică
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-limita-de-jos-a-cerului-exercitiu-de-echilibristica/

CRONICĂ DE FILM Pornit de la un scenariu original de Corneliu Porumboiu, pe care cineastul Igor Cobileanski l-a rescris şi adaptat contextului din Republica Moldova, „La limita de jos a cerului“ este un film revigorant, realizat în cea mai pură tradiţie neorealistă.

Un articol de Ionuţ Mareş|24 septembrie 2013

CRONICĂ DE FILM Pornit de la un scenariu original de Corneliu Porumboiu, pe care cineastul Igor Cobileanski l-a rescris şi adaptat contextului din Republica Moldova, „La limita de jos a cerului“ este un film revigorant, realizat în cea mai pură tradiţie neorealistă.

În 2006 şi 2007, tânărul regizor născut la Chişinău a impresionat, pe internet, cu trei scurtmetraje în care oferea o combinaţie explozivă de umor, absurd şi anecdotic. Între ele, a propus şi o comedie neagră de televiziune, „Tache”, în care rolul central este deţinut de Mircea Diaconu.

Acum, Igor Cobileanski îşi lansează primul lungmetraj de cinema. Filmat în Republica Moldova şi produs în România, La limita de jos a cerului are în centru trei protagonişti. Viorel (Igor Babiac) este un tânăr de 19 ani, introvertit, sensibil şi fără serviciu. El se ocupă cu traficul de „iarbă”, împreună cu cel mai bun prieten al său, Gâscă (Sergiu Voloc, vechi colaborator al regizorului), pe care îl ajută şi în încercările de zbor cu un deltaplan improvizat.

Citiţi şi: La limita de jos a cerului. Tineri actori în căutarea recunoaşterii

Viorel se îndrăgosteşte, între timp, de o coafeză frumoasă, care are însă o relaţie sexuală (din interes) cu un comisar de poliţie. Numai că iubirea sa faţă de Maria (Ela Ionescu, actriţă în Bucureşti), declarată la beţie şi impulsionată de un romantism sincer, aproape desuet, îl împinge pe Viorel la gesturi radicale, cu posibile urmări dramatice.

Fără clişee la limita de jos a cerului

Povestea rezumată mai sus se derulează într-un ritm antrenant, alert, fără „burţi” şi digresiuni inutile (filmul are, de altfel, numai 80 de minute). Cobileanski păstrează tot timpul perspectiva lui Viorel, care apare în fiecare scenă, dar nu lasă spectatorilor accesul liber la lumea interioară a protagonistului său. Îl observă în singurătate sau îl pune în situaţii menite a-i dezvălui temperamentul complex şi paradoxal.

Regizorul evită deopotrivă tuşele lacrimogene şi accentele senzaţionaliste, cele care, în mâna unui „meşteşugar” neînzestrat, ar fi putut transforma o astfel de poveste într-un amestec de clişee.

la limita de jos a cerului

La limita de jos a cerului – o scenă cu actorii Ela Ionescu şi Igor Babiac

Cobileanski practică un spectaculos şi reuşit exerciţiu de echilibristică. Fără a pune la încercare în vreun moment limitele plauzibilului, dar păstrând convenţia unei naraţiuni care se dezvoltă scenă cu scenă, de la intrigă până la punct culminant, el nu se rezumă la personaje bune sau rele.

Protagoniştii transcend, mai degrabă, noţiunile de moral sau imoral, situându-se într-o zonă greu definibilă, de frontieră. Una în care condamnarea aparent eternă la neîmplinire şi blazare este contracarată de aspiraţia permanentă la depăşirea propriei condiţii (de aici şi metafora, asumată, a zborului cu deltaplanul). O zonă în care naturalismul este trecut printr-un filtru liric şi este temperat cu suficient umor, în special de limbaj şi de situaţie.

Citiţi şi: VIDEO Filmul lui Igor Cobileanski, apreciat de The Hollywood Reporter

Ocolind mizerabilismul gratuit, filmul propune un univers ancorat puternic în realitatea dură din Republica Moldova (lucru mărturisit, de altfel, de regizor şi de actori). O lume marcată de lipsa unui orizont şi o generaţie fără perspectivă.

Simţind pericolele care îl pândeau, Igor Cobileanski a evitat să fie însă prea insistent în această direcţie. Şi, de aceea, filmul său poate accede la universalitate, depăşind contextul local.

Întotdeauna dinamică, dar nu intruzivă, camera de filmat (imaginea aparţine lui Oleg Mutu) rămâne aproape invizibilă, nu se pune pe sine în centrul atenţiei.

Ea deserveşte creativ povestea, pentru că, la Cobileanski, importantă e claritatea. Nu a unui mesaj anume, ci a ideii de a face un cinema de calitate, capabil să emoţioneze cu măsură, dar şi să dea de gândit.

La limita de jos a cerului, produs de Saga Film, intră de vineri în cinematografe.

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriţi-ne și pe Facebook!

INFO

La limita de jos a cerului (România, Moldova 2013)

Regia: Igor Cobileanski

Cu: Igor Babiac, Ela Ionescu, Sergiu Voloc

Rating: ●●●●○

Ionuţ Mareş, autorul cronicii,
este şi colaborator al blogului
de film şi cultură cinematografică

Marele Ecran

01
/11
/16

“Jack Reacher: Never go back”, “Doctor Strange”, “Fantastic Beasts and Where to Find Them” sau “Rogue One: A Star Wars Story” sunt cele mai spectaculoase premiere care pot fi urmărite lunile acestea în format IMAX, pe cele mai mari ecrane din ţară, disponibile la Cinema City.

31
/10
/16

Cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Radu Jude, „Inimi cicatrizate”, o adaptare liberă după opera literară a lui Max Blecher, va rula în cinematografele din România din 18 noiembrie, pelicula fiind distribuită de micro FILM. Cu această ocazie, Editura Humanitas publică o ediție specială a romanului ”Inimi cicatrizate”. Este pentru prima dată când M. Blecher semnează și ilustrația copertei cărții sale, un desen în tuș negru și roșu descoperit în timpul documentării lui Radu Jude, desen care a devenit imaginea centrală a afișului filmului.

28
/10
/16

Unul dintre cei mai importanţi compozitori contemporani este invitatul lui Cătălin Ştefănescu la Garantat 100%. Interviul cu Philip Glass, exclusivitate TVR, se vede duminică, 30 octombrie, de la 23.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.„Vom povesti despre ce însemna lumea Americii acelor ani, despre cum arăta viaţa unui tânăr artist în acei ani, despre magazinul de discuri al tatălui lui Philip Glass, precum şi despre atmosfera muzicală a acelei perioade”. (Cătălin Ştefănescu)

27
/10
/16

Cea de-a doua ediție a celui mai antrenant eveniment cinematografic al toamnei, Bucharest International Dance Film Festival va avea loc în perioada 9-13 noiembrie 2016. Evenimentul este dedicat producțiilor de dans realizate de coregrafi, regizori de film și artiști din întreaga lume.

27
/10
/16

Cea de-a treia ediție a HipTrip Travel Film Festival debutează în această seară, de la ora 19,00, la Cinemateca Eforie cu filmul El Clasico, propunerea Irakului pentru Premiile Oscar în 2017. Prezentat în mai multe festivaluri din întreaga lume, El Clasico a primit anul acesta două trofee la Tribeca Film Festival și trofeul pentru cel mai bun film străin la Traverse City Film Festival. Proiecția de la București a filmului va avea loc în prezența regizorului Halkawt Mustafa.

27
/10
/16

Cea de treia ediție a UrbanEye Film Festival va avea loc în București, între 16 – 20 noiembrie 2016, la Cinema Elvira Popescu și Cinemateca Eforie.

25
/10
/16

Colecția Filme de aur din cinematografia rusă continuă! Cu această ocazie, Cinemateca Eforie îi invită pe cinefili miercuri, 2 noiembrie, la vizionarea unui film de excepție: Gară pentru doi.

24
/10
/16

Ediţia cu numărul 21 a spectacolului "Noaptea Devoratorilor de Publicitate", organizată şi anul acesta de Dakino Production, va avea loc sâmbătă, 12 noiembrie 2016, la Berăria H din Bucureşti. În deschidere, publicul va fi întâmpinat cu un show de stand-up comedy animat de Micutzu, începând cu ora 21.00.

24
/10
/16

Snowden, povestea fostului agent CIA şi NSA ale cărui dezvăluiri în mai 2013 au produs frisoane în lumea serviciilor secrete, văzută de regizorul Oliver Stone, intra în cinematografele din România. Pelicula, distribuită de Independenţa Film, va putea fi văzută pe marile ecrane din 18 noiembrie.

24
/10
/16

“Te naști în țara care te naști. (...) Eu sunt româncă din secunda în care m-am născut și așa o să fiu până nu o să mai fiu pe pământ.”- Draga Olteanu Matei. Marea doamnă a teatrului si filmului românesc împlinește astăzi 83 de ani.

23
/10
/16

INTERVIU „Stilul este rezultatul deciziei mele că actorii sunt pe primul loc”, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, autoarea filmului „Toni Erdmann”, regizoarea germană Maren Ade, invitată a ediției din acest an a Festivalului „Les Films de Cannes a Bucarest”.

23
/10
/16

Sâmbătă, 22 octombrie, a avut loc la Sala Thalia din Sibiu, Gala de Decernare a Premiilor Astra Film Festival 2016, în cadrul căreia s-au anunțat filmele câștigătoare ale celei de-a 23-a ediții. Patruzeci de filme au fost incluse în cele patru secțiuni competiționale: OutStanDox, Europa Centrală și de Est, România și DocSchool.

21
/10
/16

La începutul lunii viitoare debutează cea de a XI-a ediție a Zilelor Filmului German (4-10 noiembrie), un eveniment organizat de Goethe-Institut și devenit un punct de referință în agenda culturală a capitalei. Cu această ocazie, cinefilii din Bucureşti şi nu numai vor avea ocazia să vadă 23 dintre cele mai noi producţii din Germania.

21
/10
/16

Astra Film Festival 2016 a prezentat, aseară, în premieră în România, The New Gypsy Kings, un documentar inedit produs de Liviu Tipuriță pentru BBC. Proiecția a avut loc în cadrul unui eveniment special și a fost urmată de o sesiune de Q&A la care au participat regizorul și personajele filmului: Dan Bursuc & Trupa Kana Jambe, Taraful de Haiduci și Puiu Iosif Gheorghiu, impresarul “superstarului” Florin Salam.