La noi cand vine iarna: copilăria, prin ochii lui Mircea Diaconu
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-noi-cand-vine-iarna-copilaria-prin-ochii-lui-mircea-diaconu/

“La noi, când vine iarna“, romanul cunoscutului actor Mircea Diaconu, va fi lansat marţi, 17 decembrie, de la ora 19.00, la Librăria Bastilia din Bucureşti. Romanul a apărut de curând în colecţia „Fiction Ltd.”a Editurii Polirom şi în ediţie digitală.

Un articol de Petre Ivan|16 decembrie 2013

„La noi cand vine iarna“ – romanul cunoscutului actor Mircea Diaconu, va fi lansat marţi, 17 decembrie, de la ora 19.00, la Librăria Bastilia din Bucureşti. Romanul a apărut de curând în colecţia „Fiction Ltd.”a Editurii Polirom şi în ediţie digitală.

Văzută prin ochii unui copil, viaţa pare mai frumoasă. Iar dacă puştiul care locuieşte într-un sat din perioada obsedantului deceniu devine naratorul-personaj al unui roman, tragismul epocii este anulat de situaţiile comice create de naivitatea perspectivei acestuia.

Fiorul primei iubiri pentru o fetiţă din vecini înfloreşte între castele imaginare şi aventuri în natură, locul în care trăieşte este un colţ de paradis, iar lucruri mărunte, precum o pijama nouă, pantalonii largi „de oameni mari” sau bomboanele fondante, sunt cele mai mari bucurii ale vieţii.

Totul se schimbă însă când tatălui i se înscenează o infracţiune, iar băieţelul, fratele mai mare şi mama lor devin persoane indezirabile. Ceea ce nu-l împiedică pe protagonist să dea dovadă de un curaj şi un spirit de sacrificiu care ar face cinste şi unui adult.

Un roman cu unchi şi cu mătuşi, cu bunici şi cu vecini – unii îngeri protectori, alţii demoni cu chip uman –, în care un suflet inocent ne arată că binele din oameni poate învinge şi în cele mai întunecate vremuri.

La noi cand vine iarna

Coperta romanului „La noi cand vine iarna“

Mircea Diaconu (n. 24 decembrie 1949) este actor, politician, scriitor şi profesor la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale“ din Bucureşti. A fost directorul Teatrului „Nottara“ până în 2011.

A jucat atât în piese de teatru pe scenele naţionale, cât şi în producţii cinematografice celebre, precum De ce trag clopotele, Mitică?, Buletin de Bucureşti, Asfalt Tango, Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii, Legături bolnăvicioase sau Filantropica. A mai publicat: Şugubina (1977), Scaunul de pânză al actorului (1985) şi În Bucureştii de odinioară cu Mircea Diaconu (1998).

La lansarea volumului La noi cand vine iarna vor participa, alături de autor: Carmen Muşat, Bianca Burţa-Cernat, Cristian Teodorescu.

Foto cu Mircea Diaconu, autorul romanului La noi cand vine iarna – Editura Polirom

22
/11
/22

La finalul acestei săptămâni, vineri, 25 noiembrie 2022, de la ora 18.00, Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) organizează la sediul său din strada Nicolae Crețulescu nr. 8 dezbaterea cu tema „Celălalt | trasee ale cunoașterii” care încheie seria evenimentelor lansate sub umbrela proiectului „Casa cu literaturi literaturi – interculturalitate și multiculturalitate”.

14
/11
/22

Cum facem față provocărilor cotidiene – stres, deprimări și îngrijorări (pentru noi, dar și pentru copiii noștri)? După doi ani de pandemie și de întâlniri online, Săptămâna PSI revine la formula consacrată a atelierelor în prezență, sub forma unor discuții însuflețite de psihoterapeuți și profesori universitari din șapte orașe din țară.

26
/10
/22

Editura Humanitas le propune iubitorilor de animale câteva întâlniri în țară cu Sara Turetta, fondatoare și președintă a asociației româno-italiene Save the Dogs and Other Animals. Cartea sa, „Urme de bucurie și alte amintiri românești ale unei italience”, a fost publicată recent în colecția Memorii/Jurnale, în traducerea Lilianei Nechita.

20
/10
/22

Editura Nemira ne propune în aceste zile o varietate de titluri pentru toate gusturile: de la cea mai nouă carte în limba română a faimosului Julian Barnes, în traducerea lui Radu Paraschivescu, la autobiografia actorului din serialul „Friends”, Matthew Perry. Alege-ți preferatele pentru o toamnă plină de povești!