Lansare Charles Chaplin, la Cinemateca Eforie, cu Tudor Caranfil
https://www.ziarulmetropolis.ro/lansare-charles-chaplin-la-cinemateca-eforie-cu-tudor-caranfi/

Miercuri, 3 februarie, de la ora 19, la Sala Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Române din Bucureşti (Str. Eforie nr. 2) va fi lansată cartea „Un comic vede lumea: Note de călătorie 1931-1932” de Charles Chaplin, apărută recent la Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi. După lansarea cărţii va fi prezentat filmul lui Charles Chaplin LUMINILE ORAŞULUI / CITY LIGHTS, de la a cărui premieră s-au împlinit 85 de ani.

Un articol de Petre Ivan|2 februarie 2016

Evenimentul va fi prezentat de reputatul critic şi istoric de cinema Tudor Caranfil şi Mihai Fulger, redactor şef al Cinematecii Române.

„Un comic vede lumea: Note de călătorie 1931-1932” (“A Comedian Sees the World”) conţine impresiile lui Charles Chaplin din călătoria efectuată de el, între februarie 1931 şi iunie 1932, în Europa şi Asia, după lansarea filmului LUMINILE ORAŞULUI.

Notele au fost publicate iniţial, într-o serie de cinci articole, în revista “Woman’s Home Companion”, din septembrie 1933 până în ianuarie 1934.

În timpul călătoriei sale, Chaplin a întâlnit personalităţi precum Winston Churchill, Mahatma Gandhi, Albert Einstein, H.G. Wells şi alţii, care au

Criticul şi istoric de cinema Tudor Caranfil

Criticul şi istoric de cinema Tudor Caranfil

devenit surse de inspiraţie pentru următoarele sale creaţii cinematografice.

Unii se îndoiau că Chaplin ar fi fost adevăratul autor al muzicii. Cei care l-au cunoscut însă îndeaproape pe artist ştiau că nu era doar un meloman pasionat, ci şi un virtuoz interpret. Cânta admirabil la pian, orgă, vioară şi violoncel. Încă în 1916 dirijase, la New York, un concert, interpretându-şi compoziţia proprie, iar în 1920 înregistrase un disc cu melodii originale: «Cântă un cântec» şi «Cu tine, iubito, în Bombay».

Cum compunea? Luis Buñuel, care l-a vizitat în perioada elaborării LUMINILOR ORAŞULUI, susţine că-şi scria muzica filmului… dormind. Îşi instalase un dictafon lângă pat, se trezea noaptea, fredona, buimac, câteva note, aţipind apoi din nou. Dezvăluirea ne pare cu atât mai plauzibilă în lumina unei replici a clovnului Calvero din LUMINILE RAMPEI: «În vis am idei minunate, dar le uit imediat…». –  Tudor Caranfil

Intrarea la eveniment este liberă.

Foto: Charles Chaplin – facebook, wikipedia

19
/12
/22

Filmul de acțiune „Vulturul de Fier II/ Iron Eagle II”, regizat de Sidney J. Furie, va fi difuzat de Warner TV în prima lună a anului viitor. Lungmetrajul va putea fi urmărit la Warner TV pe 27 ianuarie, de la ora 21:00.

19
/12
/22

Bucurie, linişte în suflet, pace, colinde, daruri şi oameni dragi. Mai presus de toate, oameni dragi. Astfel ne dorim cu toţii să întâmpinăm Naşterea Domnului. Cel mai frumos Crăciun e întotdeauna petrecut împreună, în atmosfera caldă de acasă. De acest Crăciun, TVR 1 ne arată că şi cei mai Izolaţi în România au Oameni alături în zi de sărbătoare; că putem fi „diferiţi şi totuşi asumaţi întru Hristos" – ortodocşi şi catolici, în Bucuria credinţei; că generaţii diferite de artişti trăiesc, O dată-n viaţă, emoţia unor întâlniri inedite.

14
/12
/22

O carte fundamentală de teorie a filmului, "Ce este cinematograful?", de André Bazin, a apărut în sfârşit integral în limba română, într-un parteneriat între editurile Polirom şi UNATC Press şi sub coordonarea criticului şi profesorului Andrei Gorzo. O lectură obligatorie.

29
/11
/22

Cinematografia română se pregăteşte să celebreze în 2023 o sută de ani de la naşterea lui Ion Popescu Gopo, printr-o serie de retrospective cu filmele celebrului cineast, prin expoziţii cu desenele şi afişele operelor sale şi prin lansări de carte.

28
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Sunt mari cineaşti la ale căror filme te uiţi pentru a vedea cu ce vin nou şi cum se reinventează (sau dacă reuşesc asta). Şi sunt mari cineaşti care nu mai au nimic de demonstrat şi pe ale căror noi filme le cauţi pentru a regăsi un stil şi un univers artistic care îţi sunt familiare şi în care ştii că te vei simţi confortabil.

15
/11
/22

Ambasada Republicii Cuba în România și Institutul Cervantes din București organizează „Zilele culturii cubaneze la București”, în perioada 21-25 noiembrie.

09
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Cineastul suedez Ruben Östlund a râs dintotdeauna de ridicolul şi prostia oamenilor, pornind de la compatrioţii săi şi mai ales de la cei din clasele de sus. În “Triangle of Sadness” (2022), filmul care i-a adus în acest an un al doilea Palme d`Or la Cannes, satira e împinsă la extrem.