Lansare de carte: „Bărbatul fără cap”, volumul de debut al Lavinicăi Mitu
https://www.ziarulmetropolis.ro/lansare-de-carte-barbatul-fara-cap-volumul-de-debut-al-lavinicai-mitu/

Marţi, 21 iunie, la ora 19.00, pe terasa Librăriei Humanitas Kretzulescu (Calea Victoriei 45, Bucureşti), suntem invitaţi la un dialog despre volumul de debut al Lavinicăi Mitu, „Bărbatul fără cap”, publicat în colecţia „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

Un articol de Ziarul Metropolis|21 iunie 2022

Invitați, alături de autoare:

Simona Antonescu

Bogdan-Alexandru Stănescu

Moderează: Nona Rapotan

Evenimentul se va încheia cu o ședință de autografe.

Bărbatul fără cap este rezultatul unei lupte, atât biografice, cât și literare. Deși volum de debut, în el se regăsesc mulți ani de căutări, de arheologie personală, de genealogie asumată nu fără tensiuni sublimate în cele din urmă literar. Lavinica Mitu are un simț al imaginii și un simț al sunetului pe care nu le pot califica altfel decât «native» – ele sunt dovedite în tot ceea ce a scris ea în ultimii ani și iată că acum își fac de cap și între copertele unei cărți. Încercarea ei de a reconstitui de la nivelul ochilor unui copil atât o lume dispărută, cât și fantoma unui bărbat la fel de dispărut este realizată cu ajutorul acestor instrumente sensibile și mai puțin cu cel al rațiunii sau al memoriei voluntare. Proza ei e ca un elastic întins la maximum – tensiunea pare să rupă firul firav al atașamentului față de un părinte dispărut, însă rezistența acestuia depășește orice imaginație. Dacă ar fi să trag o concluzie, fie ea cât de banală, aș spune că avem în față o carte despre iubirea implacabilă a unui copil pentru părintele lui, dar și despre răul pe care-l facem, de multe ori fără s-o știm, copiilor noștri. O carte sobră, matură, tăioasă ca o sabie de samurai, dar care își conține în adâncuri o tandrețe și o capacitate de a ierta pe care un scriitor mai puțin talentat le-ar fi exhibat cu orgoliu. Lavinica Mitu este, cred asta fără umbră de îndoială, un câștig pentru literatura română contemporană.” (Bogdan-Alexandru Stănescu)

Lavinica Mitu (n. 1980, Slatina) a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cursul de creative writing ținut de Bogdan-Alexandru Stănescu și Cezar Paul-Bădescu la care a participat în 2017 i-a reactivat pasiunea pentru scris. Au urmat cursul coordonat de Florin Iaru și Marius Chivu, Atelierul de croitorie literară sub îndrumarea lui Florin Iaru, trei Ateliere intensive de scriere creativă la Vama Veche completate de șapte serii de Creative Writing Sundays organizate de Revista de Povestiri. A publicat proză scurtă în revista Iocan și pe revistadepovestiri.ro. Locuiește în București și toate poveștile pe care le scrie se conturează mai întâi în locul ei preferat, pe BALCON (poate cel mai frumos din oraș), balcoane, s. n. ǀǀ Din fr. balcon, it. balcone ǀǀ 1. Platformă cu balustradă la peretele exterior al unei clădiri, comunicând cu interiorul. 2. Rândul de locuri dintr-o sală de spectacol așezate deasupra parterului. Bărbatul fără cap este cartea sa de debut.



12
/05
/21

Editura Frontiera anunță apariția unui titlu de excepție: „Haiku siberian”, un roman grafic lituanian despre deportarea în Siberia a unui băiețel, Algis, împreună cu familia sa. Scris de Jurga Vilė și ilustrat de Lina Itagaki, romanul a impresionat lumea europeană a cărții încă de la apariția sa, în 2017.

22
/04
/21

CARTEA DE CINEMA A apărut recent, la Editura Universităţii din Bucureşti, o substanţială şi pasionantă carte: „Umorul între divertisment şi ideologie. O istorie culturală a filmelor de comedie din România comunistă (1948-1965)”. Volumul - lectură obligatorie - este teza de doctorat a tânărului istoric Eugen Ignat.

22
/04
/21

Asociația Culturală Control N a lansat programul educațional Eu x 3 – ateliere de autocunoaștere prin scris pentru liceeni. Atelierele se desfășoară în perioada 12-30 aprilie 2021, în trei licee bucureștene: Liceul Teoretic “Ștefan Odobleja”, Liceul Teoretic Bulgar “Hristo Botev” și Liceul Teoretic Atlas.

22
/04
/21

Vineri, 23 aprilie, la ora 19.30, Editura Humanitas vă invită la a doua ediție a întâlnirilor „Merită să discutăm despre”. Vom avea de această dată un dialog cu oameni care au o experiență lungă în a crea ocazii în care copiii și adolescenții să se poată exprima, să aibă acces la cărți și lectură, la explicații în plus și ajutor la lecții.

21
/04
/21

Pe 25 aprilie 2021, de la ora 19.30, Radio România Cultural se alătură miilor de femei din toată lumea care vor citi prologul cărții „Rugăciune pentru Cernobîl”, a scriitoarei Svetlana Aleksievici, laureată cu Premiul Nobel în anul 2015.

20
/04
/21

Scriitorul israelian David Grossman este laureat al Berman Literature Prize pentru romanul Iti hayim meshek harbe (2019, traducere în limba suedeză de Natalie Lantz: Med mig leker livet, 2020), publicat și în limba română, în anul 2020, în colecția „Biblioteca Polirom”, cu titlul De mine viața și-a tot rîs, traducere din limba ebraică de Gheorghe Miletineanu.

20
/04
/21

Joi, 22 aprilie, la ora 19.30, profesorul de psihologie și neuroștiințe la Princeton Michael S.A. Graziano va fi invitat la un dialog #live #online, în limba engleză, cu Alexandru Babeș, conducătorul grupului de neurofiziologie senzorială în cadrul Departamentului de Anatomie, Fiziologie şi Biofizică, Facultatea de Biologie, Universitatea din Bucureşti, și Dragoș Iliescu, antreprenor și profesor universitar la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București, specialist în psihologie organizațională și măsurare psihologică.