Leonida Gem Session, în turneu la Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/leonida-gem-session-in-turneu-la-bucuresti/

Astăzi, ora 19.00, spectacolul Leonida Gem Session, adaptare în cădere liberă după Caragiale, regia Gábor Tompa poate fi văzut la prima ediţie a festivalului internaţional Fest(in) pe Bulevard organizat de Teatrul Nottara.

Un articol de Andrada Văsii|18 octombrie 2013

Astăzi, de la ora 19.00, spectacolul Leonida Gem Session, adaptare în cădere liberă după Caragiale, regia Gábor Tompa, poate fi văzut la prima ediţie a festivalului internațional Fest(in) pe Bulevard, organizat de Teatrul Nottara.

Fest(in) pe Bulevard este primul festival dedicat crizei, se desfășoară la București între 12-19 octombrie și are două secțiuni: „Bulevardul Comediei” şi „Criză teribilă, monşer!”.  Spectacolul Teatrului Maghiar de Stat Cluj, Leonida Gem Session, va fi prezentat la Sala „Horia Lovinescu” a Teatrului Nottara în cadrul secțiunii „Bulevardul Comediei”

Despre piesa Conu Leonida faţă cu reacţiunea și despre punerea sa în scenă, regizorul Gábor Tompa spunea  într-un interviu apărut în revista Teatrul azi: „Textul are o structură dublă: în prima parte este glorificată revoluţia, dar niciodată nu trece la acţiune, iar în a doua apare spaima enormă de adevărata revoluţie. M-am gândit că toată piesa ar putea fi un prilej extraordinar de a medita asupra acestor 24 de ani de la revoluţia din 1989, mai mulţi decât cei 17 ani de la tezele din Mangalia până la căderea lui Ceauşescu. Apoi, am auzit întâmplător la ştiri despre dosarul Leonida.”

O idee pentru un spectacol cu Leonida Gem Session

Referitor la spectacolul Leonida Gem Session, Gábor Tompa declara: „Mi-a venit ideea ca numele personajelor să fie numele conspirative ale acelora care au colaborat sau au lucrat direct cu Serviciile secrete. După părerea mea, una dintre problemele cu care ne confruntăm la ora actuală este blocarea procesului de a face transparent până la capăt cine au fost turnătorii din vremea comunismului şi cei ameninţaţi.”

Citiţi şi: Marinela Ţepuş, manager al Teatrului Nottara: „69% din publicul bucureştean de teatru vrea comedie“ 

Mesajul spectacolului este complex. Este vorba despre o poveste din care nici unul dintre noi nu se poate sustrage pentru că este vorba de istoria noastră comună. Regizorul a consultat mai multe dosare care l-au înspăimântat, după cum a declarat regizorul, prin banalitatea lor kafkiană: un personaj în viaţa căruia nu se întâmplă nimic, se plimbă cu o plasă goală în mână şi este filat de dimineaţa până seara. Astfel, regizorul a introdus noi personaje care „sunt, de fapt, fantomele acestei clase care nu poate dispărea atâta vreme cât procesul de transparentizare nu se întâmplă.”

Leonida Gem Session spectacol

Distribuţia spectacolului Leonida Gem Session

Despre personajele spectacolului Leonida Gem Session, regizorul spune: „Trăiesc într-un fel de buncăr în care ţin ritualuri nostalgice ale unei lumi care nu mai există. Singurul lucru care le periclitează existenţa este Caragiale pe care, însă, îl iau în derâdere. Dar, lumea adevărată, rece, a realului pătrunde în spaţiul lor, prin Safta, numită conspirativ Revoluţia. Am imaginat-o ca pe femeie de serviciu, cu o stare fizică şi psihică decăzută, oarecum autistă. Ea îi sperie de groază. Când îşi dau seama de cine le-a fost frică, încep să o batjocorească, să o violeze, să o dezonoreze şi fac un fel de celebrare cu gemuri. Şi la acest spectacol, Vasile Şirli a avut o contribuţie extraordinară. El a compus nişte muzici pentru orchestră dificile, dar foarte expresive.”

Din distribuția spectacolului Leonida Gem Session fac parte: András Hatházi, Zsolt Bogdán, Miklós Bács, Gábor Viola, Loránd Farkas, Szabolcs Balla, Róbert Laczkó Vass și Kati Panek. Scenografia este semnată de Carmencita Brojboiu, dramaturgia de András Visky, muzica spectacolului este compusă de Vasile Șirli, mișcarea scenică Ferenc Sinkó.

Info:

Recent, Gábor Tompa a obținut pentru montarea spectacolului Leonida Gem Session premiul pentru cel mai bun regizor la cea de a XIX-a ediție a Festivalului de Teatru Scurt de la Oradea.

Foto credit: Biro Istvan, Leonida Gem Session

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

29
/01
/24

Pe 13 februarie, de la orele 18:30, SCENA  GÂNDIRII - Conferințele Operei Naționale București îl va avea ca invitat pe istoricul Adrian Cioroianu, care va susține prelegerea „MAREA TEMERE. Cât de probabil este un nou război global?”, prilej pentru o incursiune în miezul posibilităților și incertitudinilor actuale.

26
/01
/24

Stagiunea curentă a Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian include o montare în premieră mondială a musicalului JACK, ÎNTRE DRAGOSTE ŞI NEBUNIE este inspirat de povestea întunecată şi fascinantă a celebrului criminal în serie şi expune o versiune multi-faţetată a acestei istorii ce a cutremurat Anglia victoriană  şi este încă înconjurată de aburii misterului.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

26
/01
/24

Teatrul Municipal „Bacovia” lansează apelul de înscrieri pentru ediția a - XXX - a (2024) a evenimentului BACĂU FEST MONODRAME, ce se va desfășura în perioada 9 - 13 mai 2024.

26
/01
/24

Survolând șansa și neșansa unei relații nemenite, de la aceeași distanță calculată care marchează și ruptura finală dintre cei doi protagoniști, debutul în lungmetraj a lui Celine Song, „Past Lives” dezbate în compoziții corecte, dar niciodată riscante, un „ce-ar fi fost dacă?” venit la 24 de ani de la ultima întâlnire.