Lucia Sturdza Bulandra, despre teatrul comercial: „Sistemul acela părea de necrezut!“
https://www.ziarulmetropolis.ro/lucia-sturdza-bulandra-despre-teatrul-comercial-sistemul-acela-parea-de-necrezut/

În 1898, Lucia Sturdza Bulandra debuta la Naţional. Ulterior, actriţa pleca din această instituţie pentru a face parte din compania Davila, alături de mai mulţi artişti care îşi doreau să pună bazele unui teatru „de calitate superioară“. Visul ei avea să se destrame foarte repede.

Un articol de Corina Vladov|16 noiembrie 2013

MEMORIA CULTURALĂ În episodul al doilea al serialului nostru publicăm fragmente din jurnalul actriţei Lucia Sturdza Bulandra, apărute în 1956, în revista Teatrul şi, ulterior, în cartea ei de memorii, „Amintiri… Amintiri…“.

Biserica Ortodoxă Română îl sărbătoreşte pe 14 decembrie pe Sfântul Mucenic Filimon, care a fost, în vremea împăratului Diocleţian, comediantul păgân al cetăţii Tebaidului Egiptului şi ocrotitorul tuturor actorilor.

Pe 14 decembrie, Ziarul Metropolis vă va spune povestea actorului care a devenit sfânt, acum 1.700 de ani, şi care este considerat ocrotitorul breslei. Până atunci, vă vom prezenta, în fiecare zi, timp de o lună, mari poveşti despre mari artişti români care nu mai sunt printre noi. Sfântul Filimon a vegheat şi asupra lor.

Pe 1 octombrie 1898, Lucia Sturdza Bulandra (n. 1873, Iaşi – d. 1961, Bucureşti) debuta pe scena Naţionalului bucureştean. Ulterior, actriţa pleca din această instituţie pentru a face parte, în stagiunea 1909-1910, din compania Davila, alături de mai mulţi artişti care îşi doreau să pună bazele unui teatru de avangardă, un teatru „de calitate superioară“.

Artiştii îşi doreau să joace în spectacolele teatrului atât în roluri de anvergură, cât şi în roluri mai mărunte, pentru a asigura „o interpretare îngrijită până în cele mai mici detalii“, povestea actriţa.

La un moment dat, soţul actriţei, Tony Bulandra, coleg de trupă cu ea, trebuia să cânte într-un spectacol şi să se acompanieze la mandolină. „Deoarece nu ştia să cânte la acest instrument, executarea melodiei a trebuit trucată. Şi în timp ce actorul, stând cu spatele la public şi privind la fereastra iubitei, se prefăcea că atinge coardele mandolinei, un tânăr elev al Conservatorului executa măsurile melodiei pe instrumentul muzical din culise. Tânărul executant era George Georgescu, care a devenit pe urmă un eminent violoncelist şi care acum este reputatul dirijor al Filarmonicii de Stat din Bucureşti“, îşi amintea actriţa.

O strategie riscantă, contestată de Lucia Sturdza Bulandra

Alexandru Davila, întemeietorul primei companii private de teatru din România, a abordat o strategie curajoasă, pentru a arăta forţa instituţiei pe care o conduce. Lucia Sturdza Bulandra explica: „El a recurs la un sistem de abonament foarte periculos care necesita programarea unei premiere aproape în fiecare săptămână. Astăzi, când abia reuşim să montăm 3-4 premiere într-o stagiune, sistemul acela pare de necrezut. Mi-aduc aminte cum Tony ajunsese, bietul, să nu mai aibă nici timp de a-şi memoriza textele, pentru că juca aproape în toate piesele, fiind singurul amorez al trupei, într-un repertoriu care se compunea îndeosebi din piese cu subiecte de dragoste“.

Citiţi şi: Lucia Sturdza Bulandra: poveşti despre femeile care au inspirat-o

Actriţa vedea că visul artiştilor de a crea un repertoriu de anvergură devenea din ce în ce mai îndepărtat şi că era dificil pentru ei să mai ajungă la creaţii importante. „Goana aceasta după premiere săptămânale însemna comercializarea profesiei.

Am fost nevoiţi să-i arătăm lui Davila nemulţumirea noastră, să-i amintim că atunci când l-am urmat părăsind Teatrul Naţional, am înfiinţat teatrul nostru cu scopul de a fi un teatru de artă. Davila n-a vrut să ţină seama de argumentele noastre“.

lucia sturdza bulandra a jucat in trupa lui davila

Alexandru Davila

Lucia Sturdza Bulandra şi Tony Bulandra au încercat să-l convingă pe Alexandru Davila că greşeşte, însă s-au lovit de zâmbetele lui de superioritate. Credea că îi are pe actori întotdeauna la dispoziţia sa şi spunea că, la nevoie, „el poate fabrica un actor dintr-un baston“. Replicile lui au declanşat ruptura în trupă.

„A încercat apoi să-l înlocuiască pe Tony, dar nu a reuşit nici pe departe. Iar noi, în 1911, am reintrat la Teatrul Naţional, primiţi cu braţele deschide de Bacalbaşa, director în vremea aceea“.

Citiţi mâine, în Ziarul Metropolis, şi alte poveşti create în jurul unei mari actriţe: Lucia Sturdza Bulandra.

Foto cu Lucia Sturdza Bulandra – cultural.bzi.ro

29
/03
/15

MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE În „Meandre” (1967), unul dintre cele mai îndrăznețe și inovatoare filme ale cinematografiei române, Mircea Săucan reinventează după propria sensibilitate timpul şi spaţiul.

24
/03
/15

MEMORIA CULTURALĂ „De câte ori pierdeam un rol, o situaţie, o prietenie, îmi spuneam: nu-i nimic, dacă pierd înseamnă că sunt bogată. Poate am fost prea mândră, poate am fost doar comodă, poate mi-am dat prea multă importanţă, dar tot ce am făcut a fost de bună credinţă“, spunea Tanţi Cocea, una dintre cele mai interesante actriţe ale României.

13
/03
/15

MEMORIA CULTURALĂ „Am pierdut roluri de film pentru spectacole care nu s-au mai jucat şi roluri în teatru pentru filme în care, în final, au jucat alţii. Asta-i meseria”, povestea Iurie Darie, cel care a fost un adevărat june prim al scenei românești.

13
/03
/15

Mircea Eliade, filozof, scriitor și istoric al religiilor, unul dintre cei mai imnportanţi gânditori ai secolului XX, s-a născut în urmă cu 108 ani. Data exactă se bănuieşte a fi 13 martie, însă există mai multe variante, 25 februarie/ 28 februarie/ 8 martie/ 9 martie/ 13 martie/ 19 martie, unele dintre acestea menţionate de însuşi Eliade în diverse decumente.

03
/03
/15

MEMORIA CULTURALĂ Sandina Stan s-a născut şi a crescut la Iaşi într-o familie de artişti: “mama avea darul cântului şi un frate - pe cel al mânuirii arcuşului”. După ce a terminat liceul şi anunţând că vrea să se înscrie la Conservator, părinţii i-au spus că lucrul acesta poate să fie admis doar dacă îşi mai ia o licenţă. Astfel, a urmat în paralel cursurile de la Conservator şi pe cele de la Drept.

02
/03
/15

MEMORIA CULTURALĂ Serialul dedicat marilor actrițe din România continuă cu Lucia Mureșan, cea care a fost, pe rând, Ofelia, Ondine, Ismena, Desdemona, Ranevskaia... A avut roluri mari, grele și a jucat alături de nume importante ale scenei românești: Silvia Dumitrescu-Timică, George Constantin, Ştefan Iordache, Alexandru Repan, Ştefan Radof, Ion Dichiseanu.