Lucrarile de reabilitare si restaurare a TNB vor fi incheiate cu un an intarziere
https://www.ziarulmetropolis.ro/lucrarile-de-reabilitare-si-restaurare-a-tnb-vor-fi-incheiate-cu-un-an-intarziere/

Lucrările de reabilitare şi restaurare a Teatrului Naţional Bucureşti (TNB) vor fi încheiate la sfârşitul lui 2014, cu aproximativ un an întârziere faţă de termenul programat iniţial, costurile totale ridicându-se la 65 de milioane de euro, acoperite printr-un credit contractat de la BDCE.   Şantierul de construcţii a fost inspectat, luni, de premierul Victor Ponta, care […]

Un articol de Andrada Văsii|27 noiembrie 2012

Lucrările de reabilitare şi restaurare a Teatrului Naţional Bucureşti (TNB) vor fi încheiate la sfârşitul lui 2014, cu aproximativ un an întârziere faţă de termenul programat iniţial, costurile totale ridicându-se la 65 de milioane de euro, acoperite printr-un credit contractat de la BDCE.

 

Şantierul de construcţii a fost inspectat, luni, de premierul Victor Ponta, care a anunţat că lucrările, începute în 2010, vor fi încheiate în 2014. El a dat asigurări că finanţarea este certă, cheltuielile totale, estimate la 65 de milioane de euro, fiind acoperite printr-un credit contractat de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE).

„Va fi unul dintre cele mai moderne teatre naţionale din Europa”, a spus Ponta.

El a adăugat că noua clădire a teatrului va avea spaţii destinate expoziţiilor şi cafenelelor, dar nu ar găzdui manifestări politice, o decizie care va aparţine însă administraţiei instituţiei.

Directorul general al TNB, Ion Caramitru, a spus la rândul său că este foate mulţumit de stadiul lucrărilor de reabilitare, dar a confirmat că acestea vor fi încheiate probabil în 2014, cu circa un an mai târziu decât a fost preconizat, din cauza întârzierilor înregistrate în procesul de mutare a Teatrului de Operetă.

„Conform planului, ar fi trebuit să fie gata la anul, în toamnă. Datorită faptului că Opereta a plecat abia recent, de o lună, decalajul va fi cu acest timp, un an-un an şi două luni mai mult. În 2014, spre iarnă”, a spus Caramitru.

Întrebat de jurnalişti dacă speră ca mai mulţi bucureşteni să vină la teatru odată cu finalizarea lucrărilor, directorul TNB a spus că, în ultimii doi-trei ani, a fost consemnat un aflux de public mai mare cu 160%-180% comparativ cu perioada anterioară şi a apreciat că nu criza teatrului este de interes la acest moment, ci depăşirea crizei economice.

Potrivit declaraţiilor anterioare ale reprezentanţilor TNB, după ce lucrările de reabilitare se vor încheia, teatrul va avea şapte spaţii de joc: Sala Mare (900 de locuri), Sala Mică (250 de locuri), Sala Studio (598 de locuri), Sala Atelier (300 de locuri), Sala Pictură (286 de locuri), Sala Media şi Amfiteatrul în aer liber.

Sălile Teatrului Naţional, după încheierea lucrărilor de reabilitare, vor fi rezervate atât spectacolelor permanente ale instituţiei, cât şi spectacolelor realizate de studenţi sau mini-stagiunilor unor teatre invitate.

În luna mai 2010, consorţiul format din Aedificia Carpaţi şi Romest Electronic a câştigat licitaţia pentru reabilitarea Teatrului Naţional, valoarea contractului anunţată atunci fiind de 48 de milioane de euro, fără TVA.

 

 

 

Sursa: Mediafax

14
/01
/16

Născută la 14 ianuarie 1941, la Bascom, Florida (SUA), Faye Dunaway împlineşte, astăzi, 75 de ani. Pe marele ecran s-a făcut remarcată cu rolurile din ''Bonnie and Clyde'' - în care a jucat alături de Warren Beaty și Gene Hackman, fim pentru care a primit o nominalizare la Oscar (1968) la categoria cea mai bună actriță în rol principal -, ''The Thomas Crown Affair'' și ''Chinatown''.

13
/01
/16

Câştigătorii prestigioaselor Globuri de Aur (2016) au avut parte de o şedinţă foto inedită, fiind imortalizaţi în alb şi negru de olandezii Inez van Lamsweerde și Vinoodh Matadin. (Foto: Globurile de Aur 2016 – Instagram)

13
/01
/16

Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti în colaborare cu Arhiva Naţională de Filme din Ungaria (MaNDA) iniţiază în 2016 o serie de proiecţii ce are menirea să prezinte, cu scop educativ, istoria filmului maghiar. În 2016 se împlinesc 120 de ani de la prima proiecţie de film din Budapesta şi de la deschiderea primului cinematograf în Budapesta, iar cu ocazia aniversării milenare s-a filmat primul film în Ungaria.

12
/01
/16

CRONICĂ DE FILM „The Hateful Eight”/„Cei opt odioşi”, noua nebunie autoreferenţială a lui Quentin Tarantino, este, în subtext, un puternic film politic, camuflat sub forma unui western în care sângele acaparează treptat şi fără ezitare ecranul.