Lucrările lui Brâncuși, expuse pentru un an la Guggenheim Museum
https://www.ziarulmetropolis.ro/lucrarile-lui-brancusi-expuse-pentru-un-an-la-guggenheim-museum/

Un număr de opt sculpturi aparţinând lui Constantin Brâncuşi vor fi expuse, timp de aproximativ un an, în cadrul Muzeului Guggenheim din New York, proiectul fiind susţinut de reprezentanţa locală a Institutului Cultural Român

Un articol de Petre Ivan|10 martie 2017

Pe parcursul a aproape un an, în perioada 17 martie 2017 — 3 ianuarie 2018, prestigiosul muzeu american, a cărui clădire finală a fost proiectată de celebrul arhitect Frank Lloyd Wright (și inaugurată în 1959), va face o importantă prezentare a operelor lui Brâncuși pe care le deține — aflate actualmente în depozite și inaccesibile publicului—, printr-o nouă aranjare a colecției permanente.

În această nouă expoziție, vor figura opt dintre sculpturile revoluționare ale lui Brâncuși, executate în lemn și marmură: The Sorceress / Vrăjitoarea, 1916-24; King of Kings /Regele Regilor, cca. 1938; Muse / Muza, 1912; Adam and Eve / Adam și Eva, 1921; The Miracle/ Miracolul (Foca[I]), 1930-32; Flying Turtle / Țestoasa zburătoare, 1940-45; Watchdog/ Câine de pază, 1916; Oak base / Soclu de stejar, 1920.

De asemenea, prezentarea va include o serie de fotografii ale atelierului lui Brâncuși din Paris și ale operelor sale in situ, realizate de Man Ray, Edward Steichen, Wayne F. Miller și de Brâncuși însuși.

Constantin Brâncuși

Constantin Brâncuși

Muzeul Solomon R. Guggenheim a început colecționarea lucrărilor lui Brâncuși, cu predilecție, la mijlocul anilor 1950, sub conducerea celui de-al doilea director al său, James Johnson Sweeney.

La vremea când Sweeney își începea mandatul de director, colecția era axată pe pictura „non-obiectivă”. Sweeney a extins în mod semnificativ politica de achiziții a muzeului și către alte genuri și tehnici, și, în special, către sculptură.

Interesul Muzeului Guggenheim față de Brâncuși pe parcursul acelor ani a mers dincolo de prioritățile sale de colecționare a operelor: în 1955, muzeul a organizat și a găzduit prima expoziție majoră a lui Brâncuși (conform Guggenheim Museum website).

Website-ul Guggenheim Museum înregistrează anual circa 6.000.000 de vizitatori virtuali, iar pragul muzeului este trecut, în fiecare an, de peste un milion de vizitatori (o medie de peste 80.000 vizitatori pe lună).

Foto: Brâncuși, Guggenheim Museum –

19
/12
/21

TRIUMF AMIRIA. Muzeul Culturii Queer [?], în parteneriat cu Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC) are plăcerea să anunțe deschiderea a trei noi expoziții și intervenții din seria SIMȚI ~ ALUNECI ~ CÂNȚI la Suprainfinit Gallery, THE INSTITUTE și Switch Lab, sâmbătă, 18 decembrie. De asemenea, în prima expoziție SIMȚI ~ ALUNECI ~ CÂNȚI (1-245), la Combinatul Fondului Plastic, vor avea loc o serie de tururi ghidate.

13
/12
/21

Muzeul Național de Artă al României vă invită la o nouă „Întâlnire la muzeu” marți, 14 decembrie, ora 18.00, cât și la un ghidaj cu tema „Reprezentări ale Nașterii Domnului în Galeria de Artă Europeană”. 

08
/12
/21

MNAC deschide, începând cu 9 decembrie 2021, al doilea sezon expozițional al anului care marchează două decenii de la apariția primului muzeu național de artă contemporană din România.

08
/12
/21

Episodul pilot al Sinestezia, proiectul cultural al Asociației Industrii Creative, s-a încheiat. Pe scurt, acesta a însemnat 5 zile în care 14 artiști au adus arta în fața publicului pe 5 scene, sub forme de manifestare variate și contemporane.

25
/11
/21

Expoziția-eveniment „Idolul modern. Henry Moore în Blocul Răsăritean” este deschisă vizitatorilor în perioada 14 octombrie 2021 – 6 februarie 2022, la Muzeul Național de Artă al României. Publicul este invitat astfel să redescopere un moment esențial pentru istoria recentă a artei românești și est-europene.

24
/11
/21

În perioada 26-30 noiembrie 2021, la Iași are loc prima ediție a evenimentului Sinestezia. Timp de 5 zile, publicul se va întâlni cu artiști ieșeni și din țară și va explora arta în diverse forme neconvenționale, atât fizic, cât și online prin transmisiuni live gratuite.

12
/11
/21

Este migrarea online o amenințare pentru arta contemporană? Metaverse-ul bate la ușă și, de data aceasta, nu ca spațiu versatil dintr-un roman cyberpunk. Facebook ne asigură că o simplă logare cu datele personale ne va așterne realitatea virtuală la picioare. Școala, muzeul și locul de muncă vor deveni accesibile de pe propria canapea. Întrebarea ar fi, însă: ne dorim cu adevărat asta?