Lucrările lui Brâncuși, expuse pentru un an la Guggenheim Museum
https://www.ziarulmetropolis.ro/lucrarile-lui-brancusi-expuse-pentru-un-an-la-guggenheim-museum/

Un număr de opt sculpturi aparţinând lui Constantin Brâncuşi vor fi expuse, timp de aproximativ un an, în cadrul Muzeului Guggenheim din New York, proiectul fiind susţinut de reprezentanţa locală a Institutului Cultural Român

Un articol de Petre Ivan|10 martie 2017

Pe parcursul a aproape un an, în perioada 17 martie 2017 — 3 ianuarie 2018, prestigiosul muzeu american, a cărui clădire finală a fost proiectată de celebrul arhitect Frank Lloyd Wright (și inaugurată în 1959), va face o importantă prezentare a operelor lui Brâncuși pe care le deține — aflate actualmente în depozite și inaccesibile publicului—, printr-o nouă aranjare a colecției permanente.

În această nouă expoziție, vor figura opt dintre sculpturile revoluționare ale lui Brâncuși, executate în lemn și marmură: The Sorceress / Vrăjitoarea, 1916-24; King of Kings /Regele Regilor, cca. 1938; Muse / Muza, 1912; Adam and Eve / Adam și Eva, 1921; The Miracle/ Miracolul (Foca[I]), 1930-32; Flying Turtle / Țestoasa zburătoare, 1940-45; Watchdog/ Câine de pază, 1916; Oak base / Soclu de stejar, 1920.

De asemenea, prezentarea va include o serie de fotografii ale atelierului lui Brâncuși din Paris și ale operelor sale in situ, realizate de Man Ray, Edward Steichen, Wayne F. Miller și de Brâncuși însuși.

Constantin Brâncuși

Constantin Brâncuși

Muzeul Solomon R. Guggenheim a început colecționarea lucrărilor lui Brâncuși, cu predilecție, la mijlocul anilor 1950, sub conducerea celui de-al doilea director al său, James Johnson Sweeney.

La vremea când Sweeney își începea mandatul de director, colecția era axată pe pictura „non-obiectivă”. Sweeney a extins în mod semnificativ politica de achiziții a muzeului și către alte genuri și tehnici, și, în special, către sculptură.

Interesul Muzeului Guggenheim față de Brâncuși pe parcursul acelor ani a mers dincolo de prioritățile sale de colecționare a operelor: în 1955, muzeul a organizat și a găzduit prima expoziție majoră a lui Brâncuși (conform Guggenheim Museum website).

Website-ul Guggenheim Museum înregistrează anual circa 6.000.000 de vizitatori virtuali, iar pragul muzeului este trecut, în fiecare an, de peste un milion de vizitatori (o medie de peste 80.000 vizitatori pe lună).

Foto: Brâncuși, Guggenheim Museum –

11
/01
/24

Asociația SIGNIS România anunță prima ediție a Festivalului Internațional FILMIKON, care propune o selecție de filme premiate de-a lungul anilor de juriile ecumenice și interreligioase, în peste 30 de festivaluri de film din lume, dar și un dialog despre valorile creștine și umane pornind de la aceste producții. Începând cu anul 1974, Premiul Juriului Ecumenic este un premiu independent acordat filmelor de lungmetraj din competițiile unor festivaluri internaționale de film din lume, precum Cannes sau Berlin.

09
/01
/24

Opera Națională București, instituție publică de importanță națională aflată sub egida Ministerului Culturii, celebrează Ziua Culturii Naționale, în data de 15 ianuarie, ora 18:00, cu premiera spectacolului Oedipe de George Enescu, în regia lui Stefano Poda și sub bagheta dirijorală a lui Tiberiu Soare. Totodată, evenimentul va fi dedicat și împlinirii a 70 de ani de la inaugurarea celei mai importante scene lirice din România.

09
/01
/24

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București celebrează Ziua Culturii Naționale printr-un concert extraordinar inspirat din folclorul românesc, susținut de Corina Sîrghi, ce va avea loc luni, 15 ianuarie 2024, începând cu ora 19.00, la Sala Mare, ARCUB.

18
/12
/23

După debutul de succes cu expoziția personală „LIGHT. An airy view point of density” de la București, urmată de o nouă expoziție la New York, în toamna acestui an, Diana Nicolaie, designer și artist vizual, expune acum la Art Safari, cel mai important eveniment dedicat artei din România.

14
/12
/23

S-a lansat Crăciun în Amzei, un eveniment realizat de către Primăria Sectorului 1, care aduce căldura sărbătorilor de iarnă în spațiul public printr-un brad-instalație, semnat de scenografa Iuliana Vîlsan.