„Lungul drum al zilei către noapte“, în NETA 2015
https://www.ziarulmetropolis.ro/lungul-drum-al-zilei-catre-noapte-in-neta-2015/

Doi actori vestiţi în fruntea distribuţiei – Artan Imami şi Yllka Mujo, îndrumaţi de unul din cei mai cunoscuţi regizori albanezi – Spiro Duni aduc la Bucureşti o dramă zguduitoare despre oameni disperaţi prinşi în ghearele sorţii, acea soartă care dă cu o mână şi ia cu cealaltă. O familie prinsă în vârtej, între iubire […]

Un articol de Liliana Matei|11 iulie 2015

Doi actori vestiţi în fruntea distribuţiei – Artan Imami şi Yllka Mujo, îndrumaţi de unul din cei mai cunoscuţi regizori albanezi – Spiro Duni aduc la Bucureşti o dramă zguduitoare despre oameni disperaţi prinşi în ghearele sorţii, acea soartă care dă cu o mână şi ia cu cealaltă. O familie prinsă în vârtej, între iubire şi ură, între acceptare şi respingere, amară existenţă lipsită de soluţii, înecată în alcool şi droguri.

„Cu o regie aparent minimalistă, apreciază prof.dr. Josif Papagjoni, reputat dramaturg şi critic albanez, viziunea lui Spiro Duni atrage spectatorul prin adâncimea cu care explorează zona tristeţii şi amărăciunii omeneşti, caracterele fiind analizate pe niveluri psihologice profunde. Vezi sufletele suferind, tremurând, îngrozite de moarte, de ratare, de imposibil, de plictis, de mânie, de toate furiile, simțite și ascunse mult timp”.

regizor spiro Duni

Regizorul Spiro Duni

 

Arta actorului oferă un regal în această montare de două ore, jucată fără pauză. Cuvântul rostit pe scenă străluceşte în toată plenitutidinea sensurilor logice, emoţionale şi ritmice, „ca un val cu suişuri şi coborâşuri, unde dincolo de pace și calm distingem explozie și violență, unde dincolo de ceea ce-i obişnuit pare să stea extraordinarul, iar împreună cu ce-i sobru și curat stă ceea ce este turbulent și brutal”.

El însuşi actor cunoscut, regizorul Spiro Duni şi-a început cariera la teatrul copilăriei sale, Skampa din Elbasan, două dintre montările realizate aici primind premii importante. Tot aici a adus în scenă cunoscuta piesă a lui Victor Eftimiu,Omul care a văzut moartea, în care l-a jucat pe Vagabond. Lista recunoaşterilor continuă, numele fiindu-i legat în ultimii ani de Teatrul Naţional din Tirana, de unde amintim Premiul pentru cel mai bun spectacol la Festivalul Internaţional de Teatru Kosova Infest. A colaborat şi cu Teatrul Naţional din Pristina, iar în America, unde a lucrat o vreme, a montatDincolo de pod, la Aleksandër Moisiu Theatre din New York şi Vizita bătrânei doamne, la Salem State Theater din Massachusetts.

Pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, spectacolul cu Lungul drum al zilei către noapte se va juca joi, 3 septembrie, la Sala Studio, de la ora 20.00.

02
/02
/15

Lucian Boicu, un român stabilit în Canada, a lucrat la efectele vizuale ale filmului "American Sniper", de Clint Eastwood, un lungmetraj nominalizat la şase premii Oscar şi inspirat din povestea adevărată a lunetistului Chris Kyle.

02
/02
/15

Joi, 5 februarie, ora 19.00, odată cu premiera spectacolului Parapanghelos (un cabaret după “Cânticelele comice” ale lui Vasile Alecsandri) va avea loc și inaugurarea unui nou design al Sălii Lecoq, transformată acum în CAFÉ-TEATRU MASCA. 

02
/02
/15

Filmul românesc de scurtmetraj este prezent și anul acesta la Festivalul de Film de la Clermont-Ferrand (30 ianuarie – 7 februarie 2015) prin intermediul Asociației ESTE’N’EST, care organizează pentru a șaptea oară consecutiv standul românesc din cadrul marketului festivalului, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.

02
/02
/15

Am trăit s-o vedem şi pe asta, ar spune melomanii urbei lui Marius Manole. Ieşenii care îşi plătesc la timp facturile la întreţinere pot câştiga premii oferite de către administratorul de imobile al Primăriei, respectiv Termo-Service, printre premii figurând şi două bilete la concertul lui Andre Rieu, din luna iunie, de la Bucureşti.

02
/02
/15

În filmul "Chuck Norris vs. Communism", de Ilinca Călugăreanu, peliculă selectată în secţiunea competiţională World Cinema Documentary, la cea de-a 31-a ediţie a Festivalului Sundance, o generaţie întreagă se îndrăgosteşte de film, în epoca Războului Rece, scrie prestigioasa publicaţie IndieWire.

01
/02
/15

Luni, 2 februarie, de la ora 20.30, la TVR 2, „Vocea Patriotului Naționale – Restituiri I.L. Caragiale” (premiera tv: 1992)  aduce din Arhiva de Aur a Televiziunii Române momente teatrale unice realizate după schițele: „Jertfe patriotice”, „Situațiunea”, „Tempora”, „Cum devine cineva revoluționar și om politic”, „Atmosferă încărcată” și „Diplomație”.

31
/01
/15

O zi întunecată de ianuarie, pe o stradă cu nume de compozitor francez. Un apartament într-un bloc de două etaje, o sufragerie cu sobă de teracotă verde; când scaunele și masa de plastic sunt date la o parte, se transformă într-un ministudio, în care Miriam Răducanu dansează din 1956.

30
/01
/15

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „O lacrimă de fată” (1980), regizat de Iosif Demian, este unul dintre cele mai originale filme româneşti realizate în timpul comunismului, polemizând prin stilul său modern şi energic cu falsitatea care caracteriza cinematografia oficială a vremii.