Miriam Răducanu – dansul ca o poezie
https://www.ziarulmetropolis.ro/miriam-raducanu-dansul-ca-o-poezie/

O zi întunecată de ianuarie, pe o stradă cu nume de compozitor francez. Un apartament într-un bloc de două etaje, o sufragerie cu sobă de teracotă verde; când scaunele şi masa de plastic sunt date la o parte, se transformă într-un ministudio, în care Miriam Răducanu dansează din 1956.

Un articol de Adina Scorţescu|31 Ianuarie 2015

Acea Miriam care experimenta o formă de dans modern în celebrele Nocturne de la Teatrul Țăndărică, din anii ’70. Acea Miriam, „doamna Papa”, despre care mai toți coregrafii și dansatorii români vorbesc cu respect și admirație.

Cine este doamna Miriam? O dansatoare.

Fostul elev Gigi Căciuleanu spune că este „cea mai interesantă persoană, ca libertate a gândirii” pe care a cunoscut-o. La 90 de ani, poartă pantaloni și pulover negru; plus pantofi de dans, cu baretă și vârful rotunjit. Încă mai dansează, aproape zilnic, în sufrageria-studio, sub privirea lui Cornel Răducanu, cu care este căsătorită din 1949. „Dansez în casă. Mă vede el; și eu. Dar e bine, e foarte bine.”

A apărut în anii ’60, ca dansatoare în casele unor oameni de cultură, în muzee și săli de expoziție, în matineuri duminicale la diferite teatre bucureștene. În 1968 realizează primele spectacole de grup, reunind dansatori, muzicieni și actori.

Cine este doamna Miriam? Un coregraf.

„Am avut norocul să întâlnesc dansatori cu personalități aparte și am dezvoltat un sistem propriu de a compune dansuri conforme fiecărei individualități, artiști din țară și de peste hotare. Cu mulți dintre ei am făcut spectacole în coregrafie proprie.”

Miriam Raducanu

Se referă la cele două spectacole de la Teatrul Național din București („Poezie, muzică, dans” și „Pe teme de jazz”), la spectacolul „Gente di Miriam” de la Piccolo Teatro di Milano, și la contribuția coregrafică din cele două filme artistice, în care a și dansat, „Marea trecere” și „Concerto grosso”.

Cine este doamna Miriam? Un profesor.

A predat 40 de ani la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali”. Gigi Căciuleanu i-a devenit elev la 14 ani. „Este persoana care m-a făcut; n-aș fi existat dacă nu m-ar fi luat în brațe, în căușul mâinilor și m-ar fi împins pe scenă, chiar din școală”, povestea el, într-o emisiune TV.

Imediat după Revoluție, a fost chemată la actualul UNATC (Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”).

„Am fost chemată pentru că eram «curată». Am lucrat trei-patru ani și am plecat tristă de acolo. Mi-am dat demisia. Primele clase au fost superbe, minunate! Venea maestrul Ion Cojar. Veneau studenți și profesori de la alte clase să asiste. Pe urmă, încetul cu încetul, s-a creat o anumită situație, concesii mari pentru studenți – să lipsească, să vină mai târziu… Unii profesori erau de acord cu ce făceam, alții considerau că treceam prea mult granița de la mișcare înspre actorie.”

— Și?

— Și… am plecat. Am zis „la revedere”. Eu pot lucra când pot lucra. Și iau nota care mi se dă. Dar să iau o notă proastă pe ceea ce nu pot să fac, din cauza altora… Am venit acasă și i-am spus lui Cornel: „Iartă-mă, nu mai aduc banii de profesor, dar, decât o gaură în cap, mai bine una în buzunar.”

Cine este doamna Miriam? Un om la care vin oameni.

În sufrageria asta a lucrat Gina Patrichi rolul Cleopatrei. Și au mai fost Ștefan Iordache, Mariana Mihuț, Valeria Seciu, Gheorghe Dinică, Adela Mărculescu…

„Într-o zi, primesc un telefon de la Gina Patrichi, care îmi spune: «Eu vă cunosc (zic, «Și eu vă cunosc!»), vă rog frumos să mă primiți, vreau să vorbesc cu dumneavoastră. Știți, eu acum sunt într-un moment în care, dacă apar cu un decolteu mai mare și intru în scenă, lumea leșină. N-am făcut nimic, încă n-am spus nimic… și lumea leșină. M-a trimis la dvs. Beate Fredanov [n. red. – actriță și profesoară de actorie]; mi-a spus așa Du-te la ea, spune că eu te-am trimis, să te distrugă! Doamnă, vă rog distrugeți-mă, să nu mai intru în scenă să știu că nu am de făcut nimic, pentru că lumea mă aplaudă oricum.» Și chiar am «distrus-o»; și mi-a rămas alături.”

Cum se predă arta dansului

„Unicatele, excepțiile în artă, se nasc rar. De fapt, ca-n orice meserie. Un doctor foarte talentat e mai rar decât unul necesar, cu posibilități bune. Eu cred că am și un dar special. Văd potențialul, îl simt. Nu m-am prea înșelat. Dacă într-o clasă te porți egal tot timpul, îl omori pe ăla talentat. Tu, ca profesor, ești obligat să dai tuturor, la potențialul fiecăruia, la maximum. Asta a fost teoria mea, toată viața. Nici măcar nu eram supărată pe cel total netalentat. Că n-avea de unde…”

Miriam Raducanu 1

Miriam Răducanu și elevul ei, Gigi Căciuleanu

,,Dar, cu excepția, obligatoriu trebuie să lucrezi separat, în plus, cum am făcut cu Gigi Căciuleanu și cu Gheorghe Iancu. Teoria obișnuită spune să lucrezi cu ăla slab, ca să-i ridici nivelul. Că ăla talentatul e bun de la sine. Nu e adevărat. Cu excepția trebuie să lucrezi excepțional, în plus. Pentru că poate.”

Doamna Miriam spune că, dincolo de tehnică, există niște „dicteuri”, care declanșează imaginația elevilor: „E foarte concret. Sunt exerciții care conțin sens. Dacă eu spun «Fă acum o mișcare, ca și cum ai sta sub ploaie…», el face. Cu cât poate, sigur. Unul mai bine, unul mai puțin bine. Deci inventează, cu ajutorul dicteului meu. Cam așa; e greu de explicat arta. Eu nu mi-o prea explic. E prea intim, prea complex… câți artiști, atâtea modalități. Nu poți să dai lecții. Cum picta Picasso, față de Rafael sau de Leonardo da Vinci?… Cum credea el. Nu îi poți compara, ca pe cartofi.”

— Ca să înțelegeți mai bine, veniți într-o zi să vă dansez. Vreți? Așa, doar noi două…

Copyright Simion-Buia, Miriam-Raducanu-9636

Celebrele Nocturne

A început cu Gigi Căciuleanu celebrele spectacole „Nocturne 9 1/2”, la sfârșitul anilor ’60, la Teatrul Țăndărică; acolo, dansul, muzica și teatrul erau împreună, formau un tot.

„Deși erau piese separate, era un impact puternic dat de întreg. Am avut cei mai buni soliști, care veneau să joace cu noi – Aurelian Octavian Popa, clarinetistul, Wolfgang Güttler, mare contrabasist, Johnny Răducanu. Ca actori, i-am avut pe Virgil Ogășanu, Olga Tudorache; mai apoi – pe Adela Mărculescu. Noi, dansatorii, eram patru: Raluca Ianegic, Sonia Dumitrescu, Gigi și cu mine.”

Mai târziu, s-a alăturat echipei de la Țăndărică și Gheorghe Iancu, admirabil dansator clasic, pe care Miriam l-a inițiat în dansul modern, devenind un foarte bun interpret și partener.

Programul era așa: „Putea să fie Miorița sau o piesă de jazz; sau poezie cu mișcare; nu pantomimă, nici euritmie. Putea fi acompaniată pe viu de instrumentiști. Sau se recita. Noi ne plimbam cu o iuțeală fantastică de la un număr la altul! Eram atât de concentrați, încât din comedie puteam intra direct în tragedie.”

În 1970, Nicolae Steinhardt nota într-o scrisoare către Virgil Ierunca: „Nocturne 3. Miriam Răducanu și Gheorghe Căciuleanu sunt formidabili! Totul e plin de avânt, prospețime, rafinament. Un lucru de foarte bună calitate!”

Cu Nocturnele, Miriam Răducanu a călătorit mult în străinătate. „Ne trimitea regimul ca să arate «Ia uite ce facem noi, până și dans contemporan!»”.

Nu-i plac termenii „modern” sau „contemporan”. Nu-i plac ștampilele, în general. Crede că pot distruge un artist. „Nu m-a interesat niciodată ideea să semăn cuiva. Ca și cum aș fi avut o altă meserie! Dar n-am niciun merit în treaba asta. Așa am simțit întotdeauna, până în ziua de azi. Mă duceam la balete, la Operă, mă uitam la ele cu drag. Ce-mi plăcea, îmi plăcea; ce nu, nu.”

Ultimul spectacol pe scenă

Ultima oară a dansat pe scena Teatrului Nottara în spectacolul „Maria Tănase și alte portrete”. „Aveam șapte numere pe vocea Mariei Tănase. Și aveam 60 de ani. Vreți mai mult? Eu pot dansa și acum. Când vine Gigi (n.red. – Gigi Căciuleanu), dansăm aici, amândoi.” Dar a mai dansat și singură, și împreună cu Gigi, la diverse ocazii festive.

În 1997, au făcut un remake al Nocturnelor, la TVR, cu Johnny Răducanu și Gigi Căciuleanu, la inițiativa Silviei Ghiață. Căciuleanu, plecat din țară în 1972, a venit la București special pentru această emisiune; s-au îmbrățișat și au început să danseze: „Noi avem un ceva în spate… Când Gigi era încă în școală, mergeam la Casa Studenților, unde, la 12 noaptea, începea să cânte o fantastică formație de jazz, cu Johnny la contrabas și Jancsi Körössy la pian. În pauze, noi doi dansam printre mese. După teatre, după concerte, publicul venea aici, să ne vadă pe noi. Deci, dup-aia, când am apărut la Țăndărică, aveam deja un public asigurat. Aveam sări arhipline cu studenți, cu mame care își aduceau copiii, cu bătrâni… Era un spectacol unic, fără falsă modestie.”

Pentru emisiune, au filmat numere vechi, patru zile la rând. Așa e ieșit materialul Regăsiri peste timp, în regia lui Andrei Măgălie. „Sigur, anumite lucruri nu mai sunt ca acum 30 de ani, dar bucuria, legile, rigorile, trăirea sunt neatinse.”

Cu doar câteva excepții, am dansat doar pe ce am făcut eu, cu vocabularul meu.

Cum a trecut de la dans la teatru?

Miriam RaducanuI s-a remarcat talentul din copilărie. A înfrățit de la început dansul cu muzica (clasică, modernă, jazz, folclor) și cu teatrul.

„Am avut norocul unor întâlniri cu maeștri fără pereche: la dans – Trixy Checais și Paule Sibille; la teatru – Marietta Sadova, Cătălina Buzoianu, Liviu Ciulei, Radu Penciulescu, George Teodorescu, Elena Negreanu, Ana Barcan. Am învățat enorm de la ei. Datorită lor, am elaborat un sistem propriu pentru «mișcare scenică», instrument ajutător în înțelegerea și exprimarea sensurilor teatrale. M-am aventurat și ca realizator al unui spectacol de tipul Nocturnelor, O lume pe scenă, la Teatrul Bulandra.”

Pe aceeași linie, în 1999, a făcut cu tineri studenți la Actorie spectacolul „Caleidoscop”, care s-a jucat la Teatrul Act și care a câștigat Premiul I la Gala HOP.

— Nu mă întrebați dacă am fost vreodată premiată?

— Ba da.

— Numai de către oamenii din teatru. În 2003, UNITER mi-a dat Premiul pentru întreaga activitate.

Cu Botta în brațe

„Exprimarea prin gest și mișcare a poeziei mi-a fost o veche și permanentă preocupare. În tinerețe, am făcut și am participat la spectacole cu poezii de Prévert, La Fontaine, Lucian Blaga, Marin Sorescu, Nina Cassian, Nichita Stănescu, Ana Blandiana și… Emil Botta.”

Acum opt ani, Gigi Căciuleanu l-a trimis la ea pe tânărul Lari Giorgescu. „Eu îl văzusem în OuiBaDa [n.red. – spectacolul lui Gigi Căciuleanu], mi-a plăcut, și-am zis «Ce să fac eu cu actorașul? Bun, mi l-a trimis Gigi, trebuie să-l iau; mi-e clar. Dar ce să fac eu cu el? Teatru? Nu, că e la școală (era în ultimul an de facultate). Dans? Eu nu predau dans la ora asta… Ceea ce am făcut cu actorii n-am ce să fac cu el acasă. Dar eram cu Botta în brațe… întâmplarea. Și zic: «Hai să-l introduc puțin pe acest tânăr în poezie, nu cred că s-a întâlnit prea des cu asta.»”

Dacă m-ar întreba cineva cu ce se aseamănă dansul meu, i-aș spune, fără să mă gândesc prea mult: cu poezia.

Au început să lucreze, s-a alcătuit un repertoriu de poezii care puteau fi teatralizate. Așa s-a născut „Poezia visului”.

— Hai să-ți arăt o carte a lui Botta.

Pe prima pagină, îngălbenită, a volumului de poezii „Un dor fără sațiu”, stă scris: „Domniei Sale Miriam, pentru înalta, măiastra sa știință, Arta sa cea fără de moarte.” Semnat: „Emil Botta, 16 iunie 1977”. Poetul avea să moară o lună mai târziu. Atunci, Miriam și-a propus să facă un spectacol cu poeziile lui. A început să se înfiripe vreo 30 de ani mai târziu.

Copyright Simion-Buia, Miriam-Raducanu-9737

— V-a luat ceva timp!

— Da… dar fără panica de a ajunge repede la ceva. Că mi-am dat seama: n-o să am actori care o să vrea, n-o să am spațiu… Dar nu m-a interesat. M-a interesat poezia.

Premiera spectacolului a avut loc în decembrie 2013, la Teatrul Unteatru.

— Și cum a ajuns acolo?

— A ajuns ca în toată viața mea, prin întâmplări. Deci am început cu Lari, am văzut că mișcarea lui are potențial de a avea și sens; am început să lucrăm, să progresăm… Au fost mai multe etape. La facultate, s-a jucat de șapte ori. Apoi, s-a dat o dată sau de două ori într-un loc total nepotrivit. Și a urmat o pauză lungă, de aproape un an, când același regizor de la TVR mi-a zis: „Hai, Papa, ia-l pe băiat și eu îți filmez spectacolul.” Dar băiatul crescuse. Între 20 și 28 de ani vorbim de o perioadă pe care, dacă nu o crești ca artist, e grav. Deci spectacolul a crescut și a venit Gigi să-l vadă aici. Ne-am gândit să-l propunem undeva. Unde era normal să-l propunem? Știți cine era Emil Botta?

Copyright Simion-Buia, Miriam-Raducanu-9699

— Actor la Național. Și l-ați propus acolo?

— Da.

— Și?

— Și. Dar ce mă necăjește nu este „și”-ul, ci că verdictele care se dau, fără explicații multe, fără încurajări, pot fi periculoase pentru artistul tânăr cu care mergi de mână… Deci am plecat acasă. Fără să ne vorbim, am hotărât să mergem mai departe.

Și au ajuns la Unteatru, unde cei doi regizori tineri, Andrei și Andreea Grosu i-au primit fără prejudecăți și cu brațele deschise – pe credit. Doamna Miriam le-a spus: „Nu există credit în artă, eu vi-l arăt”. Deci au văzut spectacolul și dup-aia l-au introdus în repertoriu. Lari a crescut odată cu spectacolul.

„Suntem bucuroși că un spectacol de poezie a putut impresiona publicul și pe cronicari. Iată că alături de lectură și recitare, poezia poate fi exprimată și teatral.”

Dieta și posteritatea

— Ați avut un regim de viață sănătăs, ați mâncat bine, ați dormit mult?

— Nu, nu s-a putut. Dacă-mi puneam problema, nu mai dansam („Adică n-aveam cu ce!”, adaugă soțul.)

— Vă preocupă posteritatea?

— Pe mine, nu mă preocupă deloc, dar pe alții a început să-i preocupe. Aicea-i problema… M-au convins dintr-un singur motiv: Am văzut istoria mistificată destul, cu toții. Ca să nu se spună ceva ce n-a fost, noi doi, Cornel și cu mine, am început să adunăm imagini și filme… Și m-au convins să dau interviuri. Dar eu zic că arta nu trebuie explicată. E ceva ce ajunge la om cu cât are fiecare în suflet, în minte, în buzunar.

FOTO: Simion Buia, arhiva personală

31
/08
/16

Într-un volum colectiv, „Cum (să) îmbătrânim”, publicat în acest an de editura Baroque Books & Arts, mai mulți scriitori (dar nu numai) întorc pe toate fețele vârstele senectuții.

09
/11
/15

Cum arată programul unui artist de jazz de succes, pentru care „acasă” înseamnă Brooklyn, New York? Cât de important e să încalci regulile? Prin ce se aseamănă doina românească cu blues-ul american? Ne povestește pianistul Lucian Ban, într-un interviu inedit, sub formă de alfabet.

05
/11
/15

INTERVIU Dragoş Buhagiar e unul dintre cei mai prolifici și mai premiați scenografi români. De-a lungul carierei, a câștigat nu mai puțin de cinci premii UNITER. Spune că, atunci când lucrează, nu se gândește la succesul de după, ci la descoperire și la redarea unei povești. Îi invită pe spectatori să descopere alături de el, adică să nu se plaseze într-o atitudine burgheză, confortabilă...

29
/10
/15

Astăzi, scriitorul bucureștean Radu Cosașu împlinește optzeci și cinci de ani. Am ales – fără știrea autorului - optzeci și cinci de fragmente din cărțile sale. Am colindat prin miile de pagini cosașiene pentru aceste cuvinte. Bucurați-vă de ele. Astăzi, scriitorul bucureștean Radu Cosașu împlinește optzeci și cinci de ani.

18
/10
/15

Cine nu-şi mai aminteşte de „Bădia”, actorul care a jucat în  “Drumul oaselor”,  „,Păcală se întoarce”, ”Dumbrava minunată” sau „Cireşarii” ? Actorul care a stat zece ani prin puşcării, a scris poezii, epigrame, o piesă de teatru şi a jucat în filme roluri memorabile?

04
/10
/15

Vă era dor de glumele lui Jerry Seinfeld? Acum le puteți găsi și în varianta scrisă, în volumul „Seinfeld. Pe limba mea”, apărut la Editura Allfa.

20
/02
/15

De 40 de ani slujeşte scena şi este încă îndrăgostit de teatru. Bogat sufleteşte şi profesional, actorul Dan Condurache îşi gestionează timpul şi fiinţa cu mare cumpătare, cu sinceritate, uneori cu duritate, purtând un mare respect publicului pe care îl doreşte în sala Teatrului Mic şi pentru care este dispus să lase sudoare, lacrimi şi...

03
/02
/15

Un student la Politehnica din București, sărac și slobod la vorbă, care-și câștiga pâinea ca pianist într-o școală de dans, a devenit la jumătatea secolului trecut unul dintre cei mai cunoscuți dirijori ai lumii. Îl chema Sergiu Celibidache.

31
/01
/15

O zi întunecată de ianuarie, pe o stradă cu nume de compozitor francez. Un apartament într-un bloc de două etaje, o sufragerie cu sobă de teracotă verde; când scaunele și masa de plastic sunt date la o parte, se transformă într-un ministudio, în care Miriam Răducanu dansează din 1956.

Page 1 of 41234