Maia Morgenstern: Teatrul Evreiesc de Stat, o cutie fără capac
https://www.ziarulmetropolis.ro/maia-morgenstern-teatrul-evreiesc-de-stat-o-cutie-fara-capac/

Teatrul Evreiesc de Stat din Capitală a fost afectat de viscolul care s-a abătut în ultimele zile peste Bucureşti, o bucată de 80 de metri pătraţi din acoperiş desprinzându-se de la locul ei. Maia Morgenstern, directorul instituţiei, numeşte incidentul de sâmbătă „Cronica unei prăbuşiri anunţate”.

Un articol de Petre Ivan|29 ianuarie 2014

Teatrului Evreiesc de Stat din Capitală a fost afectat de viscolul care s-a abătut în ultimele zile peste Bucureşti, o bucată de 80 de metri pătraţi din acoperiş desprinzându-se de la locul ei. Maia Morgenstern, directorul instituţiei, numeşte incidentul de sâmbătă „Cronica unei prăbuşiri anunţate”.

Maia Morgenstern a declarat, zilele trecute, că Teatrul Evreiesc de Stat din Capitală arată „ca o cutie desfăcută, fără capac”, 80 de metri pătraţi de acoperiş fiind distruşi, ceea ce înseamnă 30% din suprafaţa acestuia, potrivit procesului verbal făcut de cei de la echipa specială de intervenţii.

De asemenea, directorul Teatrului Evreiesc de Stat a precizat că „apa curge pe scenă, în teatru”, notează Mediafax.

În ceea ce priveşte spectacolele care ar fi trebuit să aibă loc pe scena teatrului, Maia Morgenstern a declarat că acestea vor fi suspendate.

Directorul Teatrului Evreiesc de Stat a menţionat că Primăria Capitalei ştia de situaţia în care se află clădirea instituţiei de spectacole, spunând că incidentul care a avut loc sâmbătă s-ar putea numi „Cronica unei prăbuşiri anunţate”.

Maia Morgenstern

Maia Morgenstern, vorbind despre starea în care a ajuns acoperişul Teatrului Evreiesc de Stat

„Lucrurile trenează. Nu ştiu de ce trenează de atâta vreme. Primarul General al Capitalei (Sorin Oprescu, n.r.), în urmă cu vreun an, a fost în Teatru Evreiesc, a luat notă, a fost impresionat, după propriile sale mărturisiri, de starea acestui monument istoric şi când spun lucrul ăsta nu mă hazardez.

Am documente din partea Oficiului Monumentelor Istorice, în care există atestatul că imobilul Teatrului Evreiesc de Stat este un monument istoric”, a precizat actriţa.

De asemenea, Maia Morgenstern a declarat că au mai existat astfel de incidente. La un moment dat, s-a prăbuşit un coş de aerisire, iar autorităţile au fost informate despre această situaţie.

Maia Morgenstern

Îngrijorător este, potrivit actriţei, că pot exista victime în astfel de situaţii, mai ales că în apropiere se află şi o grădiniţă.

În urma incidentului de sâmbătă nu au fost victime, însă „au zburat bucăţi de acoperiş pe caldarâm”.

„Eram acolo mai mulţi artişti, ne pregăteam să întâmpinăm spectatorii”, a mai spus directorul Teatrului Evreiesc de Stat.

Totodată, actriţa a precizat că, în ultima perioadă, sălile Teatrului Evreiesc de Stat erau suprasolicitate, fiind foarte multe cereri de bilete.

Maia Morgenstern

Clădirea Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti datează din ultima decadă a secolului al XIX-lea.

La începutul anilor 1940, câţiva artişti, scriitori, şi muzicieni au înfiinţat Teatrul Evreiesc Baraşeum, pe scena căruia au evoluat, jucând în limba română, o seamă de cunoscuţi actori evrei, printre care Alexandru Finţi, Beate Fredanov, Willy Ronea, M. Bradu, N. Stroe, Mircea Crişan.

În acea vreme, clădirea avea două săli: una la parter, unde se jucau piesele de teatru, şi o alta la etajul întâi, destinată spectacolelor de revistă, informează Mediafax.

În 1948 a fost înfiinţat Teatrul Evreiesc de Stat, iar între 1954-1955 clădirea a fost renovată în forma care s-a păstrat până astăzi.

Foto cu Maia Morgenstern şi acoprişul Teatrului Evreiesc de Stat – wikipedia, facebook şi Elena Simion

27
/09
/23

Duminică s-a încheiat la București a 26-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu printr-un concert susținut de Orchestra Regală Concertgebouw dirijată de Klaus Mäkelä cu o lucrare enesciană în interpretarea uneia dintre cele mai importante orchestre din lume: Uvertura de concert pe teme populare românești

26
/09
/23

Trăim secolul vitezei, vorbim repede, tastăm repede, aproape că am uitat cum se scrie de mână, cui îi mai pasă azi de virgule puse corect, de „i”-uri dublate, de verbe reflexive sau de expresii greşite?

26
/09
/23

Programul de educație cinematografică dedicat copiilor din localitățile fără cinematograf, cu acces limitat la cultură este în această săptămână în județul Mehedinți în școlile din localitățile Livezile și Vânju Mare iar în octombrie va fi în școlile din Hărman, județul Brașov.

26
/09
/23

Cea mai nouă premieră de la Teatrul Act, „Acasă la Zoo”, este un spectacol care poartă guler alb și mocasini, și care, după ce a asimilat toate tacâmurile și manierismele, și lentoarea de intelectual, și tactul folosit ca paravan pentru pudoare și pentru un comportament evitant, pune sub semnul întrebării noblețea civilizației, dusă la rang de dresaj.

26
/09
/23

Cea de-a IX-a ediție a „Premiilor Constantin Chiriac” a avut loc zilele trecute, în Prisăcani, satul natal al lui Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, cel care a inițiat această competiție prin care elevii primesc recunoașterea calităților lor intelectuale și sufletești, pentru a-i angaja în destinul comunității.

26
/09
/23

Alejandro Durán este născut în Columbia, unde a terminat actoria. Se îndreaptă apoi spre regie, lucrând câteva spectacole în țara natală. Vine la București pentru un master la U.N.A.T.C. A pus în scenă la Teatrul Național din București și se pregătește să monteze la Teatrul Municipal din Miercurea Ciuc. La Teatrul Metropolis a avut premiera "Sunt un criminal și un tată de familie" de Fabio Rubiano.