Manuscrisul original al unui poem scris de Edgar Allan Poe a fost vândut, pentru 300.000 de dolari, la o licitaţie organizată în statul american Massachusetts.
Un articol de Andrada Văsii|1 august 2013
Manuscrisul original al unui poem scris de Edgar Allan Poe a fost vândut, pentru 300.000 de dolari, la o licitaţie organizată în statul american Massachusetts.
Manuscrisul, care conţine poemul „The Conqueror Worm” („Viermele biruitor”) şi semnătura lui Edgar Allan Poe, a fost cumpărat sâmbătă, la o licitaţie organizată în oraşul Marion, de un colecţionar, căruia i-a fost acordat şi un interval de timp de zece zile pentru a verifica autenticitatea documentului. Acest manuscris a fost deţinut, începând cu anii 1920, de o familie din Rhode Island.
Potrivit estimărilor specialiştilor, „The Conqueror Worm” a fost scris de Edgar Allan Poe în anii 1830 şi se numără printre cele peste 100 de poeme publicate de scriitor. Chris Semtner, curatorul Muzeului dedicat lui Edgar Allan Poe din Richmond, a declarat că manuscrisul original al acestui poem era considerat pierdut.
Suma a depășit așteptările
Vânzarea acestui manuscris pentru suma de 300.000 de dolari a depăşit aşteptările organizatorilor licitaţiei, care estimau documentul la o sumă de circa 20.000 de dolari. Poemul „Viermele biruitor”, simbolul vremelniciei umane, a fost publicat pentru prima dată în Graham’s Magazine, în ianuarie 1843, notează Mediafax.
Potrivit Editurii Polirom, Edgar Alan Poe a început să publice articole de critică în periodice literare, devenind celebru pentru stilul său caustic, riguros, de o înaltă ţinută intelectuală şi cu o largă deschidere filosofică. Două dintre eseurile sale, „Principiul poetic” şi „Filozofia compoziţiei”, au rămas până în prezent repere de neocolit ale poeticii moderne.
Foto credit: Wikipedia