Marcel Iureş: Eu trăiesc într-o ţară, guvernul României în cu totul altă ţară. Asta e!
https://www.ziarulmetropolis.ro/marcel-iures-eu-traiesc-intr-o-tara-guvernul-romaniei-in-cu-totul-alta-tara-asta-e/

Actorul Marcel Iureş vorbeşte despre serialul „În derivă”, în care interpretează rolul principal, dar şi despre decizia lui de a nu pleca din România şi despre cum vede politica din această ţară.   Pentru actorul Marcel Iureş, sezonul al doilea al serialului „În derivă” – difuzat la HBO România din 5 noiembrie, în fiecare zi, […]

Un articol de Andrada Văsii|8 noiembrie 2012

Actorul Marcel Iureş vorbeşte despre serialul „În derivă”, în care interpretează rolul principal, dar şi despre decizia lui de a nu pleca din România şi despre cum vede politica din această ţară.

 

Pentru actorul Marcel Iureş, sezonul al doilea al serialului „În derivă” – difuzat la HBO România din 5 noiembrie, în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 20.30 – înseamnă revenirea în rolul principal, cel al psihoterapeutului Andrei Poenaru, informează Pro TV Magazin.

Întrebat cum este trecerea de la umanul şi vivacele Ivan din spectacolul „Absolut”, de la Teatrul Act din Bucureşti, la impecabilul Poenaru din serialul „În derivă”, Marcel Iureş spune: „Eu o fac de drag, din plăcere, aproape din inconştienţă. Serios! Nu ştiu să povestesc cum fac, ce se întâmplă. Nu ştiu să vă spun cum e cu reactorul, cu particula care face hăis şi particula care face cea… Nu ştiu, chiar nu ştiu. Ce se transmite în pachetul ăsta e de fapt bucuria de-a juca, de-a trăi chestiile astea. Restul e discutabil. Sunt actori de zece ori mai mari ca mine, care pot să facă mult mai bine sau mai deştept, mai spectaculos. Sunt convins. Dar atâta timp cât oamenilor le place ce fac eu, nu-i normal să mă bucur? Mulţi actori abia aşteaptă să fie întrebaţi: «Dar cum aţi făcut rolul?». Şi vorbesc o oră şi e ca o glumă. Şi din-aia şi din-aia… Şi aşa mai departe”.

Deşi era familiarizat cu rolul lui Andrei Poenaru încă din primul sezon al serialului „În derivă”, Marcel Iureş spune că este în continuare dependent de regie şi a avut nevoie de ideile regizorale şi în cel de-al doilea sezon al serialului. „Sunt dependent de regie. De-aia nici nu îndrăznesc să mă apuc de regie. Meseria de regizor nu e deloc recentă. E cam de la greci. E un om care lasă o amprentă: că e energetică, de stil, de tempo, că e de orice. O lasă! E, cum să vă spun, crucea unde ne balansăm, e vorba de această colaborare între regizor şi actor (…) E vorba că regizorul are o idee, cum să zic eu că le fac pe toate când mie nu mi-a venit prin cap chestia aia. Asta e părerea actorilor proşti, care cred că le ştiu pe toate şi care joacă toate rolurile la fel”, spune Iureş.

În plus, Marcel Iureş spune că ar accepta să interpreteze rolul lui Andrei Poenaru şi în cel de-al treilea sezon „În derivă”, în cazul în care HBO hotărăşte să continue serialul. „Da, daaa! Sunt dedicat! Mai ales că abia am învăţat. Am şi idei!”, spune Iureş.

Întrebat de ce este o persoană discretă, care nu face politică, nu joacă în telenovele şi nu ţine prima pagină a tabloidelor, Marcel Iureş spune: „Poporul român să fie mândru de faptul că sunt eu aicea în ţară şi n-am plecat… E o şmecherie. Reprezintă o şmecherie prostească. În politică nu am ce să caut. Nu a făcut nimeni politică în familia mea, în viaţa mea. Eu trăiesc într-o ţară, guvernul României în cu totul altă ţară. Asta e! Nu am de ce să mă bag în ţara lor”.

El mai spune că nu simte nevoia să pornească la luptă, deşi mulţi actori români îşi încearcă puterile în politică. „Nu cred că poate exista o luptă. O luptă în care să aibă sens noţiunile de onoare, fidelitate, credinţă, respect faţă de steag, faţă de o doctrină, faţă de cuvântul dat! Cuvântul dat a dispărut de mult. Acuma se pare că dacă nu trădezi, nu eşti politician, nu te primesc între ei. Ideea e să-l trădezi pe unul şi da, dom’le, e politician, ne-a minţit, s-a dus cu alţii, da’ tot respectu’. Aşa da!”, spune Marcel Iureş.

Cu toate acestea, Marcel Iureş spune că nu a plecat din România. „N-am rămas (în străinătate, n.r.) că mi-a fost frică, nu s-a legat, că aşa a fost steaua mea. Asta e, ce să fac? Să rămân acolo ca să ce? Să mă chinuiesc într-o limbă care nu e a mea? Să fac dovada că ce? Că provin dintr-o mare şcoală de teatru în limba română?! E ridicol!”, a spus actorul.

 

Sursa: Mediafax

12
/11
/23

Un spectacol care ar trebui prezentat în fața cât mai multor tineri și care vorbește despre probleme extrem de actuale, prezente într-o formă sau alta cam în toate școlile din România în acest moment...

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie 2023, la ora 19:00, la Teatrul Excelsior va avea loc premiera spectacolului „(R)Evoluție. Ghid de supraviețuire în secolul XXI” de Yael Ronen și Dimitrij Schaad, în regia lui Radu Nica, nume de referință ale scenei românești, multiplu nominalizat la Premiile UNITER și câștigător în 2005 al Premiului de debut pentru spectacolul „Nora“, realizat la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu.

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie, de la ora 20:00, Reactor invită publicul la ultima sa producție, „Rața!”, pe un text scris vara aceasta în cadrul rezidenței de scriere pentru autori dramatici, Drama 5.

08
/11
/23

Premiera spectacolului „Crocodil“ are loc pe 8 noiembrie la Centrul Cultural Apollonia (Strada Michael Weiss 22, Brașov). Următoarele reprezentanții au loc pe 12 și 15 noiembrie la Centrul Cultural Apollonia. Elise Wilk, autoarea piesei, vorbește pentru Ziarul Metropolis despre ideile pe care le-a pus pe hârtie și care au devenit replici într-un spectacol pe o temă puternică: bullying-ul în școli.