Marcel Iureş: „Ne uităm la cei care îşi caută rădăcinile cu un tip de curiozitate rece“
https://www.ziarulmetropolis.ro/marcel-iures-ne-uitam-la-cei-care-isi-cauta-radacinile-cu-un-tip-de-curiozitate-rece/

„Tatăl fantomă” (2011), scris şi regizat de Lucian Georgescu pe o povestire a scriitorului şi scenaristului american Barry Gifford, a însemnat primul rol important în cinema pentru Mihaela Sîrbu, care joacă alături de Marcel Iureş. Un dublu-interviu în care cei doi actori vorbesc despre lucrul la acest film.

Un articol de Ionuţ Mareş|17 decembrie 2015

Realizat în 2011, „Tatăl fantomă” este primul şi până acum singurul film regizat de Lucian Georgescu. Bazat pe o povestire a scriitorului şi scenaristului american Barry Gifford, cunoscut şi pentru colaborarea sa cu David Lynch la „Wild at Heart” şi „Los Highway”, filmul propune o naraţiune dominată de tema căutării rădăcinilor.

Un profesor evreu din SUA (jucat în engleză, cu accent american, de Marcel Iureş) vine în România pentru a-şi căuta originile familiei. Împreună cu o tânără româncă angajată la arhive (interpretată de Mihael Sîrbu, la primul ei rol important în cinema), călătoreşte prin Bucovina şi Transilvania pentru a da de un ultim prieten al familiei sale. O încercare de road-movie pe un tipar de film american, cu accente de romance și aventură.

Marcel Iureş: „Ne uităm la cei care îşi caută rădăcinile cu un tip de curiozitate rece”

Ionuţ Mareş: Ce v-a atras spre „Tatăl fantomă”? Cum a fost apropierea de el?

Marcel Iureş: N-aş zice că a fost vorba de atracţie. Am avut o treabă de făcut. Lucian (Georgescu) trebuia să debuteze cu acest film, şi nu oricum, ci pe un text important şi cu o temă cu mare temperatură oriunde în lume. Chiar voiam să ştiu cum fac un asemenea personaj care îşi caută legăturile. Eu sunt român, dar în film mă prefăceam că sunt un profesor evreu din Bucovina. E o încercare. M-au fascinat de multe ori transformările. Subiectul s-a tot rostogolit, (Lucian Georgescu) l-a întors pe toate feţele, l-a actualizat, l-a rescris, pentru a fi inteligibil şi pentru noi, românii. Noi am intrat mai demult în zona asta de vibraţie, dar ea a devenit cumva fierbinte în ultimii 30 de ani, când lumea a tot plecat şi are nostalgia ţării pe care a părăsit-o. Nu era cazul poveştii lui Barry Gifford, dar un astfel de chin există. Acestea au fost mizele.

Era de la început ideea ca personajul să vorbească în engleză? Nu exista riscul unei artificialităţi?

Cred că era o obligaţie să vorbesc în engleză, cu mici inflexiuni americane, pentru că personajul meu venea dintr-o universitate americană. Restul a fost, cred, din toate punctele de vedere, un efort de a-l plimba într-o zonă cu o realitate alta decât cea ficţională a filmului minimalist. Filmul încearcă să îl pună pe acel om în nişte situaţii reale, cu tot ce au ele. Nu poţi să excluzi din real tot ce nu îţi place, ce e criticabil.

Cum a  fost lucrul cu Lucian Georgescu?

Frământat, pentru că erau emoţii mari, şi din partea lui, şi din partea mea, şi din partea echipei. El a jucat multe „roluri”. În afară de cel de regizor, a fost şi scenarist, a şi produs.

Câtă libertate aţi avut?

O găseam împreună. Culmea e că o găseam în momentele de oboseală şi de disperare. Filmul are această virtute – e născut din efort, pe o poveste care nu e la ordinea zilei în mentalitatea românească. Noi toţi ne uităm la cei care îşi caută rădăcinile cu un tip de curiozitate oarecum rece. Nu suntem români rătăcitori. Dacă am plecat, am plecat în bejenie, să ne salvăm – uneori chiar în propria ţară -, dar nu să ne căutăm rădăcinile. Ele sunt aici. Mi se pare de multe ori o exagerare a oamenilor care smiorcăie prin străinătate: „Vai, ţara mea, România”. Le stă la dispoziţie, e aici.

Ar trebui să se întoarcă?

Să se întoarcă şi să sufere. Nu e un ordin, nu e un sfat, dar dacă tot vii… E ca la iubire. Iubirea trebuie să fie completă. Iubeşti o ţară şi cu escrocii, şi cu tăietorii de lemne, şi cu bandiţii din politică şi din afaceri. Cu tot. Şi cu oamenii geniali, şi cu copiii olimpici, dar şi cu cei estropiaţi. Trebuie să iubeşti o ţară cu tot ce e în ea, altfel îţi dai aere şi eşti mofturos.

Din acest motiv nu aţi rămas în străinătate?

Judecăm sau categorisim viaţa fiind liberi. Ajungem ca ilegaliştii, care se ascund fără să îi urmărească şi să îi persecute nimeni. Suntem aici, asta e. Trăim cum ne aşternem şi cum gândim. Sforăiala şi spumele patriotarde sunt dizgraţioase. Nu cred în ele.

tatal-fantoma foto play

„Tatăl fantomă” este disponibil, de joi, pe Cinepub.ro, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână. Click pe imagine pentru a vedea filmul!

Mihaela Sîrbu: „Poate că personajul pe care îl joc are ceva bovaric”

Ionuţ Mareş: A fost primul rol important al dvs. Am citit că aţi avut destul de multă libertate.

Mihaela Sîrbu: Da, chiar şi la filmare ne-am jucat uneori, improvizând practic în faţa camerei, inclusiv replici.

În ce fel vă ajută o astfel de abordare?

Mi se pare foarte amuzant şi eliberator să poţi să faci asta. Uneori există grija că se termină pelicula şi trebuie să fim foarte atenţi, iar asta pune o presiune destul de puternică asupra actorului şi a întregii echipe. La „Tatăl fantomă” nu am avut această presiune. A fost foarte plăcut.

Este o poveste care are destule mărci ale unei structuri de film american. Cum v-aţi simţit cu acest tip de personaj? Care a fost abordarea pe care v-a cerut-o?

Lui Lucian Georgescu îi place să se joace cu o anume ambiguitate. Ne amuzam şi vorbeam despre acest „in between” care se exprimă atât în stilistica filmului, cât şi în opţiunile personajelor, care uneori sunt puţin neclare. Poate că personajul pe care îl joc are ceva bovaric. Despre asta mai vorbeam uneori şi ne amuzam la filmări.

Jucaţi un personaj din România, dar datorită întâlnirii cu un alt personaj venit din străinătate, este nevoit să vorbească în limba engleză. În ce fel influenţează jocul într-o limbă străină? Face rolul mai dificil?

Ar fi făcut rolul mai dificil dacă aş fi fost obligată să joc un personaj care are altă naţionalitate. Jucând  însă un personaj care chiar vorbeşte într-o limbă străină, nu cred că jocul a fost împiedicat. Sigur, eşti puţin limitat lingvistic să te exprimi, dar nu mi s-a părut dificil. De altfel, eu am mai jucat în destul de multe limbi străine, şi în germană, şi în idiş (am fost angajată şapte ani la Teatrul Evreiesc de Stat). Pentru mine nu e o dificultate să joc într-o limbă străină.

Cum a fost relaţia cu Marcel Iureş?

Îl ştiam de dinainte, dar nu lucrasem direct. Jucasem la Teatru Act, deci ne cunoşteam. A fost o colaborare perfectă. A fost un adevărat gentleman pe parcursul filmărilor, un partener generos, grijuliu. A fost minunat.

Articol apărut și pe blogul lui Ionuț Mareș

19
/12
/22

Filmul de acțiune „Vulturul de Fier II/ Iron Eagle II”, regizat de Sidney J. Furie, va fi difuzat de Warner TV în prima lună a anului viitor. Lungmetrajul va putea fi urmărit la Warner TV pe 27 ianuarie, de la ora 21:00.

19
/12
/22

Bucurie, linişte în suflet, pace, colinde, daruri şi oameni dragi. Mai presus de toate, oameni dragi. Astfel ne dorim cu toţii să întâmpinăm Naşterea Domnului. Cel mai frumos Crăciun e întotdeauna petrecut împreună, în atmosfera caldă de acasă. De acest Crăciun, TVR 1 ne arată că şi cei mai Izolaţi în România au Oameni alături în zi de sărbătoare; că putem fi „diferiţi şi totuşi asumaţi întru Hristos" – ortodocşi şi catolici, în Bucuria credinţei; că generaţii diferite de artişti trăiesc, O dată-n viaţă, emoţia unor întâlniri inedite.

14
/12
/22

O carte fundamentală de teorie a filmului, "Ce este cinematograful?", de André Bazin, a apărut în sfârşit integral în limba română, într-un parteneriat între editurile Polirom şi UNATC Press şi sub coordonarea criticului şi profesorului Andrei Gorzo. O lectură obligatorie.

29
/11
/22

Cinematografia română se pregăteşte să celebreze în 2023 o sută de ani de la naşterea lui Ion Popescu Gopo, printr-o serie de retrospective cu filmele celebrului cineast, prin expoziţii cu desenele şi afişele operelor sale şi prin lansări de carte.

28
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Sunt mari cineaşti la ale căror filme te uiţi pentru a vedea cu ce vin nou şi cum se reinventează (sau dacă reuşesc asta). Şi sunt mari cineaşti care nu mai au nimic de demonstrat şi pe ale căror noi filme le cauţi pentru a regăsi un stil şi un univers artistic care îţi sunt familiare şi în care ştii că te vei simţi confortabil.

15
/11
/22

Ambasada Republicii Cuba în România și Institutul Cervantes din București organizează „Zilele culturii cubaneze la București”, în perioada 21-25 noiembrie.

09
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Cineastul suedez Ruben Östlund a râs dintotdeauna de ridicolul şi prostia oamenilor, pornind de la compatrioţii săi şi mai ales de la cei din clasele de sus. În “Triangle of Sadness” (2022), filmul care i-a adus în acest an un al doilea Palme d`Or la Cannes, satira e împinsă la extrem.