Marea iubire; În artă iubirea e nemuritoare
https://www.ziarulmetropolis.ro/marea-iubire-in-arta-iubirea-e-nemuritoare/

Spectacolul Marea iubire a lui Mihail Sebastian se joacă în fiecare lună la Godot Cafe Teatru, str. Blănari nr. 14. Textul spectacolului este inspirat din notiţele lui Leny Caler, jurnalul lui Mihail Sebastian şi din piesa Jocul de-a vacanţa, iar interpretarea actorilor Rodica Mandache, Ana-Ioana Macaria, Iştvan Ţeglaş şi Marius Manole înlocuiesc orice mişcare scenică […]

Un articol de Judy Florescu|6 februarie 2013

Spectacolul Marea iubire a lui Mihail Sebastian se joacă în fiecare lună la Godot Cafe Teatru, str. Blănari nr. 14.

Textul spectacolului este inspirat din notiţele lui Leny Caler, jurnalul lui Mihail Sebastian şi din piesa Jocul de-a vacanţa, iar interpretarea actorilor Rodica Mandache, Ana-Ioana Macaria, Iştvan Ţeglaş şi Marius Manole înlocuiesc orice mişcare scenică şi decor sofisticat. Leny, ajunsă la vârsta înţelepciunii, îl cheamă pe Mihai în vis pentru a-şi retrăi fericirea din tinereţe, perioadă la care s-a oprit viaţa scriitorului.

Iubirea lui Mihail Sebastian şi a lui Leny Caler se compune din două visuri: ambiţia pură a lui Leny de a-l cuceri pe tânărul scriitor şi dorinţa nestinsă a lui Mihai de a-i fi aproape actriţei. Arta, mai cu seamă teatrul, a fost elementul cheie a relaţiei lor: Mihail Sebastian a creat Jocul de-a vacanţa, iar Leny Caler a jucat rolul Corinei, în urma căruia actriţa a căpătat  mai mulţi admiratori, iar Mihail Sebastian mai multe motive de tristeţe şi frământări, reflectate în creaţiile sale literare.

Delicateţea glasului doamnei Rodica Mandanche o salvează pe aventuriera Leny Caler înaintea publicului şi îi conferă personajului o aură de naivitate rafinată, de muză controversată, nicicum de femeia cu mulţi amanţi printre care şi Mihail Sebastian, care, deşi, conştient de nesingularitatea prezenţei sale în viaţa amoroasă a actriţei, continuă s-o adore şi să o caute în fiecare persoană pe care o întâlneşte. Acelaşi lucru îl mărturiseşte nostalgică şi Leny mai târziu.

Marius Manole este un Mihail Sebastian timid şi reţinut în relaţiile sociale, dar perseverent şi determinat în realizarea sa profesională, o dovadă autentică a idealismului artistic împlinit, iar semnul cel mai evident al talentului său este transformarea oricărui tip de emoţie într-o figură de stil: “Prezenţa ei pe scenă aducea un val de poezie pe care nimic nu-l putea degrada. Aceeaşi privire care trece prin înaintea cuvintelor(…) era străbătută de un fir de melancolie pe care încerca să-l acopere cu o ploaie de gesturi.”

Calm şi intens, pătrunzător şi copleşitor este ritmul artistic al piesei, ritmului inimii celor patru actori de pe scenă, un ritm al inimii contagios, a cărui energie feerică se răspândeşte înspre public, preschimbându-se în suspine şi momente meditative.

Leny Caler: „ Relaţia mea cu tine Mihai mă reabilitează în ochii mei. Ai atâtea lucruri de copil în dumneata şi totuşi pari atât de obosit de viaţă…”

Marea iubire nu e povestea fără de sfârşit, dar e acea poveste pe care o poţi povesti la nesfârşit, pentru că inima ta obosită vrea s-o audă pentru a-şi confirma că n-a îngheţat de tot în superficialitatea asiduă a acestor vremuri predominant asentimentale.

 

30
/03
/15

Compania Sony a lansat primul trailer al noului film din seria James Bond, intitulat ”Spectre”, rolul celebrului agent 007 fiind jucat de actorul Daniel Craig. În momentul de faţă nu se cunosc multe detalii despre acţiunea filmului. Conform sumarului oficial al intrigii, ”un mesaj criptic” din trecutul lui James Bond îl trimite să descopere o organizaţie sinistră, informează Huffington Post.

29
/03
/15

Regina Maria, într-un reportaj de un minut, realizat în 1934, la castelul Bran. Filmată în timp ce se plimbă prin grădină, îmbrăcată în costum naţional. Sau alături de Stan şi Bran, cei doi cai ai ei. Sau în timp ce îşi face cumpărăturile în piaţa din sat.

29
/03
/15

MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE În „Meandre” (1967), unul dintre cele mai îndrăznețe și inovatoare filme ale cinematografiei române, Mircea Săucan reinventează după propria sensibilitate timpul şi spaţiul.

28
/03
/15

Obișnuit să sufle în tot felul de iaurturi fotbalistice, ultima dovadă episodul dinaintea meciului cu Irlanda de Nord relatat în acest colț onorabil de internet, generalul Iordănescu nu putea rata ocazia să iasă la rampă și cu ocazia vizitei la Ploiești a formației din Feroe. Cum creșterea oilor este o îndeletnicire de bază în insulele care încă depind parțial de Regatul Danemarcei, atunci este evident că vorbim de un iaurt de bună calitate. / România - Insulele Feroe se joacă duminică, 29 martie, de la ora 19:00, pe stadionul Ilie Oană, din Ploiești

28
/03
/15

Marți, 31 martie 2015, de la ora 18.00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr.38), va avea loc primul eveniment din seria „ArtIntro”. Invitatul primei întâlniri va fi criticul Andrei Rus, care propune vizionarea filmului Toată lumea din familia noastră, regia Radu Jude. Proiecția va fi urmată de discuții cu publicul despre cum poate fi înțeles filmul și despre modul în care a fost realizat.

27
/03
/15

Ziarul Metropolis, cotidian cultural editat de Teatrul Metropolis din București, împlinește doi ani de existență astăzi, de Ziua Mondială a Teatrului. Zi de zi, publicația a încercat să-și ridice standardul și să ocolească valul de tabloidizare care a afectat chiar și cele mai prestigioase site-uri quality din România.

27
/03
/15

Irina Margareta Nistor, selecţionerul DaKINO, a declarat în deschiderea celei de-a 24-a ediţii a evenimentului cinematografic, care a avut loc la CinemaPRO din Capitală, că s-a îndrăgostit de acest festival în urmă cu 20 de ani, când a făcut parte pentru prima oară în viaţa sa dintr-un juriu. DaKINO 24 a fost deschis de lungmetrajul "Still Alice", cu Julianne Moore în rolul principal, şi regizat de Richard Glatzer şi Wash Westmoreland.

27
/03
/15

Publicul bucureştean va putea descoperi literatura prin intermediul cinematografiei, între 6 şi 8 aprilie, la Emineschool, un festival de film dedicat culturii scrise, care propune ecranizări celebre, discuţii şi întâlniri cu scriitorii la cinema şi documentare despre autori români şi străini.

27
/03
/15

146 de filme, un număr record în istoria celor nouă ediții, intră anul acesta în programul celui mai mare festival de scurtmetraje din România. 36 dintre ele concurează pentru premiile Festivalului Internațional de Film NexT (15 - 19 aprilie), în cele două competiții, internațională și națională.