Mari împărați chinezi: povești despre cruzime și toleranță
https://www.ziarulmetropolis.ro/mari-imparati-chinezi-povesti-despre-cruzime-si-toleranta/

Biografiile marilor împăraţi din China dinastică sunt ticsite de poveşti sângeroase, jocuri de culise, răzbunări, urzeli, iubiri devastatoare şi multe alte ingrediente spectaculoase pe care industria de televiziune chineză le explorează şi reformulează romanţat sub forma serialelor şi filmelor istorice de larg consum.

Un articol de Ziarul Metropolis|21 septembrie 2021

Cazul împăratului Wudi (156-87 î.Hr.) din dinastia Han care își omoară propriul fiu și își forțează consoarta să se sinucidă, ca parte a strategiei politice de a-și menține tronul, este doar unul din sutele de exemple de cruzime, devenite normă la curțile imperiale.

Una dintre cele mai uluitoare povești este de asemenea și cea a singurei împărătese chineze, controversata Wu Zetian (624-705 d.Hr.) din dinastia Tang. În calitate de concubină imperială, Wu Zetian măsluiește uciderea propriei fiice nou-născute. Gestul macabru este parte a unei manevre cinice de a-l determina pe împăratul Gaozong (629-649 AD) să o elimine pe împărăteasa consoartă Wang din jocul tactic al succesiunii la tron, convingându-l că aceasta este de fapt cea care, din gelozie, a dispus asasinarea pruncului.

Qin Shihuang, cel care reunește Regatele Combatante într-un singur imperiu în 221 î.Hr., instaurând prima dinastie chineză Qin, ordonă în 213 BC arderea tuturor cărților și clasicelor confucianiste de pe teritoriul vastului imperiu, ca parte a strategiei de implementare a unei singure doctrine politice, bazate pe menținerea în ignoranță a supușilor.

Peste câteva sute de ani, împăratul Yangdi (569-618 d.Hr.) din dinastia Sui se face responsabil, la rândul său,  de moartea a milioane de oameni forțați să participle la reconstrucția și consolidarea Marelui Zid. Paranoia, despotismul, megalomania, infanticidul și paricidul au populat constant curțile imperiale chineze pe parcursul întreagii perioade dinastice, preț de câteva milenii.

Paradoxal, mulți dintre împărații care nu s-au sfiit să își linșeze rudele și prietenii atunci când siguranța tronului le-a fost amenințată, au fost în bună parte și promotorii unor politici de toleranță etnică, religioasă și culturală în care China contemporană se poate cu greu regăsi, din păcate. Iată, de exemplu, răspunsul consemnat de împăratul Yonggzheng (1678-1735 d.Hr.) din dinastia Qing, atunci când aparatul birocratic îl sfătuiește să prigonească populațiile musulmane Hui din nordul împărăției: „De ani de zile primesc tot soiul de memorii care pretind că oamenii Hui au o religiei ciudată, vorbesc o limbă ciudată și poartă haine ciudate… Mi-au cerut cu toții să-i pedepsesc aspru și să îi prigonesc. Curtea imperială manifestă totuși față de ei aceeași benevolență pe care o resimte față de oricine altcineva… Oficialii locali nu au voie să îi discrimineze pe musulmani ci să-i trateze ca pe restul.”

Un alt exemplu impresionant de toleranță religioasă este cel al împăratului Taizong (626-649 d.Hr.) din Dinastia Tang. În lumina refuzului principial de a participa la războaie religioase, Taizong nu se-nvoiește să ofere ajutorul solicitat de diferite guverne străine, în încercarea lor de a opri răspândirea Islamului. Taizong reușise de asemeni să transforme Budismul în cea mai răspândită formă religioasă de pe teritoriul Regatului din Mijloc, în ciuda atașamentului milenar al Chinei față de normele morale specifice propriei tradiții religioase și culturale confucianiste. Ca o expresie a toleranței și diversității religioase, în 635 d.Hr., același Taizong îi permite misionarului Alopen să propovăduiască doctrina creștină pe teritoriul împărăției sale, iar trei ani mai târziu o misiune persană este lăsată să promoveze Zoroastrismul.

Unul dintre cele mai surprinzătoare modele de toleranță de la curțile dinastice chineze este acceptarea și chiar încurajarea homosexualității în rândul împăraților. Aceștia se bucurau nu doar de serviciile sexuale ale haremurilor de concubine, dar și de cele ale domnilor chipeși predispuși la o astfel de orientare sexuală. Dinastia Han este de altfel celebră pentru numeroșii împărați dornici să exploreze toată gama de preferințe erotice. Iată ce consemnează celebrul istoric chinez Sima Qian (145-86 î.Hr.) în cadrul uneia dintre lucrările sale, „Biografiile favoriților de sex masculin de la curtea imperială”, cu referire la împărații dinastiei Han: „Nu doar femeile își foloseau farmecul pentru a atrage privirea împăratului… curtenii și eunucii puteau de asemenea  intra în acest joc… mulți bărbați din timpurile străvechi au obținut fel de fel de favoruri în acest mod”.

Înduioșătoare este în acest sens povestea de dragoste dintre împăratul Ai, ultimul din dinastia Han de Apus, și iubitul său, Dong Xian. Se spune că împăratul Ai a preferat să-și taie mâneca robei imperiale pe care Dong Xian își așezase capul să doarmă, de teamă să nu-i tulbure somnul dulce. De atunci expresia duan xiu sau „mâneca tăiată” a devenit o metaforă lingvistică și o imagine emblematică a iubirii de tip homosexual din China. Din nefericire, povestea celor doi sfârșește tragic: Dong Xian, desemnat drept moștenitor al tronului de către muribundul împărat Ai, este forțat în cele din urmă să se sinucidă, în urma jocurilor politice de la curtea imperială. Cert este însă că practica favoritismului homosexual care a conturat secole la rând topografia politică a dinastiilor chineze expune totodată firescul homosexualității în rândul elitelor din vechime.

În mod ironic, China de azi a șters cu buretele, anulând aproape total, excepționala tradiție a tolernaței homosexuale, a cărei practică a fost reconstruită și regândită drept un stil de viață decăzut și imoral, venit, desigur, din import. Ruptura aproape deplină a Chinei contemporane de istoricul toleranței sale culturale, religioase și sexuale se produce de altfel în contextul în care, la nivel discursiv, aparatul de stat de la Beijing apelează constant și cinic la „trecutul exemplar” pentru a-și legitima în fața cetățenilor propriile acțiuni și atitudini politice.

Andreea Chiriță este cadru universitar și lector la Fundația Calea Victoriei unde susține cursul online Introducere în civilizaţia chineză clasică.

Foto: Thechairmansbao.com

 



09
/02
/22

Pe 10 februarie, actorul Victor Rebengiuc împlinește 89 de ani. În rândurile care urmează, vă propunem o scurtă incursiune în biografia artistului care de-a lungul timpului a știut să se arate atât de generos pe scenă și atât de discret în afara ei. Din 2011, numele său se regăsește și pe Aleea Celebrităților din București, proiect inițiat de Teatrul Metropolis pentru a celebra valoarea artistică.

28
/01
/22

Născută pe 13 aprilie 1938, la Brăila, Cătălina Buzoianu s-a impus în teatrul românesc într-o manieră unică, dificil de surprins în câteva cuvinte. A montat peste 100 de spectacole în țară și peste hotare, inclusiv pe scena Teatrului Metropolis, a îndrumat generații de studenți, a fost admirată de colegii de breaslă și iubită de public.

13
/01
/22

Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Teatrul de Comedie, vă invită sâmbătă 15 ianuarie 2022, la o vizită în regim gratuit a expoziției de bază din Strada Nicolae Crețulescu 8, precum și a celor cinci case memoriale ale MNLR, care au aparținut scriitorilor Anton Pann, Tudor Arghezi, George Bacovia, Liviu Rebreanu și Ion Minulescu.

12
/01
/22

Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC) marchează Ziua Culturii Naționale de anul acesta cu evenimentul de lansare a publicației Atlasul Culturii. Așezămintele culturale în spațiul rural, care va avea loc vineri, 14 ianuarie 2022, ora 12:00, în Atriumul Bibliotecii Naționale a României. Lansarea va fi transmisă și în regim live, pe pagina de Facebook a INCFC.