Maria Banus, 100 de ani . Însemnările mele – două volume eveniment
https://www.ziarulmetropolis.ro/maria-banus-100-de-ani-insemnarile-mele-doua-volume-eveniment/

Astăzi, de la ora 18.30, la Librăria Dalles din Bucureşti, Editura Cartea Românească vă invită la aniversarea a 100 de ani de la naşterea poetei Maria Banus, eveniment marcat de apariţia a două volume inedite de memorialistică, Însemnările mele, disponibile şi în ediţie digitală.

Un articol de Petre Ivan|10 aprilie 2014

Astăzi, de la ora 18.30, la Librăria Dalles din Bucureşti, Editura Cartea Românească vă invită la aniversarea a 100 de ani de la naşterea poetei Maria Banus, eveniment marcat de apariţia a două volume inedite de memorialistică, Însemnările mele, disponibile şi în ediţie digitală.

„Pe 10 aprilie 2014 se împlinesc 100 de ani de la naşterea Mariei Banuş. Volumele memorialistice inedite Însemnările mele dau cuvântul celui mai implicat martor al unei istorii literare tumultuoase: jurnalul poetei.

Însemnările mele este un jurnal intim ţinut cu intermitenţe câteva bune decenii, între 1927 şi 1999, poate cea mai amplă scriere de acest tip în epoca modernă a literaturii noastre, deloc săracă în mărturii cu caracter reflexiv-autobiografic.” (Geo Şerban)

Ce înseamnă 72 de ani (1927-1999) din viaţa unei poete din România, apăsată, încă din adolescenţă, de originea etnică, într-o Europă bântuită de stafia comunismului, de lipsa de spaţiu vital a nazismului, de evoluţia violentă a ambelor extreme?

Înseamnă refugiu timpuriu în doctrina marxistă, iluzii trăite în ilegalitate şi activism politic cultural în epoca dogmatică comunist-stalinistă din al şaselea deceniu al secolului XX. Toate urmate de regrete, negare, dezgust, remuşcări, revoltă împotriva unei ideologii pe care realitatea a contrazis-o. Dar stigmatul „comunistă fostă stalinistă” o va urmări pînă la moarte – şi mai târziu – pe cea care debutase exploziv, în anul 1937, cu excepţionalul volum de versuri Ţara fetelor.

Zeci, sute de personalităţi ale vieţii literare, culturale şi politice ale ultimelor decenii, alături de familie şi o galerie pitorească de oameni obişnuiţi, devin personaje în mult visatul şi niciodată terminatul jurnal-roman memorialistic Însemnările mele de Maria Banuş.

INFO Maria Banus, 100 de ani . Însemnările mele

Invitaţi de onoare: Petre şi Tudor Banuş, fiii poetei. Vor împărtăşi amintiri cu şi despre Maria Banuş: Adriana Bittel şi Nora Iuga

Incursiuni în arhiva inedită a scriitoarei: Tudor Banuş şi Geo Şerban

Moderator: Ovidiu Şimonca / Eveniment susţinut de Observator cultural.

Maria Banus

Maria Banuş (10 aprilie 1914–14 iulie 1999) rămâne, în pofida etichetelor aplicate de către o istorie literară vindicativă, o mare poetă a secolului XX.

A publicat în jur de 20 de volume de versuri, o parte dintre ele tributare dogmatismului proletcultist şi realismului socialist – Ţie-ţi vorbesc, Americă! (Medalia de Aur a Festivalului Mondial al Tineretului şi Studenţilor de la Varşovia), 1955, Magnet, 1962, Diamantul, 1965. Odată cu maturizarea literară şi politică, poeta revine la graţia poetică iniţială (Portretul din Fayum, 1970, Oricine şi ceva, 1972, Noiembrie inocentul, 1981, Fiesta, 1990).

În anul 1989 i se decernează Premiul Internaţional Gottfried von Herder. La zece ani de la moartea poetei, în 2009, Editura Casa Radio, publică audio-book-ul Zăbale rupte. Poeme rostite la radio, cu ilustraţii de Tudor Banuş.

Foto cu Însemnările mele şi Maria Banus – wikipedia şi Editura Cartea Românească

 

13
/01
/21

Publicată pentru prima dată în Franța în 2020, cartea scrisă de Simone de Beauvoir în 1954, anul în care i se decerna Premiul Goncourt, și dedicată prietenei sale Zaza Lacoin, este disponibilă și în limba română, la Editura Litera. „Inseparabilele” este o nuvelă memorabilă despre prietenie și condiția femeii de-a lungul timpului.

13
/01
/21

Aflată în pregătire în colecția „musai” a Editurii Art, în traducerea lui Virgil Stanciu, „Anul fugarilor” semnată de britanicul Sunjeev Sahota este o carte despre migrație și lumea în care trăim, distinsă cu Premiul Uniunii Europene pentru Literatură și finalistă Booker Prize.

12
/01
/21

Scriitorul japonez Haruki Murakami s-a născut pe 12 ianuarie 1949, la Kyoto. Cartea sa pe care v-o propunem astăzi spre lectură este volumul de eseuri „Meseria de romanicer” (Editura Polirom, traducere din limba japoneză şi note de Andreea Sion).

11
/01
/21

Una dintre cele mai atrăgătoare noutăți propuse de Editura Humanitas Fiction în acest început de an este volumul „Dimineți la Café Rostand” de Ismail Kadare, în pregătire în colecția „Raftul Denisei”.

11
/01
/21

Pentru 2021, Editura Nemira pregătește noutăți editoriale și surprize de neratat – romane premiate, colecții noi, continuări de serii de autor, cât și reeditări mult așteptate.

07
/01
/21

CARTEA DE CINEMA Dialogul dintre literatură și cinema e vechi cât istoria filmului, însă nu a fost niciodată studiat pe cât ar fi meritat. O contribuție importantă la înțelegerea complexității acestei relații este volumul nou apărut „Adaptarea cinematografică a operelor literare”, de Anda Ionaș.

04
/01
/21

Albumul bilingv „Azur de Lisabona”/ „Azul de Lisboa”, realizat de Ambasada României în Republica Portugheză și Institutul Cultural Român de la Lisabona, cu sprijinul Fundației Bonte, a avut prezentarea oficială în ultima lună a anului.

30
/12
/20

2020 a fost un altfel de an, cu provocări complet diferite, dar ne bucurăm că, deși a fost greu pentru toată lumea, iubitorii de lectură, mari și mici, au ales să călătorească în cărți și s-au putut delecta cu aventuri magice. Pentru ei, Grupul Editorial Corint are în pregătire pentru anul viitor o listă bogată de cărți de ficţiune şi non-ficţiune pentru toate vârstele și toate gusturile. Dintre acestea, vă prezentăm cele mai așteptate 21 de titluri care cu siguranță vor influenţa modul de gândire în 2021.