Maria Tanase, Nadia Comăneci şi Picasso, la licitaţie – „Posters and Photography”
https://www.ziarulmetropolis.ro/maria-tanase-nadia-comaneci-si-picasso-la-licitatie-posters-and-photography/

Un număr de 114 fotografii ale unor personalităţi din lumea artei şi sportului, printre care Pablo Picasso, Nadia Comăneci şi Maria Tănase, precum şi afişe de film şi reclame sunt scoase la licitaţie online, pe 27 iulie, la ora 21.00, de casa Lavacow, sub titlul „Posters and Photography”.

Un articol de Petre Ivan|16 iulie 2015

Cel mai ridicat preţ de pornire în licitaţia Lavacow îl are fotografia „Pablo Picasso 1947”, realizată de Willy Maywald, estimată la 1.400 de euro, urmată fiind de afişele Jocurilor Olimpice de la Munchen 1972 realizate de Peter Phillips şi Allan Jones, al căror preţ porneşte de la 500 de euro.

Între afişele prezente în colecţia scoasă la licitaţie se află şi creaţia lui LeRoy Neiman întruchipând-o pe Nadia Comăneci la Jocurile Olimpice de la Montreal 1976, al cărei preţ de pornire este de 400 de euro, dar şi o fotografie din 1974 cu portarul Rică Răducanu.

Nu lipsesc nici posterele unor filme semnate de Corneliu Porumboiu, Cristian Mungiu, Radu Jude, Cristi Puiu, Tudor Giurgiu şi Călin Peter Netzer, dar şi fotografii cu Federico Fellini, Francis Ford Coppola, Woody Allen, Emir Kusturica, Bruce Willis, Al Pacino şi Juliette Binoche sau imagini cu Maria Tănase şi regele Mihai I al României.

Foto: Maria Tanase, Nadia Comăneci şi Picasso – lavacow.com

12
/09
/22

GREEN HOURS LIVE(S) caută povești și istorii personale legate de Green Hours, pe care le va transforma într-o instalație multimedia.

26
/08
/22

Asociația pentru cultură și arte Arbor vă invită la expoziția „Rememorarea copilăriei, mărturiile deportaților basarabeni”, care reînvie emoția unor destine tragice, mărturiile deportaților și ale victimelor regimului totalitar din stânga Prutului, în perioada sovietică. Proiectul a fost realizat în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Centrul de Excelență Institutul Pro Memoria al Universității de Stat din Moldova și Ambasada Republicii Moldova în România.

25
/08
/22

În perioada 26 - 31 august 2022, în continuarea proiectului (burn)OUT, artistele Irina Marinescu, Andreea Novac, Eza (Alina Ușurelu), psihoterapeuta Mihaela Vechiu, sociologa Fidelie Kalambayi și artista portugheză Gabriela Conçalves invită publicul la prezentarea cercetării artistice pe tema recuperării pe care au inițiat-o în cadrul proiectului Recovery (Recuperare) și la o serie de trei ateliere de creaţie rezultate în urma acestei cercetări.