Marquez, foarte citit în România: peste 600.000 de cărţi vândute
https://www.ziarulmetropolis.ro/marquez-foarte-citit-in-romania-peste-600-000-de-carti-vandute/

Paisprezece titluri semnate de Gabriel Garcia Marquez au apărut în ultimii 20 de ani în România şi s-au vândut în peste 600.000 de exemplare, au declarat pentru agenţia Mediafax reprezentanţii editurii Rao, care deţine exclusivitatea la nivel naţional pentru operele scriitorului columbian.

Un articol de Petre Ivan|19 aprilie 2014

„Am vândut peste 600.000 de exemplare din cărţile lui Gabriel Garcia Marquez în ultimii 20 de ani. Cele mai vândute au fost «Un veac de singurătate», «Dragostea în vremea holerei» şi «A trăi pentru a-ţi povesti viaţa»”, au spus sursele citate.

Reprezentanţii Rao au afirmat că Marquez este printre cei mai bine vânduţi scriitori ai editurii şi că a avut în ultimii 20 de ani vânzări constante.

Editura pregăteşte reeditarea mai multor titluri ale scriitorului columbian.

Scriitorul columbian Gabriel Garcia Márquez, laureatul premiului Nobel pentru literatură pe 1982, a murit, joi, la vârsta de 87 de ani. Informaţia a fost confirmată de o sursă apropiată familiei prestigiosului scriitor.

„O mie de ani de singurătate şi de tristeţe, pentru moartea celui mai mare columbian din toate timpurile”, a scris preşedintele columbian Juan Manuel Santos pe contul său de Twitter, joi, făcând o referire la una dintre capodoperele literare ale romancierului, „Un veac de singurătate”, şi confirmând şi el decesul scriitorului, anunţat cu câteva minute înainte şi de un jurnalist mexican.

Câteva ore mai târziu, într-o alocuţiune solemnă la televiziune, preşedintele columbian a decretat doliu naţional de trei zile în Columbia.

Scriitorul columbian va fi incinerat în cadrul unei ceremonii funerare private, potrivit unui comunicat de presă dat publicităţii de familia sa, care nu precizează însă data şi locul evenimentului.

Cea mai populară carte a lui Marquez: „Un veac de singurătate“

Născut pe 6 martie 1927, în localitatea columbiană Aracataca, Gabriel Garcia Márquez a locuit în Mexic de câteva decenii şi, slăbit din cauza bolii, nu a mai scris nimic de la cel mai recent roman al său, „Memoria de mis putas tristes” („Povestea târfelor mele triste”), apărut în 2004.

Gabriel García Márquez a primit premiul Nobel pentru literatură în anul 1982. În nuvelele şi romanele sale se reunesc, în mod firesc, fantasticul şi realităţile de zi cu zi, scriitorul fiind inclus, de altfel, de mulţi critici literari în categoria romancierilor realismului fantastic sud-american.

Cel mai popular roman al său este „Un veac de singurătate” (1967), vândut în peste 30 de milioane de copii şi tradus în peste 25 de limbi străine, dar foarte cunoscute sunt şi „Cronica unei morţi anunţate” (1981), „Dragostea în vremea holerei” (1985), „Generalul în labirintul său” (1989). Scriitorul era cunoscut, de asemenea, şi pentru faptul că era un susţinător al ideologiei comuniste.

La fel ca mulţi autori sud-americani, Gabriel Garcia Marquez a depăşit graniţele universului literar. Romancierul columbian a devenit un veritabil erou al politicienilor de stânga din America Latină, definindu-se ca un aliat al liderului revoluţionar cubanez Fidel Castro şi un critic al intervenţiilor violente ale Washingtonului în Vietnam şi în Chile.

Considerat cel mai popular scriitor de limbă spaniolă de după Miguel de Cervantes, din secolul al XVII-lea, Gabriel Garcia Marquez a atins un nivel de celebritate literară care a generat comparaţii cu Mark Twain şi Charles Dickens.

13
/01
/21

Publicată pentru prima dată în Franța în 2020, cartea scrisă de Simone de Beauvoir în 1954, anul în care i se decerna Premiul Goncourt, și dedicată prietenei sale Zaza Lacoin, este disponibilă și în limba română, la Editura Litera. „Inseparabilele” este o nuvelă memorabilă despre prietenie și condiția femeii de-a lungul timpului.

13
/01
/21

Aflată în pregătire în colecția „musai” a Editurii Art, în traducerea lui Virgil Stanciu, „Anul fugarilor” semnată de britanicul Sunjeev Sahota este o carte despre migrație și lumea în care trăim, distinsă cu Premiul Uniunii Europene pentru Literatură și finalistă Booker Prize.

12
/01
/21

Scriitorul japonez Haruki Murakami s-a născut pe 12 ianuarie 1949, la Kyoto. Cartea sa pe care v-o propunem astăzi spre lectură este volumul de eseuri „Meseria de romanicer” (Editura Polirom, traducere din limba japoneză şi note de Andreea Sion).

11
/01
/21

Una dintre cele mai atrăgătoare noutăți propuse de Editura Humanitas Fiction în acest început de an este volumul „Dimineți la Café Rostand” de Ismail Kadare, în pregătire în colecția „Raftul Denisei”.

11
/01
/21

Pentru 2021, Editura Nemira pregătește noutăți editoriale și surprize de neratat – romane premiate, colecții noi, continuări de serii de autor, cât și reeditări mult așteptate.

07
/01
/21

CARTEA DE CINEMA Dialogul dintre literatură și cinema e vechi cât istoria filmului, însă nu a fost niciodată studiat pe cât ar fi meritat. O contribuție importantă la înțelegerea complexității acestei relații este volumul nou apărut „Adaptarea cinematografică a operelor literare”, de Anda Ionaș.

04
/01
/21

Albumul bilingv „Azur de Lisabona”/ „Azul de Lisboa”, realizat de Ambasada României în Republica Portugheză și Institutul Cultural Român de la Lisabona, cu sprijinul Fundației Bonte, a avut prezentarea oficială în ultima lună a anului.

30
/12
/20

2020 a fost un altfel de an, cu provocări complet diferite, dar ne bucurăm că, deși a fost greu pentru toată lumea, iubitorii de lectură, mari și mici, au ales să călătorească în cărți și s-au putut delecta cu aventuri magice. Pentru ei, Grupul Editorial Corint are în pregătire pentru anul viitor o listă bogată de cărți de ficţiune şi non-ficţiune pentru toate vârstele și toate gusturile. Dintre acestea, vă prezentăm cele mai așteptate 21 de titluri care cu siguranță vor influenţa modul de gândire în 2021.