Martin Scorsese susține programul CINEVARA al Fundației9
https://www.ziarulmetropolis.ro/martin-scorsese-sustine-programul-cinevara-al-fundatiei9/

Joi, 16 iulie, de la ora 21.00, în grădina Rezidenţei BRD Scena9 (Str. I.L. Caragiale 32), va fi proiectat filmul artistic senegalez „Black Girl”, regizat şi scris de Ousmane Sembène, în cadrul programului de proiecţii de film în aer liber CINEVARA.

Un articol de Liliana Matei|10 iulie 2020

Ediția din acest an este una specială, realizată în parteneriat cu Film Foundation, organizație înființată de regizorul Martin Scorsese pentru a recupera și conserva patrimoniul cinematografic mondial.

„În numele Film Foundation, doresc să vă transmit cât de onorați și recunoscători suntem pentru participarea noastră la CINEVARA, mai ales în această perioadă dificilă a istoriei.

Îi mulțumesc lui Richard Peña pentru selecția celor 9 titluri restaurate de World Cinema Project, pe care l-am inițiat în 2007 pentru a recupera, conserva și populariza filme aproape pierdute din diverse locuri ale lumii unde restaurarea peliculelor nu reprezenta o prioritate sau era marginalizată din diverse motive.

În ultimii 13 ani, am recuperat și restaurat 41 de titluri din 25 de țări, printre care Sri Lanka, Senegal, Mexic, Kazahstan, Brazilia, Cuba, Ungaria și Taiwan. Fiecare dintre aceste filme, multe cu distribuție limitată în afara țărilor de proveniență, este o voce artistică unică, ce spune o poveste specială, iar fiecare dintre aceste filme are în spate câte o experiență remarcabilă. Aceste produse cinematografice extraordinare sunt creația unor oameni care aveau nevoie să se exprime astfel, iar voi aveți nevoie de ele pe ecrane. Sunt recunoscător că programul CINEVARA le oferă această ocazie spectatorilor din România și că organizează în continuare proiecții de film în aceste momente critice”, a declarat Martin Scorsese, Fondator și Președinte, The Film Foundation.

„Black Girl” este considerat „primul film al Africii subsahariene” ce i-a conferit regizorului său, Ousmane Sembène, titlul de „părinte al filmului african”. Filmul explorează dinamica Franței post-coloniale, prezentând povestea simplă și devastatoare a unei servitoare senegaleze, Diouana (Mbissine Thérèse Diop), adusă în Antibes de un cuplu francez (Anne Marie Jelinek și Robert Fontaine).

Deși inițial credea că a fost angajată de familie pentru a avea grijă de copii, Diouana e nevoită să și gătească, să spele haine și să facă curat. Filmul explorează poziția subordonată pe care Diouana e nevoită să o accepte, obiectificarea ei ca femeie și ca cetățean african, precum și imposibilitatea ei de a avea propria voce fiind prezentate de Sembène ca o povară a subordonării culturale.

Ousmane Sembène este un producător de documentare, scenarist și scriitor, născut în 1923 în Africa de Vest Franceză, în orașul Ziguinchor ce aparține astăzi de Senegal. Fiu de pescar, Sembène s-a născut într-o familie Lebou de religie Serer. Învață franceză și arabă, pe lângă wolof, limba lui maternă, într-o școală de tip Medresă, destinată băieților musulmani, apoi într-o școală franceză. În 1944 este înrolat în corpul senegalez de tiraliori al Armatei Franceze și după război s-a întors în țara sa de origine, participând la o lungă grevă a feroviarilor care a inspirat romanul Bucățile de lemn ale lui Dumnezeu (1960).

În 1961, imediat după declararea independenței față de Franța,  a realizat că arta cinematografică reprezintă calea cea mai directă, populară și puternică pentru a conecta publicul la noile realități și, în același timp, de a schița noi alternative politice și culturale. Publicul senegalez nu era familiar cu această industrie, iar filmele americane sau europene care au abordat pentru prima dată această cultură nu au oferit informații veridice despre cultura africană. Temele recurente ale filmelor lui sunt istoria colonialismului, eșecurile religiei, critica noii burghezii africane și forța femeilor africane.

Accesul se va face pe bază de bilet, achiziționat prin Eventbook, locurile disponibile fiind limitate.

CINEVARA este un program de proiecții de film în aer liber al Fundației9, disponibil publicului larg pe toată durata verii, produs și găzduit de Rezidența BRD Scena9, hotspot cultural BRD – Groupe Société Générale. Anul acesta CINEVARA ajunge la a doua ediție.

Selecția filmelor a fost făcută de către Richard Peña, profesor la School of The Arts, Columbia University și fost director de programe la Film Society of Lincoln Center din New York, Statele Unite ale Americii. CINEVARA readuce în atenția publicului documentare, dar și lungmetraje clasice de ficțiune semnate de regizoare ca Djibril Diop Mambéty, Kim Ki-Young, Metin Erksan și Sergei Parajanov.

După „Black Girl”, proiecțiile CINEVARA vor continua pe 23 iulie cu Insiang (1976, Lino Brocka), apoi 30 iulie: „Vara secetoasă” (1963, Metin Erksan), 6 august: „Servitoarea” (1960, Kim Ki-young), 13 august: „Mumia” (1969, Shadi Abdel Salam), 20 august „Culoarea rodiei” (1968, Sergei Parajanov, 27 august, Touki Bouki (1973, Djibril Diop Mambéty) și 3 septembrie: „Poveste din Taipei” (1985, Edward Yang).

30
/06
/20

OPINIE Desfăşurată în aer liber, după o amânare de trei luni din cauza pandemiei, gala Premiilor Gopo a avut câştigători previzibili. Deşi inevitabil mai puţin spectaculos ca de obicei, evenimentul a fost important prin simplul fapt că s-a desfăşurat şi că le-a permis câtorva sute de cineaşti să se reîntâlnească, într-un context dificil pentru filmul românesc.

30
/06
/20

Drama suedeză „Beartown/Scandalul” va avea premiera în toate teritoriile HBO Europe, în această toamnă. Serialul, bazat pe romanul bestseller al lui Fredrik Backman, este regizat de Peter Grönlund și îi are în rolurile principale pe Ulf Stenberg, Aliette Opheim, Tobias Zilliacus, Miriam Benthe și Oliver Dufaker.

29
/06
/20

Cele mai noi filme distribuite pe ecranele din România de către Independența Film se văd la TIFF (31 iulie - 9 august, Cluj), în timp ce contul de Vimeo al casei de distribuție primește titluri de referință, producții prezentate și premiate la Cannes.

25
/06
/20

”Grilele, genurile, toate categoriile fixate sunt inamicii criticului” şi ”Libertatea criticului este de a nu se supune ierarhiilor gata făcute”. Sunt doar două dintre numeroasele idei stimulante despre critica de film dintr-un dosar din revista franceză „Cahiers du cinéma” pe aprilie, în ultimul număr înainte de schimbarea echipei editoriale.

21
/06
/20

CRONICĂ DE FILM Realizat în Franţa şi cu o distribuţie formată din Catherine Deneuve, Juliete Binoche şi Ethan Hawke, „La vérité”/”The Truth” (2019) nu este printre cele mai reuşite titluri ale regizorului japonez Hirokazu Koreeda. Un film lejer, dar tonic.

19
/06
/20

Până pe 21 iunie, inclusiv, pot fi văzute gratuit scurtmetraje realizate de regizori români în timpul autoizolării impuse de pandemie, alături de o selecție de filme scurte din 21 de țăre europene, curatoriată de Andrei Tănăsescu, directorul artistic al acestei ediţii.

17
/06
/20

Fascinanta Italie, aflată în vizorul lumii, într-un an cu totul neobișnuit, este în centrul atenției și la Festivalul Internațional de Film Transilvania, de data aceasta, pentru cinema-ul ei seducător.

16
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Nu știu să existe vreo carte în limba română despre Alain Delon, nici măcar în traducere. Dar pentru că accesul la volume în limbi străine e mai ușor decât oricând, recomand două splendide albume în franceză – „L'encyclopédie Alain Delon” (2016) și „Alain Delon. Film par film” (2019).

12
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Cea mai nou apariţie în colecţia de cărţi de film a Editurii Noi Media Print, volumul „Noul cinema, două decenii şi ceva”, de Marian Sorin Rădulescu, adună o serie de texte ale criticului timişorean – de la eseuri mai elaborate, la simple note – despre câteva din filmele regizorilor reprezentativi ai cinematografiei române post-2000.