Matrimoniale: eu cu cine mă mărit?
https://www.ziarulmetropolis.ro/matrimoniale-eu-cu-cine-ma-marit/

„Eu cu cine mă mărit?“, se întreabă Eva din spectacolul „Matrimoniale“ de la Teatrul Nottara şi tot ea oferă răspunsul! Piesa scrisă de Lia Bugnar şi regizată de Diana Lupescu a avut premiera naţională în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru Fest(in) pe Bulevard, în secţiunea „crize”.

Un articol de Georgiana Ene|30 octombrie 2013

„Eu cu cine mă mărit?“, se întreabă Eva din spectacolul „Matrimoniale“ de la Teatrul Nottara, şi tot ea oferă răspunsul!

Piesa scrisă de Lia Bugnar şi regizată de Diana Lupescu a avut premiera naţională în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru Fest(in) pe Bulevard, în secţiunea „crize”.

Aşa cum criza este la modă, aşa este şi textul pe care dramaturgul îl propune spectatorului de teatru. Piesa Matrimoniale vorbeşte despre tot felul de crize existenţiale: de identitate, de bani, de comunicare.

Comedie de situaţie şi de limbaj, reconfortantă, aşa cum ne-a obişnuit deja Lia Bugnar, piesa este ancorată în realitatea cotidiană, pe doi piloni: dragoste şi putere. Vorbeşte despre puterea pe care o oferă bogăţia şi despre aflarea unor adevăruri dureroase, care nu se doresc a fi ştiute. Toate crizele din poveste ajută personajele să stabilească legături neaşteptate, să se cunoască, să se sensibilizeze şi să se umanizeze.

Eva şi cei doi Adami

Personajul principal al spectacolului este Eva, femeia bogată, care vrea să se mărite. Pentru a realiza acest lucru, dă un anunţ pe un site de matrimoniale, iar la finalul selecţiei rămân doi pretendenţi: Tibi şi Zaharia.

„Sunt bogată şi vreau să mă mărit! Credeai că sunt bătrână şi urâtă? La câţi bani am, sfidez puţin răspunsul!“ Astfel, Lia Bugnar îşi construieşte povestea căsătoriei din interes în jurul acestor personaje şi creionează patru tipologii. Dar cum fiecare personaj luat în parte este el însuşi o poveste, în final, spectatorul va realiza că a fost martorul a patru poveşti, nu a uneia singure.

Eva este Ada Navrot, femeia puternică şi bogată. Nobilă, distinsă şi superbă prin atitudine şi prin ţinuta pe care o poartă: o rochie albă, diafană. De altfel, piesa începe cu melodia din filmul „Naşul“, tocmai pentru a sublinia faptul că este un joc al puterii, care-şi aşteaptă concurenţii.

Personajul interpretat de Lucian Ghimişi, Tibi, este întruchiparea băiatului de cartier, şmecheraş, cu preocupări alese – colecţionar de claxoane celebre, cu o carismă deosebită, care vrea să pară ceea ce nu este şi care mizează foarte mult pe farmecul personal.

Opusul lui Tibi şi competitorul direct al acestuia este Zaharia, Mihai Marinescu. Acesta este lebădar – doctor veterinar de lebede, un pic timid şi frustrat, dar elegant în gesturi, efeminat şi mai deştept decât adversarul său. Senzaţia pe care o lasă toată această competiţie a celor doi este aceea de reality show.

matrimoniale

Scenă din spectacolul „Matrimoniale“, de la Nottara

Din spectacolul regizat de Diana Lupescu nu lipsesc voia bună şi nici replicile acide, care fac spectatorul să se lase prins în joc. Dialogurile sunt simple şi nu obligă la un efort intelectual prea mare.

Finalul spectacolului este surprinzător, atât prin apariţia celui de-al patrulea personaj, care schimbă complet miza jocului prin propunerea pe care o va face, cât şi prin argumentele fiecăruia pentru a câştiga inima frumoasei Eva, care scot la iveală adevăratele motive pentru care voiau s-o ia de soţie.

Textele Liei Bugnar nu îşi propun să transmită un mesaj greu de înţeles, ci sunt cât se poate de actuale şi de moderne. Finalul pare că se îndreaptă spre o zonă previzibilă, dar Lia Bugnar schimbă brusc ceva, atunci când nu te aştepţi, tocmai ca să parodieze acest tip de final.

Citiţi şi: INTERVIU Lia Bugnar: „Teatrul e o minciună foarte adevărată atunci când e spusă bine“

În situaţia de faţă, nu doar apariţia îndrăgostitei şi sensibilei Mira, Crenguţa Hariton – într-un rol care i se potriveşte ca o mănuşă – schimbă întreaga situaţie, ci şi uşoara aglomerare a unor probleme extrem de delicate, în finalul piesei: homosexualitatea şi abandonul unui bebeluş la naştere.

Dramaturgul se foloseşte de acestea într-un mod uşor abuziv, pentru a strica puţin echilibrul celor prinşi în joc – pentru că la un moment dat chiar pare să fie un echilibru între ceea ce se cere şi ceea ce se oferă.

Comedia merită văzută, fiind încadrabilă în tipologia pieselor la care publicul se simte bine. Autoarea râde împreună cu cei doi tineri de situaţiile prin care trec pentru cucerirea femeii, o compătimeşte pe sensibila Mira atunci când apare şi îşi apăra cauza.

„Alte poveşti, alte iubiri, alte neiubiri. Nu sunt genul de om care îşi propune să transmită un mesaj sau să-şi aleagă o temă grea. Subiectul piesei a luat naştere ca toate subiectele pieselor mele, din nimic. Ştiam că am promis celor de la Nottara că voi scrie o piesă pentru ei. Mi-au spus că-i interesa ideea de criză, la oricare dintre accepţiunile ei vreau eu să mă opresc. Şi, după ce m-am gândit un pic, mi-am dat seama că am tot universul la dispoziţie, pentru că tot universul e într-o criză continuă, cel puţin universul oamenilor”, îşi explică Lia Bugnar opţiunea dramaturgică.

INFO

Teatrul Nottara
Matrimoniale, de Lia Bugnar
Regia: Diana Lupescu
Scenografia: Diana Lupescu
Ilustrația muzicală: Diana Lupescu
Distribuţia: Lucian Ghimişi, Ada Navrot, Crenguţa Hariton, Mihai Marinescu

Foto din Matrimoniale – Teatrul Nottara

01
/06
/17

Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat, cartea pentru copii scrisă de Iulian Tănase și ilustrată de Alexia Udriște, care a fost bestseller-ul editurii Nemi la Bookfest 2017, ajunge mai aproape de copiii din Timișoara, Iași, Brașov, București și Sibiu.

01
/06
/17

Parcuri din toate sectoarele Capitalei gazduiesc astazi, Ziua Copilului,i evenimente dedicate zilei de 1 Iunie. De asemenea, de ziua lor, copiii vor beneficia de acces gratuit la Grădina Zoologică și vor avea oportunitatea de a vizita Muzeul Național Cotroceni sau sediul Televiziunii Române.

01
/06
/17

PREVIEW Începe a 16-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca (2-11 iunie). Pentru că la un eveniment cinematografic atât de mare este esenţial să ştii ce filme vrei să vezi sau merită văzute, Ziarul Metropolis vă propune un ghid.

31
/05
/17

Nouă povestioare în câte două sau trei personaje (plus un prolog și un epilog de grup), despre căutările, nesiguranțele și ratările iubirii, dar și despre micile ei mari victorii.

31
/05
/17

„Când doi oameni se iubesc, se iubesc şi atât. Este importantă arderea sentimentului, nu timpul sau spaţiul în care se întâmplă.” - Nicu Alifantis. Îndrăgitul muzician, poet şi actor împlinește, astăzi, 63 de ani.

31
/05
/17

De 10 ani vă oferim spectacole și evenimente culturale de cea mai bună calitate. Cultura și toate lucrurile frumoase se pot savura, însă, cel mai bine, atunci când suntem sănătoși. Aflând despre criza de sânge care se acutizează în fiecare an pe perioada verii, ne-am hotărât să susținem această cauză extrem de importantă prin ceea ce facem cel mai bine, adică prin teatru.

31
/05
/17

Vineri, 2 iunie 2017, de la ora 19, Sala Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Române din Bucureşti (Str. Eforie nr. 2) găzduieşte cea de-a 16-a ediţie a Cineclubului FILM, în cadrul căreia va fi proiectat, de pe peliculă (35mm), un alt titlu notabil al istoriei filmului românesc, DINCOLO DE BARIERĂ (1965) de Francisc Munteanu, o adaptare a piesei de teatru „Domnişoara Nastasia” de George Mihail Zamfirescu.

30
/05
/17

Diana Cavallioti (31 de ani), rolul principal feminin din filmul românesc de mare succes „Ana, mon amour”, are, mai ales, o frumoasă carieră în teatru. În linii mari, toate acestea se cunosc. Din interviul care urmează veți afla detaliile. Cine, ce, de ce, unde, când, cum. Ca la Ziar.

30
/05
/17

Ediţia 2017 a Festivalului Euroregional de Teatru Timişoara TESZT s-a încheiat cu concertul lui Ivo Dimcev, Songs from my shows. A zecea ediţie a festivalului s-a desfăşurat între 21 şi 28 mai şi a prezentat publicului 29 de spectacole din 16 ţări, pe scenele Teatrului Maghiar “Csiky Gergely” Timişoara, la Cercul Militar şi în alte săli.

30
/05
/17

Revenită de la Cannes, unde a participat la gala aniversară de 70 de ani a festivalului, actrița franceză Isabelle Huppert a primit premiul Moliere pentru întreaga carieră cu prilejul decernării prestigioaselor premii ale teatrului francez. "Durează de secole, este unic din vremea grecilor ne reunim și cred că teatrul va dura timp de secole", a declarat Huppert la primirea premiului.

30
/05
/17

Știți tăcerea aceea grea, vibrantă, aproape palpabilă, care te cuprinde la teatru când energia cea mai bună curge pe scenă și de acolo spre tine? Dacă nu știți sentimentul, vă recomand să mergeți cu mai multă deschidere la teatru. Deschiderea asta poate prilejui un gust de neuitat, cel al poveștilor spuse onest, emoționant, puternic.

30
/05
/17

într-o zi de 30 mai se stingea din viaţă scriitorul și filozoful Iluminismului francez, Voltaire - spiritul cel mai înalt al epocii sale, pe doctrina căruia s-a fundamentat Revoluția din 1789.