Memorialul Abraham Lincoln din Washington a fost vandalizat
https://www.ziarulmetropolis.ro/memorialul-abraham-lincoln-din-washington-a-fost-vandalizat/

Urme de vopsea de culoarea verde au fost decoperite vineri dimineaţa pe celebrul memorial Abraham Lincoln, la Washington, au anunţat autorităţile, care au închis temporar situl şi au deschis o anchetă.

Un articol de Andrada Văsii|28 iulie 2013

Urme de vopsea de culoarea verde au fost decoperite vineri dimineaţa pe celebrul memorial Abraham Lincoln, la Washington, au anunţat autorităţile, care au închis temporar situl şi au deschis o anchetă.

Actul de vandalism a fost descoperit în noaptea de joi spre vineri, a confirmat căpitanul Steven Booker, un purtător de cuvânt al National Park Service.

Memorial celebru

Urme de vopsea de culoarea verde sunt vizibile la baza impozantei statui dedicate memoriei celui de al 16-lea preşedinte american, care a pus capăt Războiului de Secesiune.

Memorialul, care atrage mii de vizitatori şi în faţa căruia Martin Luther King a susţinut celebrul său discurs „I have a dream”, a fost închis până la noi ordine, urmând ca între timp să se recolteze eventuale elemente de probă şi ca statuia să fie curăţată, notează Mediafax.

Anchetatorii vor încerca să îl găsească pe autorul acestui act cu ajutorul camerelor de supraveghere plasate în zona memorialului, situat la Mall, în centrul capitalei federale americane.
Foto credit: Wikipedia
20
/04
/23

Spotlight – Bucharest International Light Festival revine între 21 şi 23 aprilie la Bucureşti cu noi experienţe şi locaţii în premieră. Cea de-a şaptea ediţie Spotlight Festival se numeşte ”Geometry of the City” şi transformă Calea Victoriei şi ARCUB – Hanul Gabroveni prin spectacole de video mapping, proiecţii de lumină şi instalaţii multimedia din Franţa, Austria, Ungaria şi România.

20
/04
/23

Expoziția colectivă centrală Chronic desire – Sete cronică, inaugurată odată cu Deschiderea Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, va avea finisajul în acest sfârșit de săptămână. Evenimentul ce se va desfășura pe parcursul a trei zile va conține ateliere, dezbateri, performance, tururi ghidate și concerte care intră în dialog cu sau activează lucrările din expoziție.

10
/04
/23

La începutul lunii, ca într-un city break în care au devorat tot ce se putea în materie de artă contemporană, mai mulți membri ai Comisiei pentru Cultură și Educație (CULT) din Parlamentul European au văzut tot ce are de oferit Timișoara în prezent, în muzee, săli de spectacol și spații neconvenționale. Expresia redundantă, care a fost rostită de mai mulți parlamentari europeni a fost: „Cum putem să ajutăm“?

05
/04
/23

ARCUB, Institutul Francez și Goethe-Institut își unesc forțele pentru o expoziție-eveniment, care aduce laolaltă fotografie, pictură, sculptură, obiect, instalație audio și video, artiști din Germania, Japonia, Franța, Italia și România: 𝙐𝙉𝘿𝙀𝙍 𝙏𝙃𝙀 𝙃𝙊𝙐𝙎𝙀. 

04
/04
/23

Muzeul Național de Artă al României oferă un program special de vizitare în data de 5 aprilie 2023, prima zi de miercuri a lunii în care toți vizitatorii beneficiază de gratuitate.

31
/03
/23

Programul cultural TM2023 pentru luna aprilie include un festival de artă, tehnică și istorie analogică, road performance-uri într-un camion, conferințe cu personalități de renume, sesiuni de plantare, concerte, ateliere de dans, expoziții, cât și tururi ghidate, lansări de carte și multe altele.

30
/03
/23

„KOMOREBI. Lumina care se filtrează printre copaci”, cel mai nou spectacol de teatru creat de compania Vanner Collective, pe textul dramaturgei Raluca Mănescu, ce își propune să demaște masculinitatea toxică și fuga barbaților din fața propriilor emoții și frici, va avea două reprezentații la București, la Centrul Educațional Replika, pe 30 și 31 martie, de la ora 19:00.