Menajeria de sticlă – în premieră la Teatrul Mic
https://www.ziarulmetropolis.ro/menajeria-de-sticla-in-premiera-la-teatrul-mic/

Teatrul Mic prezintă în datele de 13 şi 19 februarie, de la ora 19:00, la Sala Studio – Gabroveni 57, premiera „Menajeria de sticlă”- piesa celebrului autor american Tennessee Williams, laureat al Premiului Pulitzer în 1948 şi în 1955 pentru „Un tramvai numit dorinţă” şi „Pisica pe acoperişul fierbinte”.

Un articol de Petre Ivan|7 februarie 2022

Montarea coordonată de Liliana Pană și Gelu Colceag evidențiază subtil și în cheie tragicomică profunzimea și vulnerabilitatea condiției umane.

Din postura de martor din umbră al evenimentelor, publicul va avea ocazia să observe și să se lase purtat în universul marcat de iluzie și angoasă al unei familii destrămate. Astfel, desi firul acțiunii este relatat din perspectiva detașată a lui Tom Wingfield, povestea se conturează treptat în jurul sensibilei sale surori, Laura, și în jurul dorințelor si ambițiilor mamei pătimașe, cea care vrea să influențeze și să conducă destinul celor doi pentru a se împlini pe sine.

În distribuția spectacolului evoluează actorii Irina Rădulescu, Silvana Mihai, Liliana Pană, Andrei Seușan, Alexandru Voicu și Tudor Istodor.

Întreaga existență a unei familii este întreruptă de plecarea tatălui. Acest moment de dezechilibru familial devine pentru cei trei membri ai familiei un moment zero, o gaură neagră care, pe măsură ce timpul trece, le absoarbe viața.

Incapacitatea de a se desprinde de trecut îi împiedică să evolueze, să trăiască și nu doar să supraviețuiască unui prezent în care se simt profund nefericiți.

Spectacolul sondează fragilitatea ființei umane, este un studiu psihologic asupra modului în care ființa noastră vibrează adânc și sistematic la abandon, la absența iubirii, dar și la speranța și la gândul de a evada într-o lume mai bună. Liliana Pană

Biletele sunt disponibile online pe www.teatrulmic.ro, site-ul bilet.ro şi la casele de bilete ale Teatrului Mic – Constantin Mille 16 și Gabroveni 57.

MENAJERIA DE STICLĂ

de Tennessee Williams

Traducerea: Anda Boldur

Distribuția:
Laura Wingfield: Irina Rădulescu / Silvana Mihai
Amanda Wingfield: Liliana Pană
Tom Wingfield: Andrei Seușan / Alexandru Voicu
Jim O`Connor: Tudor Istodor

Coordonatori proiect: Liliana Pană, Gelu Colceag
Scenografia: Ioana Colceag
Asistent scenografie: Diana Moțea

 

02
/10
/23

Artă, experiențe multisenzoriale marca Madrigal, povești de noapte ale Bucureștiului și primul design show în colaborare cu V&A din Londra, în perioada 29 septembrie - 14 ianuarie, la Palatul Dacia-România de pe Lipscani, în cadrul Art Safari Stars Edition.

29
/09
/23

Acum un secol, preoţi scandalizaţi de un film - "Păcat" (1924) de Jean Mihail - cereau interzicerea acestuia. O sută de ani mai târziu, un nou apel al unor clerici ortodocşi pentru oprirea de la difuzare a unui film, documentarul "Arsenie. Viaţa de apoi" (2023) de Alexandru Solomon. Amuzantă şi revelatoare paralelă.

29
/09
/23

Atelierele de autocunoaștere prin scris Casa din mine vin în întâmpinarea adolescenților bucureșteni, membri ai trupei de teatru Brainstorming, elevi ai Colegiului Național Bilingv „George Coșbuc”, Colegiul Național „Sfântul Sava”, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Liceul Teoretic Internațional de Informatică (ICHB) și Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuță” din București.