Mihai Babuska: Baiadera este unul dintre cele mai frumoase și dificile balete clasice
https://www.ziarulmetropolis.ro/mihai-babuska-baiadera-este-unul-dintre-cele-mai-frumoase-si-dificile-balete-clasice/

Ultima reprezentaţie din stagiune a baletului Baiadera poate fi urmărită la Opera Naţională Bucureşti în 30 aprilie de la ora 19.00.

Un articol de Petre Ivan|28 aprilie 2014

Operă a coregrafului Marius Petipa, „Baiadera” este o poveste istorică impresionantă, care se leagă de parcursul artistic al celebrului balerin Rudolf Nureyev.

Acesta a debutat în rolul personajului principal masculin Solor, la Paris, în 1961, şi, ulterior, a produs acest spectacol pe scena de la Palais Garnier, în 1992, cu puţin timp înainte de a muri.

“Baiadera este unul dintre cele mai frumoase și dificile balete clasice și merită din plin să figureze în repertoriul companiilor din zilele noastre, desigur, cu mici ajustări. Am încercat să scutur libretul de artificii și de lungimile inutile, respectând în mare parte coregrafia originală a lui Petipa. ” , spune corecgraful Mihai Babușka.

Astăzi maestru de studii şi repetiţii la Opera Naţională Bucureşti, Mihai Babuşka este absolvent al Şcolii Academice a Teatrului Mare din Moscova în 1977 şi a devenit prim-solist al operei din Bucureşti în anul 1980.

Rolurile principale vor fi interpretate de prim-balerinii Oana Popescu Babuşka (rolul Nikia) şi Ovidiu Matei Iancu (Solor), iar Marina Minoiu va debuta în rolul Gamzatti.

INFO: BAIADERA

Miercuri, 30 aprilie, ora 19.00

Balet în două acte de Ludwig Minkus

Libretul de Serghei Kudekov

Dirijor: Iurie Florea

Regia şi adaptarea coregrafică: Mihai Babuşka (după Marius Petipa)

Scenografia: Adriana Urmuzescu

Distribuţia:Mihai Babuska

Nikia – Oana Babuşka

Solor – Ovidiu Matei Iancu

Gamzatti – Marina Minoiu (debut)

Brahmanul – Tiberiu Almosnino

Fachirul – Cristian Preda

Idolul de Bronz – Shuhey Yoshida

Rajahul – Mihai Babuşka

Prietenul lui Solor – Cătălin Caracaş

Slujnica – Georgiana Stroe

Soliste d’jampé – Sena Hidaka, Rin Okuno

Foto cu Baiadera – ONB

12
/12
/23

Rareș Beșliu anunță lansarea noului său album fotografic, intitulat „emoții”. Sunt 300 de pagini cu fotografii alese din ultimii patru ani în care fotograful de wildlife a fost unul cu natura și s-a lăsat inspirat de viața ei sălbatică.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.