Mini-maraton de teatru pentru copii și bebeluși
https://www.ziarulmetropolis.ro/mini-maraton-de-teatru-pentru-copii-si-bebelusi/

Un mini-maraton al formelor teatrale create special pentru copiii cu vârsta sub 6 ani se va desfăşura în perioada 31 ianuarie-2 februarie la Sala Mică a Teatrului „Ion Creangă”.

Un articol de Liliana Matei|24 ianuarie 2020

„Artele nu țin cont de vârstă, ci de curiozitate” este motto-ul sub care, pentru al șaselea an consecutiv, Primăria Municipiului București organizează, prin Teatrul Ion Creangă, TIC PITIC – Zilele Small Size.

 

Organizate simultan în peste 20 de țări, cu scopul de a apropia copiii de teatru de la cele mai fragede vârste, Zilele Small Size propun producții variate: de la spectacole și ateliere senzoriale dedicate bebelușilor care descoperă lumea din brațele părinților, la spectacole care provoacă imaginația, dezvoltă abilitățile cognitive și conturează sensibilitatea estetică a preșcolarilor.

 

În egală măsură, Zilele Small Size reprezintă o ocazie de a atrage atenția asupra rolului crucial pe care adultul îl joacă în dezvoltarea și încurajarea curiozității celui mic. De aceea, o bună parte din activitățile derulate la nivel mondial sub umbrela evenimentului includ și o componentă complementară de workshop-uri, conferințe sau dezbateri dedicate artiștilor, părinților și educatorilor.

 

În acest context, programul TIC PITIC dedicat publicului din București aduce o selecție diversificată de activități. Cinci producții de teatru pentru categoriile de vârstă 0-3 ani, respectiv, 3-6 ani vor putea fi văzute în perioada 31 ianuarie – 2 februarie la Sala Mică a Teatrului Ion Creangă, printre acestea numărându-se și un spectacol invitat, realizat de Asociația MiniReactor din Cluj-Napoca.

 

Sala Mică găzduiește, de asemenea, un atelier senzorial pentru bebeluși (6 – 12 luni) și părinți, coordonat de actrița Julieana Drăghici. Programat duminică, 2 februarie, atelierul invită micuții participanți alături de mămici sau tătici pe covorul de dans, pentru o interacțiune cu un curcubeu de culori, sunete, forme, texturi – și emoții. O experiență plăcută pentru cei mici, atelierul își propune să-i familiarizeze pe părinți cu noi jocuri și modalități de interacțiune și comunicare cu bebelușii lor.

 

Duminică, 2 februarie, va avea loc și  Dezbaterea „Educație… cu aplauze!”, moderată de Lorena Diaconescu, psiholog și psihoterapeut cu o vastă experiență în proiecte educaționale și culturale pentru copii, și Carmen Palcu, actriță și regizoare la Teatrul Ion Creangă. Deschisă părinților și specialiștilor interesați în educarea tinerei generații, dezbaterea pune în discuție rolul teatrului în formarea copiilor. Pornind de la influența artei în dezvoltarea cerebrală și psiho-emoțională a copilului, dezbaterea va investiga rolul teatrului ca instrument de dezvoltare personală, metodă de educație alternativă și mecanism de prevenție pentru autismul virtual. Participarea la dezbatere se face pe bază de înscriere, mai multe informații fiind disponibile în secțiunea Bilete și Acces.

Programul evenimentului este următorul:

Vineri, 31 ianuarie

18.00 – 18.45, „Despre stele” (4 ani+), Asociația MiniReactor, Cluj-Napoca

Sâmbătă, 1 februarie

11.00 – 11.45, „Despre stele” (4 ani+), Asociația MiniReactor, Cluj-Napoca

16.00 – 16.35, „ÎmpreLună”(sub 3 ani)

19.00 – 19.30, „Bună dimineața!” (sub 3 ani)

Duminică, 2 februarie

10.00 – 10.30, Atelier pentru bebeluși: forme, culori, sunete – și emoții, coord. Julieana Drăghici

11.30 – 12.45, Dezbatere „Educație… cu aplauze!”, moderatori: Lorena Diaconescu și Carmen Palcu

16.00 – 16.30, „Pernuța somnoroasă” (sub 3 ani)

19.00 – 19.30, „Amintiri într-o valiză” (2-5 ani)

Toate activitățile din cadrul evenimentului TIC PITIC – Zilele Small size se desfășoară la Sala Mică a Teatrului Ion Creangă, aflată pe Str. Biserica Amzei, nr. 21-23, Sector 1 (în vecinătatea Sălii Mari a Teatrului, aflată în curs de amenajare și refuncționalizare, din Piața Amzei).

17
/11
/23

Teatrul Excelsior anunță premiera spectacolului-manifest (R)Evoluție. Ghid de supraviețuire în secolul XXI de Yael Ronen și Dimitrij Schaad, traducerea Mircea Sorin Rusu, în regia lui Radu Nica, unul dintre numele de referință ale scenei românești, multiplu nominalizat la Premiile UNITER și câștigător în 2005 al Premiului de debut pentru spectacolul „Nora“, realizat la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu.

17
/11
/23

Jessie J, Róisín Murphy, Katie Melua, Delia, Emma, José González, unii dintre cei mai în vogă și apreciați artiști ai momentului, ale căror comunități de fani și urmăritori însumează doar pe YouTube peste 12.000.000 de persoane din întreaga lume și care sunt ascultați de peste 25.000.000 de persoane lunar pe platforma Spotify, vin în premieră la Timișoara, în luna decembrie, pe scena evenimentului „Timișoara 2023 la nesfârșit”

16
/11
/23

Marți, 21 noiembrie, de la ora 19:00, la Sala Radio din București, violoniștii Simina Croitoru și Gabriel Croitoru, acompaniați de pianistul Horia Mihail, vor susține concertul de încheiere a ediției din acest an a Turneului ”Vioara lui Enescu”.

16
/11
/23

Lanțul de cinematografe HAPPY CINEMA, prezent în București, Focșani, Alexandria, Buzău, Vaslui, Botoșani, Bacău și Bistrița, se extinde cu 4 cinematografe noi în țară (București și Slobozia) și unul în Republica Moldova, Chișinău. HAPPY CINEMA, brand cu capital 100% românesc, își consolidează poziția de top ca acoperire în țară.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Începând de vineri spectatorii sunt așteptați undeva în (v)estul sălbatic, în România anului 1944 când cel De-al Doilea Război Mondial se apropie de final. WARBOY spune povestea plină de emoție a unui adolescent care, încercând să salveze cei doi cai ai familiei, pornește într-o călătorie inițiatică, traversând peisajul sălbatic al Munților Apuseni.

14
/11
/23

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 15 noiembrie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Eu cânt și muntele dansează de Irene Solà, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Janei Balacciu Matei, carte distinsă cu Premiul pentru Literatură al Uniunii Europene 2020.