,,Mirajul luminii”, o expoziție despre Balcic
https://www.ziarulmetropolis.ro/mirajul-luminii-o-expozitie-despre-balcic/

Pe 13 februarie, la ora 18:00, la U-Art Gallery (Bdul. Iancu de Hunedoara nr.8) are loc vernisajul expoziţiei de pictură ,,Mirajul Luminii”, un eveniment organizat în cadrul proiectului Contemporanii.

Un articol de Liliana Matei|10 februarie 2014

Pe 13 februarie, la ora 18:00, la U-Art Gallery (Bdul. Iancu de Hunedoara nr.8) are loc vernisajul expoziției de pictură ,,Mirajul Luminii”, un eveniment organizat în cadrul proiectului Contemporanii.

Expoziţia reuneşte șapte  discursuri plastice – de la realism la suprarealism, de la concret la metaforic, de la ascendent la transcendent – ale artiștilor: Vasile Crăiță Mândră, Corneliu Drăgan-Târgoviște, Sorin Iosub, Dumitru Macovei, Marinela Mantescu, Ion Mihalache, Ștefan Pelmuș.

Lucrările expuse sunt rezultatul contactului pe care l-au avut cei șapte artiști cu tot ce înseamnă Balcicul ca motiv pictural: lumina de culoarea mierii, tectonica frământată, pământul calcifiat, marea care tremură departe în larg, coasta ca argintul, falezele alb-strălucitoare, dealurile gheboase, valea verde, casele albe cu acoperișuri roșii aplecate pe-o rână, peisajul pustiu şi stâncos.

Contemporanii

Prin organizarea taberei de pictură Mirajul Luminii s-a urmărit realizarea unei interacțiuni socio-culturale în cadrul căreia accentul să cadă in mod egal pe artist, pe actul de creație și pe opera sa. Pentru a susține acest deziderat, în cadrul expoziției cu același nume, sunt expuse și fotografii ale artiștilor realizate pe parcursul taberei de fotograful Cristian Macovei.

Expoziția Mirajul Luminii va putea fi vizitată în perioada 13 februarie – 7 martie și reprezintă, în cadrul proiectului Contemporanii, încununarea minunatei întâmplări care a reprezentat-o tabăra de pictură de la Balcic din luna octombrie a anului trecut.

Contemporanii este un proiect inițiat și derulat de Asociația Făuritori și constă în valorizarea Culturii românești actuale prin favorizarea actului de creație, abordat într-o perspectivă unitară cu creatorul. Proiectul Contemporanii are ca obiectiv organizarea şi susţinerea de activităţi artistice şi socioculturale: schimburi culturale internaţionale, diverse manifestări artistice, tabere de pictură, expoziţii, educarea sensibilităţii estetice a publicului.

12
/11
/21

Este migrarea online o amenințare pentru arta contemporană? Metaverse-ul bate la ușă și, de data aceasta, nu ca spațiu versatil dintr-un roman cyberpunk. Facebook ne asigură că o simplă logare cu datele personale ne va așterne realitatea virtuală la picioare. Școala, muzeul și locul de muncă vor deveni accesibile de pe propria canapea. Întrebarea ar fi, însă: ne dorim cu adevărat asta?

02
/11
/21

Joi, 4 noiembrie, are loc la MNȚRplusC, în cadrul Muzeului Național al Țăranului Român (Str. Monetăriei nr. 3), deschiderea expoziției „Nu vorbim despre sclavie modernă”, cea de-a doua din seria „Politici ale non-acțiunii”, semnată de artista Nona Șerbănescu în colaborare cu curatorul Eugen Rădescu.

26
/10
/21

Școala de Valori a dat startul înscrierilor pentru cea de-a șaptea ediție a Burselor stART și pune la bătaie 30 de burse, cu o valoare individuală de 6.000 de lei. Acestea pot fi accesate de elevii care sunt la liceu, talentați la pictură, desen, muzică și artele viitorului (v-logging, blogging, scriere creativă, fotografie), care se pot înscrie pe baza unui portofoliu.

26
/10
/21

De astăzi, platforma www.muzeulabandonului.ro este activă. Se deschide, astfel, aleea către Muzeul Abandonului. Muzeu-forum digital și participativ. În această etapă a proiectului veți putea explora exteriorul clădirii muzeului și câteva dintre facilitățile proiectului. Interiorul și expozițiile muzeului vor fi disponibile în curând, alături de zeci de povești despre abandon, speranță, contorsionări și reveniri spectaculoase ale sufletului.

16
/10
/21

Răzbunare, dragoste și disperare, toate topite într-o singură flacără mistuitoare. Arii celebre, coruri tulburătoare, conflicte dramatice de neuitat, toate vă așteaptă în premiera spectacolului Norma de Bellini ce le va aduce pe scena Operei Naţionale Bucureşti între 21 şi 24 octombrie pe celebrele Elena Moşuc – Norma şi Ruxandra Donose – Adalgisa, alături de care va evolua tenorul Daniel Magdal – Pollione.

13
/10
/21

În luna octombrie, galeria neconvențională Celula de artă propune două exerciții de introspecție, la fel de necesare dar fiecare propunându-și scopuri și rezultate diferite. Artistul plastic contemporan Beaver expune lucrarea “exe cute”, o juxtapunere a grotescului cu gingășia până pe 14 octombrie iar între 15 – 30 octombrie în galerie se va putea vedea instalația imersivă “Cenușa memorie” a Ancăi Coller, ce încapsulează emoțiile artistei în urma unui incendiu care i-a distrus atelierul..