Mircea Cărtărescu în dialog cu Drago Jančar despre rolul artistului în societatea contemporană
https://www.ziarulmetropolis.ro/mircea-cartarescu-in-dialog-cu-drago-jancar-despre-rolul-artistului-in-societatea-contemporana/

Scriitorul român Mircea Cărtărescu şi slovenul Drago Jančar vor purta „un dialog literar”, despre „impasurile existenţiale şi morale ale individului şi rolul artistului în societatea contemporană”, pe 26 martie, de la ora 18.30, în aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|19 martie 2015

Mircea Cărtărescu în dialog cu Drago Jančar / Dezbaterea intitulată „Impasurile existenţiale şi morale ale individului şi rolul artistului în societatea contemporană” va fi moderată de scriitorul Marius Chivu.

Dialog intercultural dintre cei doi scriitori – printre cei mai apreciaţi şi mai traduşi autori contemporani din România, respectiv Slovenia –  este prilejuită de apariţia primei traduceri în limba română a romanului semnat de Drago Jančar, „Azi-noapte am văzut-o” (2014, editura Casa cărţii de ştiinţă din Cluj-Napoca).

Cartea s-a bucurat de un mare succes atât în Slovenia, unde a câştigat premiul Kresnik pentru cel mai bun roman (2011), cât şi în străinătate, versiunea în limba franceză a romanului fiind distinsă, în 2014, cu Prix du meilleur livre étranger (premiul pentru cea mai bună carte străină din Franţa).

Interlocutorul lui Jančar, Mircea Cărtărescu, este un nume deja familiar publicului cititor din Slovenia, unde au fost publicate traduceri ale trei dintre scrierile sale: „Nostalgia” (2005), „De ce iubim femeile” (2012) şi antologia de poezie intitulată „O motocicletă parcată sub stele”. În 2011, i-a fost decernat Premiul Internaţional pentru Literatură de la Vilenica.

Foto: Mircea Cărtărescu şi Drago Jančar – facebook

09
/03
/23

Mai mult de un deceniu, scriitorul american David Fideler, originar din Michigan și stabilit la Sarajevo, și-a însoțit cafeaua de dimineață cu lectura câte unei epistole de-a lui Seneca (cca. 4 î.Hr. - 65 d.Hr.), „cel mai convingător și mai elegant dintre scriitorii stoici”, „conștiința Imperiului Roman”. Astfel a apărut volumul „Mic dejun cu Seneca” (Editura Trei).

01
/03
/23

Compania de Librării București (CLB), cel mai longeviv lanț de librării din România, și Headsome Communication lansează astăzi, 1 martie 2023, cea de-a treia ediție a SuperPovești din București, un proiect îndrăgit care își propune să readucă în actualitate legendele și poveștile despre oraș cu ajutorul noii generații de cititori.

23
/02
/23

Sâmbătă, 25 februarie 2023, de la ora 12.00, Institutul Cultural Român organizează, prin Centrul Național al Cărții, un eveniment online dedicat traducătorilor de limba română din întreaga lume.

20
/02
/23

Amantele regilor au fost, uneori, respinse sau denigrate de societate, alteori tolerate sau chiar admirate pentru frumusețea lor sau pentru influența pe care o exercitau asupra suveranilor. Mai aproape de zilele noastre, amantele președinților erau ținute în secret sau negociate cu presa, în încercarea de a proteja imaginea șefilor de stat, văzuți ca lideri morali și exemplari pentru societate.

14
/02
/23

Scriitorul Dinu Flămând va participa la o serie de evenimente organizate în Mexic, în perioada 16-28 februarie 2023, cu sprijinul Institutului Cultural Român. Turneul va începe la Festivalul Internațional de Poezie „Jornadas Pellicerianas” și se va încheia cu participarea la evenimentul „Fandango de la lectura”, prezidat de Prima Doamnă a Mexicului, Beatriz Gutiérrez Müeller, în Veracruz.