Miyazaki şi Gondry, în programul Anim’est 2014
https://www.ziarulmetropolis.ro/miyazaki-si-gondry-in-programul-animest-2014/

Premiul Publicului celei de-a noua ediţii Anim’est (3 şi 12 octombrie) îi va reveni unuia dintre cele 37 de scurtmetraje de animaţie proiectate în cadrul secţiunii speciale Animash – în afara categoriilor competiţionale ale festivalului – o serie de filme de animaţie selectate ţi premiate la festivaluri internaţionale de renume.

Un articol de Petre Ivan|22 septembrie 2014

Pe lângă scurtmetraje, câteva dintre cele mai anticipate titluri de lungmetraj de animaţie recente sosesc în premieră la București și completează secţiunea Animash.

În deschiderea celei de-a noua ediţii a festivalului şi în premieră în Europa de Sud-Est, publicul Anim’est este invitat la proiecţia The Boxtrolls (r. Graham Annable, Anthony Stacchi), cel mai proaspăt lungmetraj al renumitului studio american Laika.

Un alt highlight al secţiunii este cu siguranţă Kaze tachinu / The Wind Rises, pe care celebrul regizor japonez câştigător al premiului Oscar, Hayao Miyazaki, îl anunţa, în toamna anului trecut, ca fiind ultimul său lungmetraj de animaţie.

Filme de  lungmetraj, în afara competiţiei

Alte titluri de lungmetraj vor fi proiectate la Anim’est în afara competiţiei după ce au făcut turul unor festivaluri importante precum Annecy, Ottawa, Anima

Até que a Sbórnia nos separe / Until Sbornia do us apart

Até que a Sbórnia nos separe / Until Sbornia do us apart

Mundi, Animfest Zagreb, Berlin sau Fantoche.

Din Brazilia soseşte Até que a Sbórnia nos separe / Until Sbornia do us apart, animaţia 2D câştigătoare a Premiului Publicului la festivalul de la São Paulo, anul trecut, ce prezintă consecinţele prăbuşirii accidentale ale zidului ce separă o ţară micuţă şi liniştită pe nume Sbórnia, de restul lumii.

În călătoria plină de aventuri a unui iepuraş pe urmele mamei lui ne poartă Beyond Beyond, o co-producţie Suedia-Danemarca în regia lui Esben Toft Jacobsen.

Alte două titluri ce vin din Japonia sunt BLOOD-C: The Last Dark (r. Shiotani Naoyoshi), cea mai sângeroasă animaţie din selecţie şi ultimul manga din seria „Blood”, ce continuă aventurile eroinei Saya, şi Koto no ha no niwa / Garden of Words (r. Makoto Shinkai), animaţia câştigătoare a premiului AniMovie pentru cel mai bun lung metraj la Stuttgart, despre povestea misterioasă dintre Takao, un tânăr care visează să ajungă designer de încălţăminte, şi Yukino, o femeie mai în vârstă ca el.

Jack et la mécanique du coeur

Vor fi proiectate în cadrul Animash şi Jack et la mécanique du coeur / The Boy with the Cuckoo-Clock Heart (r. Mathias Malzieu, Stéphane Berla), o animaţie 3D despre drama lui Jack, a cărui inimă i-a fost înlocuită, la naştere, în cea mai friguroasă zi din Scoţia, cu un ceas cu cuc, şi Minuscule – La vallée des fourmis perdues / Minuscule: Valley of the Lost Ants, o animaţie franceză 3D în regia lui Thomas Szabo şi Hélène Giraud, despre o buburuză prinsă din întâmplare într-un plin război dintre furnicile negre şi furnicile roşii.

Seria de lung metraje din afara competiţiei se încheie sâmbătă, la ora 20.00, la Cinema Studio, cu Is the Man Who Is Tall Happy?

An animated conversation with Noam Chomsky, documentarul de animaţie în care imaginaţia şi creativitatea regizorului Michel Gondry, omul din spatele unor mostre ultra-îndrăgite de imaginar ludic precum La science des rêves sau Eternal Sunshine of the Spotless Mind, sunt puse în slujba rigorii intelectuale ale celebrului lingvist şi filosof American Noam Chomsky. Printr-o serie de conversaţii animate 2D, desenate aproape în întregime în stilul deopotrivă naiv şi complex ce i-a devenit specific lui Gondry, publicul capătă acces la memoria, logica şi cunoştinţele ştiinţifice şi istorice ale lui Chomsky, unice şi covârşitoare.

Premiul Publicului acordat în cadrul celei de-a noua ediţii a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est este oferit de ArCuB şi valorează 500 de euro. Biletele pentru proiecţii individuale pot fi achiziţionate pe www.eventbook.ro. Preţul unui bilet este de 13 lei.

Cea de-a noua ediţie Anim’est va avea loc în perioada 3-12 octombrie, la cinematografele Studio şi Elvire Popesco şi în Re:Animation Hub.

Foto: Hayao Miyazaki şi Michel Gondry

23
/03
/16

În regia lui Sebastian Cosor, World War Cup urmăreşte povestea a doi veterani de război care duc o bătălie între regrete și amintiri, între acțiunile lor pe front și existenţa lor de după război, şi care, întâmplător, găsesc într-un meci de fotbal ultima ocazie de a scăpa de povara cu care au trăit o viaţă întreagă.

22
/03
/16

De Ziua Internațională a Teatrului - duminică, 27 martie, de la ora 11.00, la Teatrul Odeon, Sala Studio – iubitorii teatrului sunt invitaţi la “JORJ VOICU – 25 / In memoriam”, un eveniment organizat cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la moartea îndrăgitului actor

21
/03
/16

Anul acesta, Premiile Gopo îi aduc un omagiu marelui actor Florin Piersic, care va primi Premiul pentru Întreaga Carieră în cadrul Galei ce va avea loc pe 28 martie, la Teatrul Național I.L Caragiale din București și va fi transmisă în direct, de la ora 19.00, pe TVR 2 și TVR HD.

21
/03
/16

  CRONICĂ DE FILM Cel mai nou film-eseu al lui Aleksandr Sokurov, „Francofonia” (2015), o elegie deloc încrâncenată despre paradoxurile istoriei şi o meditaţie relaxată despre rostul artei, arată cât de liber poate fi limbajul cinematografic.

20
/03
/16

Radu Jude, Daniela Luca şi Simona Sora sunt invitați la cea de-a 123-a ediție a clubului de lectură Institutul Blecher, care are loc duminică, 20 martie, la ora 19.00, la Tramvaiul 26 (str. Cercului, nr. 26) și al cărei subiect va fi chiar fascinantul scriitor interbelic.

18
/03
/16

Ultimul lup (3D), în regia lui Jean-Jacques Annaud (Numele trandafirului - 1986, Ursul - 1988, Amantul - 1992, Șapte ani în Tibet - 1997) va putea fi văzut în cinematografe din 25 martie. Adaptare după best- sellerul Totemul Lupului/Wolf Totem, scris de Jiang Rong, filmul a fost filmat în întregime în China.

17
/03
/16

Relansat în prezent pe platforma gratuită Cinepub, „Déjà vu” (2013) era al patrulea film al lui Dan Chişu. Rolul principal, extrem de solicitant, aparţinea Ioanei Flora, una din cele mai bune actriţe ale noii generaţii. Prilej de rememorare a celor mai semnificative interpretări ale sale. 

16
/03
/16

Actorii Florin Piersic şi Stela Popescu împreună cu membrii trupei Cargo au fost decoraţi, aseară, de preşedintele Klaus Iohannis, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Palatul Cotroceni. Piersic a izbucnit în lacrimi la finalul discursului. ”Trebuie să faceți asta și cu alți colegi”, a spus, emoționat, actorul.

16
/03
/16

La 16 martie 1957 se stingea din viaţă Constantin Brâncuși, unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului XX. Cu ocazia aniversării a 140 de ani de la naşterea sculptorului român, Centrul Georges Pompidou a proiectat, zilele trecute, în premieră, la Madrid, o serie de imagini inedite cu Brâncuşi.

16
/03
/16

Astăzi este ultima zi în care românii mai pot fuma în baruri, restaurante sau cluburi. De joi, 17 martie, intră în vigoare legea antifumat care interzice consumul de tutun în spaţiile publice închise. Cinefilii autohtoni se mai pot bucura, cel puţin o perioadă (!), de scenele în care actorii lor preferaţi fumează în voie ţigară după ţigară pe marele ecran. Iar aceasta în ciuda statisticilor care spun că mulţi tineri se apucă de fumat tocmai din acest motiv.

15
/03
/16

Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF, ajuns la ediția cu numărul șase, s-a deschis luni seară, cu o sală arhiplină la avanpremiera în România a filmului Francofonia, de Aleksandr Sokurov, care a avut loc la CinemaPRO.

15
/03
/16

Au mai rămas 10 zile până la premiera, pe marile ecrane din România, a mult aşteptatului „Batman vs Superman: Zorii Dreptăţii”, biletele fiind deja puse în vânzare în cinematografele din întreaga ţară.